ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

17

Și ce urma să facă? Ce urma să facă? Ce trebuia să facă? se tot întreba Jimin.
Ceva îl făcea să creadă că începea să aibe cu adevărat sentimente pentru Jungkook. Momentele cu Jungkook păreau neprețuite.
Momentul pe care îl aveau chiar atunci părea neprețuit. Acel moment în care cu tandrețe Jungkook se juca cu firele din părul lui răvâșit în timp ce el doar își odihnea capul pe pieptul șatenului părea neprețuit pentru Jimin. Avea nevoie de mai multe momente de genul, dar era drept să aibe parte de ele, să tânjească după ele?
Îi promise lui Taehyung că oricare ar fi sentimentele lui pentru Jungkook nu o să fie cu el. Era clar pentru Jimin că nu ar putea să fie vreodată cu Jungkook și că va veni momentul în care va trebui să renunțe la el, va trebui să renunțe exact la momentele tandre cu el ce îi făceau atât de bine și va trebui să o facă cât mai devreme. Era nedrept ce îi făcea lui Jungkook, era nedrept și ce îi făcea lui Taehyung. Doar mințea și mințea și se folosea. Exista scăpare? Care ar fi putut să fie cea mai bună opțiune?
Corect ar fi fost să renunțe la Jungkook să stea departe de el pentru Taehyung. Dar nu era ușor, nu voia să renunțe așa că trebuia să mintă, să-l mintă pe Taehyung și să se folosească de Jungkook să îi ofere speranțe false ca într-un final să pună capăt la tot.
-Jungkook, știi că noi doi nu o să fim vreodată împreună și că e greșit ceea ce facem, e foarte greșit.
-Jimin, eu nu cred că e deloc greșit. De ce ar fi greșit?
Cuvintele lui Jimin îl făceau confuz pe Jungkook. De ce mereu insista să îi reamintească că nu vor putea vreodată să aibe o relație? De ce nu puteau? De ce lucrurile erau mai complicate decât ar fi trebuit să fie? De ce nu puteau să fie fericiți împreună?
-Dar chiar e Jungkook...Știi de ce nu putem să fim împreună? Pentru că Taehyung, el are sentimente pentru tine și nu pot să îl rănesc. Dacă ar știi că acum sunt cu tine, dacă ar știi toate lucrurile pe care le-am făcut cu tine. Dacă ar știi că l-am mințit. El ar pleca, nu? Nu vreau să plece. Am nevoie de el, e cel mai bun prieten al meu.
-Jimin, dar nu o să plece. Ar înțelege.
-Poate că ar înțelege. Poate ar fi de accord să fim împreună. Dar tot ar fi rănit, nu vreau să-l rănesc așa că trebuie să îl mint.
Jungkook, nimeni nu trebuie să afle că este ceva între noi, mai ales Taehyung. Și trebuie să accepți că într-un final totul se va termina, o să te părăsesc. Îmi pare rău...
-E în regulă Jimin. Nu conteaza ce va urma să se întâmple. Tot ce contează pentru mine e faptul că acum sunt cu tine.
Jungkook îi dădu părul ce îi acoperea frunte la o parte și i-o sărută.
Voia să fie optimist. Știa că Jimin o să își schimbe decizia, că o să înțeleagă că sunt făcuți unul pentru celălat, trebuia doar să aibe răbdare și să-i ofere timp, nimic mai mult.

-Felicitări Yoongi, ai reușit să îți plătești datoria. De unde ai făcut rost de bani? îl întrebă Hoseok pe un ton vesel.
Yoongi își fixă privirea pe paharul din fața sa.
-Contează? Important e că am făcut rost de ei și gata.
-Jimin, Jimin ți-a dat banii. Nu are rost să încerci să negi. Dar cum ai reușit să îl convingi? Parcă nu erați în relații prea bune. V-ați împăcat? Ai trecut cu vederea peste infidelitatea lui?
-Hoseok, nu înțeleg de ce trebuie să fii atât de obsedat de Park Jimin. Doar acceptă că te urăște și niciodată nu o să fie ceva între voi.
Hoseok începu să râdă zgomotos, chiar dacă nu era nimic amuzant. Nu era amuzant nici pentru el nici pentru Yoongi.
Yoongi doar se uita confuz la el. Nu știa cum să reacționeze.
Dintr-odată Hoseok luă paharul din fața lui Yoongi și îi-l aruncase în față.
Fără să spună ceva sau să aibe o reacție Yoongi își șterse alcoolul de pe față.
-Cred că trebuie să plec.
-Unde te grăbești, Yoongi?
Zâmbetul dispăru de pe fața lui Hoseok fiind înlocuit de o privire serioasă ațintită spre Yoongi.
- Nicăieri, dar nu văd de ce aș mai sta.
-Vreau să îți fie clar Yoongi. Dacă Jimin mă urăște trebuie să îl convingi să nu o mai facă, e doar vina ta că el a ajuns să mă urască. Din cauza ta Jimin a avut de suferit, e doar vina ta. Așa că data viitoare când mai apelezi la mine nu o să îți cer bani, ci o mică favoare. Va trebui să mi-l aduci pe Jimin. Vreau doar să vorbesc cu el, să îmi cer iertare dacă i-am greșit, înțelegi?
-Nu o să se întâmple, nu mai am nevoie de tine. Vreau și o să mă las.
-Ești chiar amuzant Yoongi. De câte ori nu ai spus că te lași de droguri? De câte ori nu i-ai promis lui Jimin doar ca după să vii din nou la mine și să mă rogi să îți fac rost de ele? Nu încerca să te minți, Yoongi.
-Hoseok, eu vreau să mă schimb. Vreau să fiu o persoană mai bună. Mai bine ai încerca și tu și l-ai lăsa pe Jimin în pace. Cred că amândoi i-am făcut destul rău și dacă chiar avem sentimente pentru el atunci ar trebui să îl lăsăm să fie fericit, merită să fie fericit.
Yoongi știa că Hoseok era prea egoist ca să renunțe la Jimin, era prea egoist ca să îl lase pe Jimin în pace.
Dar el chiar voia să se schimbe. Era gata să renunțe la tot trecutul lui plin de vicii, era gata să renunțe la Jimin.
L-a iubit și încă îl iubea chiar dacă i-a făcut rău. Și pentru prima dată Yoongi voia să facă ceva corect. Pentru că încă îl iubea pe Jimin trebuia să renunțe la el și să spere că persoana cu care era îl făcea mai fericit decât ar fi putut el să îl fi făcut vreodată.
Își scoase telefonul și îi scrise un mesaj lui Jimin. Ultimul pe care voia să îi-l mai scrie.
Min Yoongi: Mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Îți mulțumesc că mi-ai fost alături timp de un an și m-ai iubit. Îți mulțumesc că ai existat în viața mea, Jimin.
Îmi pare rău pentru tot răul pe care ți l-am provocat. Nu o să te mai deranjez. Sper să fii fericit, meriți.