ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

39

-Taehyung dragule, nu mă așteptam să vii la mine atât de repede.
Încercă să-l îmbrățișeze dar avuse parte de respingere rece.
-Taehyung de ce ești așa rece, mă doare. Te rog intră.
-Nu stau mult. Am venit să îți spun că am luat o decizie și mă aștept să o respecți. Nu vreau să fim mai mult decât prieteni. Te iubesc Jimin, dar cred că cel mai corect e să ne lăsăm sentimentele în trecut. Ești și vreau să rămâi doar prietenul meu drag.
-Asta e decizia ta? Taehyung nu fi atât de idiot. Tu chiar crezi că putem să rămânem prieteni când avem astfel de sentimente unul pentru altul?
-Înțeleg dacă vrei să te îndepărtezi de mine, dar mereu o să fiu aici pentru tine pentru că sunt prietenul tău și poți conta pe mine.
Îl apucă de tricou și îl trase ușor spre el. Cu grijă îi dădu părul de pe frunte. Îi zâmbea, iar zâmbetul lui frumos și fermecător îl făcea pe Taehyung să își regrete decizia. Era de-a dreptul fermecat de brunet. După cele întâmplate între ei devenea din ce în ce mai greu să-i reziste, dar trebuia să facă ceea ce era corect, iar o relație cu Jimin ar fi fost o mare greșeală. Și-ar fi dorit să poată spună că nu voia să fie cu el doar ca să nu-l rănească pe Jungkook, dar adevăratul motiv era că nu avea încredere în Jimin, îl cunoștea prea bine. Când era vorba de relații pentru Jimin mereu nu însemna doar câteva luni. Dacă a fost capabil să-l lase pe Jungkook atunci ar fi fost capabil să-l lase și pe el. Îl iubea sincer pe Jimin și nu-l vedea deloc ca o persoană rea ci doar ca pe o persoană care nu era capabilă să iubească. Voia să îi fie alături fără să fie rănit, încerca să fie rațional și să facă cea mai bună alegere pentru amândoi. Jimin avea nevoie de suport emoționl, afecțiune și înțelegere, nu de o relație.
-Nu mai vreau să fii prietenul tău. Am terminat-o cu Jungkook pentru tine, iar asta e decizia ta? Cum poți să fii atât de idiot încât să ne distrugi fericirea?!
-Dar putem să fim fericiți și dacă nu suntem un cuplu. Îți rămân alături, mereu o să fiu aici penrru tine, crede-mă.
-Taehyung, nu face asta. Suntem făcuți unul pentru altul. Am nevoie de tine, iar tu de mine.
Felul în care se uita la el, sclipirea din ochii lui Jimin îi se părea atât de frumoasă. În ochii lui negri, Taehyung găsea ceva ce îi era greu de descris. Era ceva tandru, ceva delicat, ceva ce îi făcea inima să se înmoaie. Îl iubea atât de mult pe Jimin. Îi simți mâna caldă peste obrazul lui. Mângâierea lui Jimin era cea mai dulce atingere pe care o simțise vreodată. Voia să îi fie aproape, mult prea aproape.
Își înclină capul și-l sărută, îl sărută de rămas bun. Era un sărut la fel de iubitor, la fel de tandru și plin de dorință și pasiune precum tot restul săruturilor pe care le-au împărtășit, doar că era ultimul. Era ultima dată când Taehyung îndrăznea să se condus de sentimente.
Zâmbi, iar fericirea îi se citea pe chip. Se considera un învingător, era sigur că îl câștigase pe Taehyung. După ani în care a încercat să-l uite în sfârșit putea să fie cu el, putea să fie fericit.
-Taehyung, o să fim atât de fericiți împreună. Știu că tu ești alesul, mereu am știut. Tu ești omul cu care vreau să îmi petrec întreaga viață împreună. M-ai salvat, tu i-ai dat sens vieții mele, doar tu.
Îl luă strâns în brațe, atât de strâns încât ruperea îmbrățișării părea imposibilă, iar Taehyung îi simțea bătăile inimii și iubirea pe care i-o purta și iar devenea nesigur și confuz.
Făcuse o alegere, nu putea să mai dea înapoi. Îi răspunse, și-l cuprinse în brațe căci o îmbrățișare era cel mai sincer gest al dragostei pe care i-o purta și regretul că renunța la ea. Ar mai fi stat cu el îmbrățișat o clipă, dar era mai bine să plece. Era prea târziu să dea înapoi să îi dea șansă unei iubiri a cărei final îi era străin. Nu voia să riște, voia doar să păstreze toată iubirea pe care o simțea pentru Jimin undeva adânc în inima sa.
-Jimin nu vreau să te rănesc, dar îmi teamă că nu mă pot răzgândi. E cel mai bine să rămânem doar prieteni.
-Nu spune asta, te rog nu spune asta. Tu nu înțelegi că doar pe tine te iubesc. De ce îmi faci asta?
Se întreba cât de penibil arăta din pricina lacrimilor ce îi inundaseră ochii. Cât de penibilă era disperarea lui.
-Dacă nu vrei să fim împreună atunci dispari din viața mea. Aveam nevoie doar de iubirea ta.
-Deja o ai, Jimin mă doare să te văd suferind. Înțelege că așa e cel mai bine.
-Nu pot înțelege. Știi ceva, nu am nevoie de tine. Nu am nevoie nici de susținerea ta, nici de prietenia ta. O să fiu foarte bine și fără tine, o să pot să te înlocuiesc așa de ușor pentru că sunt multe persoane ca și-ar dori atât de mult să fie cum mine. Ești cel mai mare fraier Taehyung, nu te mai suport!
-Jimin...
-Taci! , Taci! Taci! Nu îmi pasă ce ai de spus. Te  disprețuiesc atât de mult pentru că ai ales să faci asta! Ai venit aici, m-ai sărutat, iar acum îmi spui că e mai bine să fim prieteni? Te joci cu sentimentele mele. De ce faci asta? Nu mai vreau să te văd vreodată.
A încercat să-l ia în brațe, dar Jimin l-a împins imediat.  Înspiră adânc, expiră și își șterse lacrimele reușind să se mai calmeze puțin.
Taehyung doar îl privea fiind pe punctul de a plânge și el.  Nu ar fi crezut vreodată că ar fi putut să-l rănească pe Jimin. Se simțea groaznic. Nu voia să-l piardă , îi era imposibil să își vadă viața fără Jimin.
-Chiar dacă vrei să dispar din viața ta eu mereu o să fiu aici pentru tine. Dacă vreodată mai ai nevoie de ceva de la mine nu ezita să îmi spui. Regret că s-a ajuns aici, niciodată nu am vrut să te rănesc.Te iubesc și mereu o să te iubesc, Jimin.
Să-l lase pe Taehyung să plece a fost unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le simțise vreodată.  Durerea pe care o simțea era insuportabilă, îi sfâșiase inima.
Când a trântit ușa de la intrare a început să plângă instant. Pentru o clipă s-a gândit să își pună capăt suferinței. "Atunci nu am reușit să mor pentru că Taehyung m-a salvat, dar de data această Taehyung nu va mai fi poate e timpul să mă sinucid." își spuse cu voce tare în timp ce se îndreptă spre dormitorul său.
Dacă nu putea să fie cu Taehyung atunci mai bine murea. Luă tubul de somnifere din noptiera de lângă pat. Era aproape plin, dacă le lua pe toate sigur ar fi murit și ar fi avut parte de o moarte atât de liniștită și nedureroasă. Ar fi fost doar ca și cum s-ar fi culcat, doar că nu mai putea să se trezească vreodată.
Era hotărât să le ia pe toate, dar ceva ce căzuse din sertar îl făcuse să se răzgândească. Ridică fotografia de pe jos, iar privind-o un sentiment de nostalgie îl cuprinse. Își amintea atât de bine cu se simțise în ziua absolvirii. Se simțea trist căci părinții lui nu au putut să fie acolo, pierdut pentru că habar nu avea cum urma să fie viața lui după liceu, dar și fericit căci Taehyung era acolo și i-a promis că vor fi prieteni pentru totdeauna. De cele mai multe ori după terminarea liceului prieteniile se mai răcesc, oamenii obișnuiesc să o ia pe drumuri separate, dar el și Taehyung au fost mereu la fel de apropiați. Prietenia lor era unică și regreta atât de mult o pierduse, ar fi trebuit să o prețuiască mai mult. Nu își dorea să moară nici să-l piardă pe Taehyung, dar îi era atât de greu să mintă că nu simțea nimic pentru el.
Întoarse fotografia și citi ceea ce scrisese Taehyung pe spatele acesteia: