Dorința mea ești tu

38

Erau deja șase luni de sarcină și totul mergea bine . Burta era destul de vizibilă și Liv făcea tot ce este mai corect și sănătos pentru a nu păți nimic . Lucas plecase la muncă dar ea ramansese singura în casă și un gând îi trecuse in cap . Conduse până la mormântul tatălui ei și cumpărase câteva plante pentru a le planta . Erau și niște lalele drăguțe pe care se gândise să le pună în vază .

- Bună și ție, tati , ii rostise pe un glas încet . Sunt gravidă și abia aștept să nasc. Aș fi vrut să fi și tu aici să o cunoști pe micuță ...știu că ești un înger ce ne veghează.

Plantează florile și pune o melodie pe telefon. Melodia asta obișnuia să o asculte cu el când făcea curat oriunde . Simțea niste mici înțepături și se gândise că sunt de la efort . După alte câteva minute in care mai vorbise , se îndreaptă spre mașină și simte că o ia o stare de vomă și se duce lângă un șanț și elimină tot ceea ce mâncase azi, o durea capul . Când ajunsese la mașină se prăbușise de durere și nimeni nu era prin preajma . Soarele nu era prea recomandat și credea că s-a obosit însă durerile nu treceau și dâre ii cursese până la picior și își dăduse seama . Săptămână trecută a primit o pacientă cu astfel de contracții și știa că se întâmplă o mare greșeală .

- Nu , este prea devreme , nu , nu . Doamne , te rog nu îmi face asta .

Se ridică cu greu și merge până la mașină și deschide mașina și în timp ce plânge și durerea aproape o leșină , reușește să pornească motorul . Plângea atât de tare că trezea sfinții . Durerea din sufletul ei revenise și nu vroia să creadă că destinul ei era pus la încercare, din nou . Îl apelase pe Lucas dar nu răspunsese , sunase pe mama ei dar nu ii răspunsese și renunțase . Ajuns cu greu la spital , intra și când ajunge pe hol , cade jos .

- Ajutor , să mă ajute cineva , va rog .

Deja era secată de puteri și simțea cum viața se scurgea din ea . Nu mai era o soluție . Copilul ei murea si ea odată cu el .

- Doamna doctor, imediat .

Liv

Mai multi doctori vin agitați spre mine și rapid . Bruno apare printre ei și aleargă spre mine . Dădea din cap negativ și își pusese o mana la gura . Îi strâng mâna și hohotele mele erau însoțite de sughițuri .

- Nu pot să îl pierd , nu vreau sa pierd copilul . Îmi vreau copilul , fa ceva , te rog , te implor .

Bruno mă privește cu milă și îmi mângâie fruntea in timp ce împinge și el la targă .

- Va fi bine .

Mă îndoiesc de aceste cuvinte , presimt că nu va fi bine . In salon mai mulți doctori vin spre mine și apoi rămân doar Bruno și Celia . Amândoi la fel de înspăimântați .

- Din păcate trebuie sa scoatem bebelușul.

Amândoi se uită spre mine și aduc măsuța cu ustentisile dar mă feresc și devin agitată .

- Nu, nu . Nu puteți să îl scoateți , este prea mic și plămânii lui nu sunt dezvoltați , nu va trăi . Mai îl țin o săptămână pentru a putea să îl țin în brațe .

- Îmi pare rău dar timpul nu ne mai permite, nu este destul de devreme pentru asta , prea târziu .

- Nu o să vă las să o scoateți , nu va trăi .

Lacrimile îmi inundă ochii și deja capul mă doare groaznic.

- O să merg să le spun celorlalți despre tine .

Bruno se duce și dus a fost . Am primit niste calmante și totul este mai ok dar tot plâng . Nimic nu mă poate opri din a plânge , vreau sa trăiască și o să fiu bine .

Lucas

Încă de când am fost sunat și am plecat de la serviciu , starea mea era una ce se simțea precum eram torturat mai dur decât este necesar . O auzeam cum plângea și știam că durerea ei fizica este una pe care nici nu pot sa mi-o imaginez însă mă tem pentru sufletul ei . Și-a dorit atât de mult un copil și acum că era fericită că îl are , pățește asta .

- Știu că îți este greu dar este puternica . Va fi bine .

Ivy îmi bate umărul ușor dar eu sunt jos pe podea cu mâinile în par și ochii închiși . Lacrimile îmi curgeau pe obraji, frații mei incercau să îmi ridice moralul însă nu avea rost , nimic nu mă făcea fericit până nu se rezolva totul . Țipetele ei mă făceau să sangerez pe interior și dacă as putea , i-aș fura din durere . Bruno iese din salon și mă reped spre el , nu îmi plăcea privirea lui .

- Spune-mi cat de grav este .

- Din păcate este o naștere forțată și prematură , nu este chiar atât de ușor și din păcate pruncul nu este dezvoltat la plămâni, nu poate respira și asta nu știu dacă poate avea o rezolvare. Depinde de el . Insa totuși, cu riscul asta ...copilul trebuie scos sau mama va ....

- Nu , scoate copilul . Nu vreau sa aud sau să iau în calcul varianta cu muritul ei . Nu o pot pierde , fara ea mor . Scoate copilul .

- Din păcate nu pot , nu mă ascultă și vrea să îl mai țină o săptămână . Asta nu este deloc in regula, pot muri amândoi .

- Trebuie să o convingi . Mereu reușești și sunt sigur că o poți convinge.

- Nu pot , nu pot . Doar tu poți , doar tu .

Bruno îmi face semn spre ușă și eu mă grăbesc intrând . O văd palidă rău și transpirata . Privirea ei obosită se întoarce spre mine și începe să plângă tare .

- Unde ai fost ?

- Iubire , îmi pare rău, îmi pare așa rău că nu am auzit telefonul dar sunt aici . Și trebuie sa scoatem copilul .

- Nu . Tu te auzi ? Nu scoatem niciun copil și oricum nu este decizia ta .

- Nu exista . Nici nu mă gândesc ce ar putea să fie în cazul în care pățești ceva , copilul oricum este la fel și trebuie să îl scoatem și să vedem ce se întâmplă . O săptămână nu poate fi în opțiunile noastre . Te rog .

Începe să se agite și îmi împinge mana care o mângâie pe cap și își înconjoară burta .

- Îmi vreau copilul , îmi vreau copilul.

Plânsul ei este urmat de țipete și faptul că icnește foarte des , mă îngrijoreaza . Un urelet foarte tare se aude și își închide ochii dar o ridic ușor cu capul pe mana mea și îi dau câteva palme pe fata și când deschide ochii răsuflu ușurat .

- Îl scoatem , acum . O să putem face și alți copii daca micuța ne părăsește , ea poate nu vrea sa stea pe lumea asta rea .

Aprobă încet și își așează capul mai bine și Celia îi zâmbește și o învață ce să facă . Începe să împingă , nimic . Era tot mai obosită și eu o strângeam de mana . Impingea din nou și din nou și la un moment dat știu că trebuie să fac ceva . O sărut ușor pe frunte , pe obraz și îi șoptesc la ureche, încet

- Haide, iubire, pentru noi . Hai sa o cunoaștem .

Împinge tare și cade inspirând și expirând obosită . Știu că bebelușul a fost scos însă nu se aude nimic .

- Nu plânge , bebelușul meu nu plânge . De ce nu plânge ? Nu .

Soția mea se agită și eu mă duc rapid spre doctoră și privesc bebelușul dar nu înțeleg nimic . Bruno întâmpină asistenta care aduce un incubator și zâmbește punandu-o pe cea mică acolo, foarte mică .

- Trăiește . O să fie bine .

Bruno pleacă cu asistenta și rămânem doar eu , Liv și Celia .

- Vezi ? Ți-am zis că o să fie bine , blondina mea .

Celia îi zâmbește cald și se uită la mine în timp ce mă felicită și pe mine . Eu eram fericit totuși că ea era bine și aveam o speranță că și fetița .

- Cum sa fiu bine când am nascut-o prematur ?

- O să fie bine . Iubito , știu că este greu dar trebuie sa avem speranța .

Aprobă din cap și apoi adoarme și înțeleg că este normal . Nu o sa îmi fie ușor cu ea , o să intre probabil intr-o depresie dar știu că noi vom trece peste orice.