ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

45

***
(trecut, perspectivă Yoongi)

De multe ori mi-am pus întrebarea dacă am dreptul să visez dacă are rost.
Dacă aș putea vreodată să fiu fericit? Există măcar fericirea sau e doar un concept inventat de oameni pentru a putea continua să își trăiască viața mizerabilă lipsită de sens?
Îmi urăsc viața, mereu mi-am urât-o, doar că cu timpul am început să realizez asta. Mi-am urât viața, dar niciodată atât de mult cât să  îmi doresc să mor, dar suficient cât să îmi fi dorit să mi-o schimb.
Aș fi făcut orice doar să scap de viața mizerabilă, nu voiam să am o viață tristă și deprimată, aveam visuri , visuri mari, ce nu s-au îndeplinit vreodată. Am avut speranță, iar atât timp cât există speranță  tristețea nu va fi atât de apăsătoare.
De cele mai multe ori nu eram trist în ciuda faptului că viața mea era departe de a fi perfectă. De ce nu eram trist? De ce acum sunt atât de trist? Poate  pentru că pe atunci iubeam, știam să iubesc și cât timp iubești nu o să te simți niciodată gol pe dinăuntru, nici cu adevărat solitar și nici trist.
Îmi iubeam prietenii, îmi iubeam sora și părinții dar cel mai mult iubeam muzica.
Pasiunea mea pentru muzică i s-a datorat surorii mele. Părinții noștri niciodată nu s-au înțeles, mereu se certau. Uneori motivul era lipsa banilor alteori era din cauza că tata era un alcoolic ordinar. Se certau și se tot certau, nu cred că a fost vreodată o zi în care să nu urle unul la altul, uneori mă întrebam dacă mereu au fost așa sau dacă s-au înțeles vreodată.
Ori de câte ori conflictul dintre ei se agrava ascultam muzică cu sora mea, uneori chiar îmi cânta. Îi iubeam vocea, era atât de caldă, atât de frumoasă.
Când am împlinit 13 ani sora mea mi-a cumpărat o chitară. Îmi amintesc fiecare detaliu din acea zi, a fost singura amintire pe care nu am vrut să o uit. Îmi amintesc rochia albastră pal pe care o purta, era nouă și era una dintre preferatele ei. Culoarea o prindea, se potrivea cu părul ei negru și lung ușor ondulat la vârfuri. Era primăvară, cireșii erau înfloriți peste tot pe trotuar fiind petale, mirosea a primăvară, era o zi așa frumoasă de primăvară. Îmi amintesc și cu ce eram îmbrăcat. Purtam tricoul meu preferat cu trupa Nirvana, tricou care era cu două mărimi mai mare.
Eram atât de entuziasmat, mă plimbam prin magazin fără să ratez un colț. 
Când am văzut-o am știut că trebuia să fie a mea, dintre toate chitarele pentru mine ea era cea mai specială pentru că culoarea ei mă făcea să mă gândesc la sora mea. Era albastră precum cerul, iar numele surorii mele înseamnă cer.
Mereu numele surorii mele mi s-a părut atât de frumos, Haneul, Haneul chiar este un nume frumos, dacă aș fi avut un copil probabil i-aș fi pus același nume pe care părinții l-au ales pentru sora mea.
Îmi amintesc cum am stat până noaptea târziu să învăț să cânt la chitară Heart Shaped Box de la Nirvana. După au urmat multe alte melodii pe care am început să le învăț. În mai puțin de o lună învățasem să când toate melodiile din albumul Nevermind.
După doar trei ani am început să compun propriile cântece. 
Am iubit muzica, am iubit-o pentru că mă distrăgea de la realitate, dar în timp am uitat cât de mult o iubeam pentru că am găsit o altă distragere, una de care nu am mai putut scăpa și care m-a distrus.   Am devenit o altă persoană. Pe zi ce trece devin mă pierd mai mult și devin o persoană atât de diferită de cel care obișnuiam să fiu cândva.
Adicția a distrus tot, am plătit un preț mult prea mare pentru clipe în care să uit de trecutul meu, clipe în care să am impresia că mă simt bine.  Am ajuns să fiu un om dezgustător. Aș plânge, mi-aș cere iertare pentru toate lucrurile groaznice pe care le-am făcut, dar sunt mult prea laș ca să înfrunt realitate. Nu mai contează, o să uit tot, drogurile o să mă facă să uit, o să uit oamenii amintirile triste sau frumoase, o să îmi uit greșelile, o să uit persoanele pe care le-am iubit, o să uit regretele pe care le am, o să uit tot.
Sunt lucid, nu m-am atins încă de vreun drog, iar înainte să uit tot, înainte să decid să iau ceea ce m-a distrus o să îmi scriu viața, o să citesc ce am scris, o să plâng, o să mototolesc foaie, o să o rup, doar ca după să uit tot ce am scris, să uit ce am făcut și cine am fost cândva.