ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

34

mysweetiepie💕🍬:Sper să te distrezi la întâlnire. Probabil că ai emoții sau îți faci griji, dar nu îți face griji totul o să fie bine. O să ți-o tot spun până când o să mă crezi. Te iubesc mult Jimin. Aștept  cu nerăbdare să îmi povestești cum a fost.💕

Chiar dacă mesajul lui Taehyung nu reușise să-l scape de emoții i-a adus zâmbetul pe buze. Nu era deloc genul de persoană care să își arate prea des afecțiunea, dar știa exact când să o facă, era unul dintre lucrurile pe care Jimin le admira la Taehyung. Nu trebuie să spui mereu te iubesc pentru că ar face ca fraza să fie mai puțin specială. O spui atunci când trebuie și simți, atunci când cealaltă persoană are nevoie să audă asta.
Habar nu avea ce plănuise Jungkook, dar îi plăceau surprizele, până la urmă viața e plină de surprize, plăcute sau mai puțin plăcute.
Nici nu conta unde îl ducea sau ce urmau să facă. Ar fi putut să-l ducă și la McDonalds și ar fi fost la fel de entuziasmat. Nu conta unde îl ducea, tot ce conta era că petreceau timp împreună.
Era liniște,  o liniște ce-l făcea pe Jimin să se simtă puțin nesigur. Ar fi trebuit să rupă tăcerea? Voia să-i spună ceva, orice, dar se temea să nu pară enervant. Știa că Jungkook chiar îl plăcea, dar dacă urma să facă ceva greșit, ceva ce l-ar fi făcut să îl placă mai puțin, ba chiar deloc.
-Te simți bine? se auzi glasul blând a lui Jungkook.
-Da, nu par bine? Sunt foarte bine, îi răspunse bâlbâindu-se puțin și zâmbind timid.
-Ai fost tăcut aproape tot drumul, m-ai îngrijorat puțin.
-Nu am vrut să îți. distrag atenția. Știi, ar fi fost mai distractiv dacă ai fi venit cu motorul.
-Oh, m-am gândit că e mai confortabil și sigur să mergem cu mașina. La următoarea întâlnire o să îți ofer o plimbare cu motocicleta, îți promit.
-Mi-ar plăcea mult să mai avem o întâlnire.
-Și mie. Putem să avem cât de multe întâlniri vrei tu, Jimin.
-Mi-ar plăcea și aș vrea să avem cât mai multe întâlniri.
Cuvintele lui Jimin îl făceau fericit, zâmbetul lui îl făcea fericit. Park Jimin îl făcea cel mai fericit om. Nu avea nici măcar un dubiu, voia să își petreacă tot restul vieții alături de el.
Lui Jimin nu i-a venit să creadă că Jungkook îl adusese la un parc de distracții. Se întreba dacă chiar va avea parte de întâlnirea la care mereu a visat.
-Chiar am venit la un parc de distracții?! Nu am mai fost în unul din liceu! E cel mai perfect loc pentru o întâlnire!
O spusese ca un copil entuziasmat bătând ușor din palme. Era atât de adorabil, de fapt era cea mai adorabilă persoană pe care Jungkook o întâlnise. Ar fi putut să îl privească ore în șir și nu s-ar fi plictisit. Era fascinat de el, iar în fiecare zi simțea că se îndrăgostea și mai tare de el, chiar când credea că era imposibil să iubești o persoană mai mult.
A coborât înaintea lui din mașină pentru a-i deschide ușa. Jimin a chicoti înainte să-l ia de mână. Se simțea de parcă era protagonistul unui film mult prea siropos și îi plăcea. Mereu i-au plăcut lucrurile siropoase.
Abia era începutul întâlnirii și deja totul era perfect. Luminile colorate, oamenii veseli din jur și felul în care Jungkook se uita la el făceau că totul să fie perfect, de parcă ar fi fost un vis.

Era atât de frumos când îi zâmbea, atât de frumos când râdea, atât de frumos când insista să se mai da încă o dată și încă o dată în roller coaster, atât de frumos când bătea din palme ori de câte ori era entuziasmat, atât de frumos când mânca vată de zahăr.  Mereu arăta atât de frumos, chiar și când făcea cel mai banal lucru, iar Jungkook mereu era fascinat de frumusețea lui.
Privea orașul ce părea atât de mic de sus, atât de mic, dar mai colorat și luminat ca oricând. Părea că timpul se oprise, la fel și toate gândurile sale. Nu se mai gândea nici la trecut, nici la viitor, ci doar prezentul conta. Nu își putea lua ochii de pe fereastră, uitase că totul părea mai frumos de sus, unde el nu făcea parte din tablou, ci era doar un observator, iar Jungkook nu își mai putea lua ochii de pe el.
Dintr-odată roata se opri chiar în vârf, era momentul că Jungkook să-și mărturisească sentimentele. Nu conta dacă Jimin deja știa ce simțea pentru el, era momentul perfect să-i arate din cât de mult îl iubea.
-Jimin, te iubesc. Te iubesc atât de mult încât cuvintele nu pot exprima ceea ce simt pentru tine cu adevărat. Am știut că te iubesc din prima clipă în care te-am văzut. Te iubesc atât de mult încât nu voi înceta vreodată să te iubesc.
Nici nu a mai apucat să spună ceva. Îi simți buzele peste ale lui.  Îi răspunde timid la sărut, de parcă i-ar fi furat primul sărut. Chiar dacă nu era primul, dar a fost cel mai dulce sărut de care avuse parte, un sărut perfect exact ca întreaga seară.
Preț de câteva clipe Jimin a simțit cum inima îi s-a oprit în loc. Era surprins, surprins cum totul era atât de perfect, mai perfect decât și-ar fi putut imagina. Se întreba dacă nu cumva visa, dar nu visa, era cât se poate de real. Întâlnirea la care visase avea să devină realitate datorită lui Jungkook

Orice are un sfârșit, chiar și cele mai prețioase momente din viață. Întâlnirea lor ajunse la un sfârșit. Era timpul ca cei doi să își ia rămas bun, dar Jimin nu voia să-l lase pe Jungkook să plece, nu înainte de a-i mărturisi ceea ce simțea și el. Poate nu știa prea multe despre dragoste pentru că a fost ceva de care nu prea a avut parte, dar simțea că și el îl iubea pe Jungkook, nu era încă sigur, încă îi era teamă, îi era teamă de atât de multe lucruri. Îi era teamă să nu fie rănit, îi era teamă să nu fie cel care rănește, însă se săturase să îi fie teamă. Dragostea nu era perfectă și niciodată nu avea să fie. Doar pentru că iubești pe cineva asta nu înseamnă că finalul fericit îți este garntat. 
-Jungkook, îți mulțumesc pentru seara aceasta. A fost cea mai frumoasă întâlnire. Și mai voiam să-ți spun, voiam să-ți spun că...
Își auzea fiecare bătaie a inimii. Îi era greu să își găsească cuvintele, aproape imposibil mai ales când Jungkook îl privea. Uneori pur și simplu se pierdea în ochii săi. Jungkook îl făcea să simtă ceva atât de special, dar și înspăimântător în același timp, iar acel ceva ar fi putut să fie chiar iubire.
Inspiră adânc făcându-și curaj să termine ceea ce avea de spus.
-Ceea ce îți voi spune va fi adevărat doar azi. Te iubesc, Jungkook.

"Ceea ce îți voi spune va fi adevărat doar azi."
Din cauza acelei fraze nu s-a putut bucura deplin de mărturisirea lui Jimin. Mereu și-a dorit ca Jimin să-i spună că îl iubește, dar existența unui mâine în care Jimin ar fi putut să nu-l iubească era cea mai mare temere a sa.
Nu voia să fie iubit de către el doar zi, ci o viață.
Era posibil ca un "azi" să devină " pentru totdeauna"?

A/N:Îmi pare rău că acest capitol a fost atât de scurt. Dar sper că a fost un capitol drăguț.
Nu prea am avut inspirație în ultimul timp și nici cine știe ce motivație, dar mă voi strădui să postez mai des.
Cred că am ajuns la mijlocul cărții😳.