ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

41

De ce era atât de trist? Se simțea oare așa pentru că își pierduse cel mai bun prieten sau pur și simplu ideea de a fi singur îl deprima? Avea impresia că pierduse totul, pierduse orice șansă de a fi fericit cu oricine și era doar vina lui. Rănise toate persoanele pe care le iubea, îl rănise pe Jungkook , pe Taehyung. Merita să fie singur. Alesese să se despartă de Jungkook, dar nu o făcuse pentru că nu-l mai iubea, doar începuse să nu mai iubească felul în care se comporta cu el. A crezut că ar putea să fie fericit cu Taehyung, dar adevărul era că nici nu mai înțelegea pe cine iubea și cum iubea, oricum nici nu conta, nu conta când nu mai putea să fie împreună nici cu Jungkook nici cu Taehyung.  Pur și simplu nu își mai dorea să îi rănească doar că să îi fie bine.
Putea să se întoarcă la scurtele relații care îi ofereau doar puțină plăcere pentru o mică perioadă de timp, putea să trăiască și nefericit. De fapt nici nu știa de ce tânjea după ceva atât pueril precum dragostea adevărată.  Nu era nevoie să iubească și să fie iubit ca să se simtă bine.
Cunoștea atât de multe persoane care ar fi fost dispuse să îi țină companie și să-l distragă de la realitate, dar chiar își dorea să se prefacă că nimic nu se întâmplase și să continue să se culce cu persoane doar ca să umple golul pe care îl simțea? Făcuse tot posibilul să se distragă de la realitate, doar ca într-un final să se lovească de ea.
Nu era prea târziu să-l sune pe Taehyung și să-i ceară iertare, încă puteau să fie prieteni, doar că nu considera că merita prietenia lui, nu avea rost. Își acceptase soarta, suferea și era doar vina lui, nu putea să condamne pe nimeni, nimeni nu era vinovat.
Revenise la vechiul obicei de a bea prea mult. Avea nevoie să bea, avea nevoie să uite de probleme, chiar și pentru scurt timp.
"Mereu ne întoarcem la adicțiile noastre, așa-i?" își spuse râzând. Strânsese paharul în mână cu toată forța sa ajungând să-l spargă. Câteva cioburi au pătruns în pielea sa, dar nici nu mai băga de seama durerea fizică. Faptul că nici nu știa dacă era sângele său sau vinul pe podea îl amuza puțin. Își linse palma și simți gustul amărui al propriului sânge.
"Nu e nevoie de pahar, pot să beau și din sticlă."
Golise în câteva minute sticla și deja se simțea amețit. Nu era capabil să meargă într-o linie dreaptă, dar nu-i păsa, voia să bea până când ajungea să nu își mai știe nici numele.
Îl judecase mult timp pe Yoongi pentru că era dependent de droguri, dar avea dreptul să o facă când alesese să bea ca să uite? Se vedea ca o persoană groaznică, erau atât de multe lucruri care îl făceau să creadă că era groaznic. Realizase că majoritatea oamenilor erau slabi, atât de slabi încât se agățau de adicții atât de tare doar pentru a se desprinde puțin de realitate, să se simtă mai bine. Băuse destul de mult și totuși se simțea la fel de groaznic. Avea nevoie să bea mai mult?
Ceea ce îl făcea să se simtă cel mai mult ca o persoană oribilă era faptul că se folosise de oameni chiar dacă era conștient că nu avea dreptul să se folosească de cei din jurul său doar pentru că și el fusese folosit.
Se folosea de oameni, îi rănea, dar pentru ce?
Dintr-odată simți cum se sufoca, nu mai suporta, se simțea captiv în propriul apartament. Îi fusese aproape imposibil să își găsească cheile mai ales când totul părea că se învârtea în jurul său.
Nu era cea mai bună idee să conducă în stare în care era, dar nu îl interesa câtuși de puțin. Conducea fără să aibă vreo destinație, nu își dorea să ajungă nicăieri. Îi trecuse prin cap să încerce să cauzeze un accident din care nu ar mai fi ieșit în viață. Taehyung ar fi suferit mai puțin dacă moartea lui ar fi părut un accident.  E dureros ca cineva pe care îl iubești să moară, dar e și mai dureros când persoana pe care o iubești își pune singură capăt vieții, căci începi să te învinovățești. Te întrebi dacă ai fi putut să faci ceva ca să o salvezi. Uneori se întreba dacă ar fi putut să facă ceva pentru mama sa, chiar dacă când ea murise era doar un copil tot se învinovățea într-o oarecare măsură. Ar fi putut să fie salvată? El putea să fie salvat?
Își oprise mașina pe o străduță mică și întunecată și începuse să bată nervos cu degetele în volan.  Habar nu avea unde era și unde se îndrepta. Își scoase telefonul din buzunar, era mai târziu decât se aștepta, ceasul era trecut de ora 4.
Străduța era atât de pustie încât Jimin credea că era singura ființă vie trează la acea oră, toată lumea dormea, iar el era treaz, atât de treaz și singur.  Încă era lucid în ciuda faptului că consumase o cantitate mare de alcool.  Ura din toată inima singurătatea, în acel moment ar fi acceptat compania oricui. 
L-a sunat pe Taehyung fără să stea prea mult pe gânduri, dar imediat cum i-a auzit vocea și-a regretat decizia.
-Jimin, s-a întâmplat ceva?
Îi era atât de greu să-i răspundă, era pe punctul de a izbucni în plâns. Chiar dacă nu trecuse multe timp de când vorbise ultima oară cu el îi lipsise atât de mult vocea lui. Ori de câte ori îi auzea vocea era copleșit de emoții, pur și simplu Taehyung îl făcea să simtă atât de multe lucruri, nu își dorea să-l piardă.
-Mă urăști, așa-i? Nu mai vrei să mă vezi vreodată?
-Jimin, cum să te urăsc când ți-am spus că te iubesc și o să te iubesc mereu? Credeam că îți dorești să dispar din viața ta... Sunt atât de fericit că m-ai sunat.
-M-am comportat groaznic cu tine, regret atât de mult tot ce ți-am spus în ziua aceea. Sunt un mare idiot și nu te merit, dar nu îmi pot imagina viața fără tine, nu vreau să îmi pierd cel mai bun prieten!
-Nu m-ai pierdut și nici nu o să mă pierzi vreodată, îți promit.
-Ești prea bun cu mine, mereu ai fost prea bun cu mine. De ce?
-Pentru că te iubesc, te iubesc enorm de mult.
-Îmi doresc atât de mult să fiu în stare să iubesc fără să rănesc. Dacă aș fi fost o persoană mai bună am fi putut să fim împreună.  Îmi doresc atât de mult să învăț să te iubesc așa cum mă iubești tu. Am fi putut să fim împreună, dar tu ești atât de bun, ești un înger, iar eu sunt un păcătos. Mi-ai oferit atât de multe, iartă-mă că eu nu am putut să îți ofer nimic.
-Nu spune asta. Mi-ai oferit tot ce mi-am dorit, mi-ai oferit fericire. Să te iubesc și să îți fiu alături e ceea ce mă face cel mai fericit.
-Sper să te revăd curând și să te strâng în brațe dragul meu, Taehyung.
I-a închis fără să-i ofere șansa să-i mai spună ceva, nu mai era în stare să-l asculte, cuvintele lui erau atât de dulci și calde și durea, îl durea atât de tare să le audă când știa că nu le merita.
Nu mai suporta, pur și simplu nu mai suporta să fie singur în acel moment. Îi treceau atât de multe lucruri prin minte, toate fiind atât de neplăcute, doar își dorea să fie cu cineva, cu oricine, ar fi acceptat puțină afecțiune chiar și de la Hoseok. Pentru un moment chiar s-a gândit să-l sune, dar într-un final realizase că nu era chiar atât de disperat încât să apeleze la persoana care i-a făcut atât de mult rău. Nu putea să-l învinovățească pentru tot, dar de cele mai multe ori a fost rănit din cauza lui Hoseok, devenise o persoană groaznică, iar Hoseok avea o mare parte de vină. Își dorea din suflet ca tatăl său să nu se fi recăsătorit vreodată, așa poate nu l-ar fi întâlnit vreodată.
Ajuns în fața ușii apartamentului lui Yoongi s-a gândit că ar fi fost o idee mai bună să-l sune pe Hoseok. Habar nu avea de ce dintre toate persoanele l-a ales pe Yoongi în acel moment, de parcă nu-l rănise destul... Aproape a murit din cauza lui și totuși era îndeajuns de egoist încât să-l mai caute chiar dacă nu-l mai iubea.
Yoongi fusese surprins să-l vadă pe Jimin în fața sa, mai ales că nu părea prea bine, arăta atât de vulnerabil, atât de deprimat. Părul lui negru era ciufulit de parcă abia se trezise din somn, iar ochii îi erau umflați de plâns. Yoongi simțea nevoia să-l ia strâns în brațe și să-l consoleze. Îl iubea pe Park Jimin, era dragostea vieții lui, dar își dăduse seama mult prea târziu asta, deja îl pierduse și era greu să trăiască fără el. Se întreba dacă Jimin l-a iubit vreodată. Ce a însemnat pentru el?
-Jimin, ce cauți aici?
-Yoongi, de ce ai încercat să te sinucizi? Este din cauza mea? Mă iubești?
-Contează? Contează când tu oricum ești cu altcineva? i-o tăiase din scurt pe un ton rece.
-Contează, știi de ce? Pentru că am rămas singur. De ce sunt atât de singur, Yoongi?
Își puse mâinile în jurul gâtului său și îl sărută.
Câteva lacrimi se iviseră în jurul ochilor săi obosiți. Era confuz, Jimin îl făcea să fie atât de confuz. Nu îi făcea bine, nu erau meniți să fie împreună, dar nu putea să renunțe la el. Devenise cel mai dependent de Jimin, dragostea lui pentru el devenise cel mai nociv drog. Și-ar fi dorit să poată scăpa de toate adicțiile sale, să se schimbe, dar era imposibil, era condamnat la suferință, se condamnase singur. Îi răspunse la sărut  strecurându-și degetele în părul lui moale. 
Jimin încă plângea, plângea dar îi și zâmbea în același timp. Își regreta decizia, nu ar fi trebuit să-l fi sărutat, nici măcar nu ar fi trebuit să fi venit vreodată la el.
-Ți-am făcut mult rău și sunt un om groaznic, dar te iubesc, te iubesc atât de mult Jimin. De ce?
-Yoongi, nu suntem noi cumva predestinați să ne rănim unul pe celălalt ? Dar contează? Lasă-mă să te rănesc, să mă folosesc de tine ca și tu la rândul tău să faci același lucru.  Relația noastră e atât de toxică, dar e singurul tip de relație care mi se potrivește, îi răspunse ștergându-și lacrimile cu mâneca bluzei.
-Ce încerci să îmi spui Jimin? Ce vrei să faci?
-Îmi doresc să fim ca îndrăgostiții din filme, mereu mi-am dorit tipul acedta de iubire, iubirea perfectă, am tânjit după ea, dar niciodată nu am avut parte de ea, iar eu am fost singurul vinovat. Nu o să mă schimb vreodată, cum nici tu nu o vei face. Suntem groaznici, dar atât de perfecți împreună.  Îmi doresc să mă faci să mă simt iubit, hai să ne prefacem că suntem cuplu perfect pentru puțin timp.
-De ce Jimin? De ce te întorci la mine? Voiam să te uit.
-Dar nu ai reușit, cum cel mai probabil nu ai reușit nici să renunți la droguri. Nu o să fim niciodată persoanele care am vrea să fim, e imposibil să ne schimbăm.  Să te rănesc pe tine se simte mai corect decât să-i rănesc pe alții. Să  mă rănești tu ar fi mai puțin dureros pentru mine. Mă aștept să mă rănești și mă aștept să te rănesc.  Yoongi, vrei să ne prefacem că suntem protagoniștii unui povești de dragoste?
-Nu o să ne schimbăm vreodată, așa vrea să nu ai dreptate. Nu vom fi vreodată fericiți, dar prefer să fiu nefericit cu tine decât singur. Fără tine viața mea e mult prea mizerabilă. Te iubesc și știu că tu nu simți la fel, dar mă întreb dacă m-ai iubit vreodată?
-Cândva să știi că te-am iubit, din păcate pentru tine, sentimentele acelea nu mai există și totuși chiar dacă nu mai simt nimic tot vreau să mă săruți.
-Jimin, cât aș da să nu te mai iubesc. Nu o să știi niciodată cât de tare doare să fii îndrăgostit de cineva ca tine.
-Sunt chiar atât de groaznic, Yoongi?
-Probabil, dar te iubesc oricum.
Îi zâmbi, dar subit Yoongi începuse să plângă. Cu vârful degetelor îi șterse lacrimile. Se uita fix în ochii lui Yoongi și putea vedea o persoană ce suferea. Yoongi suferea din cauza lui, dar cândva și el a suferit, iar lui nici nu i-a păsat. Chiar îl iubise, îl iubise enorm, dar iubirea sa pentru Yoongi era de domeniul trecutului, murise în ziua în care aproape a murit din cauza lui. Era trist că abia atunci Yoongi îi demonstra că îl iubea, cât de ghinionist putea să fie.
-Yoongi,  totul ar fi fost atât de diferit acum dacă mi-ai fi spus acum mult timp că mă iubești, nu aș fi ajuns niciodată cu Jungkook dacă în urmă cu un an mi-ai fi spus ceea ce îmi spui acum am fi putut să fim mai fericiți.
-Dar poate încă putem.
-Ești naiv dacă crezi asta. Nu o să ne schimbăm vreodată. M-am săturat să trăiesc ca Park Jimin. Yoongi, hai să ne sinucidem împreună.
A înghițit în sec privindu-l cu ochii mari. Propunerea lui era șocantă, nu putea să creadă că el chiar era serios.
-Tu vorbești serios?
-Normal, nu îmi doresc să mai trăiesc, dar nu vreau să mă simt singur până și în ultimele mele momente de viață. Dacă nu poți să trăiești fără mine, atunci o să îți dorești să mori cu mine, nu?
-Așa este. Park Jimin, aș fi fericit să mor alături de tine.
Era straniu cum ceva atât de sumbru precum răspunsul lui Yoongi îl făcuse fericit.
Era destul de hotărât în acel moment. Chiar voia să se sinucidă, dar nu înainte să-l folosească pe Yoongi pentru a avea parte de iluzia iubirii perfecte.