ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

5

jimin_park: hei, cât de grav e să ai sentimente pentru cel mai bun prieten?

jk.kk_:asta a fost random, Jimin. De ce mă întrebi asta?

jimin_park: Tu doar răspunde la întrebare!

  jk.kk_:Bine. Păi e destul de grav mai ales dacă doar o persoană simte asta. Persoana care are sentimente pentru un prieten risică să strice prietenia dacă îi spune ceea ce simte.Deci e destul de nașpa.
Dar ce îți place de Taehyung?

  jimin_park. Ce naiba? Nu! Te-ai tâmpit la cap?

jk.kk_:Păi de ce mi-ai pus întrebarea asta?

  jimin_park:Că așa am vrut eu. Era doar o curiozitate. În fine, ce făceai?

jk.kk_:sunt afară. Fac poze.Tu?

jimin_park: Ce tare. Aș veni să stau cu tine, dar probabil nu vrei și oricum trebuie să mă văd cu Tae, deci te-am lăsat.

jk.kk_:Normal că aș vrea să stai cu mine. Dar mai e puțin și o să ne întâlnim. Mai sunt 2 zile...
În fine, distracție plăcută cu Taehyung.

Jungkook stătea plictisit într-o cafenea uitându-se la pozele pe care tocmai le făcuse. Se gândea dacă nu cumva Jimin îl plăcea pe Taehyung. Adică erau șanse destul de mari. Vorbea frumos despre el, mereu petrecea timpul cu el și era extrem de protectiv cu el, chiar păreau un cuplu... Pentru Jungkook era destul de clar că Jimin avea sentimente pentru Taehyung și asta îl demoraliza, șansele lui cu Jimin scădeau. Dacă niciodată nu o să ajungă împreună cu el atunci ce o să facă? O să îl forțeze să fie cu el? O să renunțe și gata? Nu voia să renunțe la Jimin, îl plăcea prea mult ca să o facă.

-Unde vrei să mergem să mâncăm? își întrebă Jimin prietenul care părea captivat de telefonul său.
Fusese totat ignorat așa că repetă întrebarea:
-Unde vrei să mergem să mâncăm?
-Hai la cafeneaua asta! răspunse Tae entuziasmat arătându-i poveste cuiva de pe instagram.
-De ce? Îmi e foame și ție nici nu prea îți place cafeaua atât de mult...
-Dar Jungkook e acolo. Hai să mergem, te rog, îl rugă Tae făcând ochi de cățeluș.
-Bine, dar dacă nu vorbești cu el jur că te bat Tae.
Jimin își dăduse ochii peste cap și porni spre cafenea, dar când văzuse zâmbetul lui Taehyung nu se putuse abține și zâmbi. Știa că prietenului său chiar îi plăcea pe Jungkook și spera ca cei doi să ajungă împreună pentru că știa că asta l-ar face fericit pe Tae.  El doar voia să își vadă prietenul fericit.

Jungkook era pe punctul de aș vărsa cafeaua peste aparat când a văzut că Jimin, urmat de Taehyung, se apropria de masa sa.
Putea să plece repede și să îl evite, dar nu ar fi părut nesimți?
-Bună Jungkook. Deranjăm?
Iar în momentul în care Jimin a început să vorbească creierul lui Jungkook a decis să nu mai coopereze cu el. Tot ce putea face era să se bâlbie și să se holbeze la Jimin.
-Te simți bine, Jungkook? îl întrebă Taehyung.
Jungkook doar dădu din cap în mod aprobator.
-Ămm, nu, chiar deloc. Eu tocmai ce plecam.
Jimin și-a pus mână pe umărul său lucru ce i-a făcut inima să bată și mai tare. Picioarele îi tremurau. Niciodată nu a mai fost atât de aproape de Jimin, nici nu știa cum să reacționeze.
-Hai Jungkook, chiar atât de tare te grăbești?
-E ok Jungkook dacă trebuie să pleci.
Jimin doar îi aruncă o privire lui Taehyung și după își întoarse privirea din nou spre Jungkook.
Jungkook înghiți în sec, abia atunci realiză ce ochi frumoși și pătrunzători avea Jimin.
-Cred că mai pot să stau puțin, șopti Jungkook.
-Minunat, adică noi doi nu ne-am mai văzut din liceu.
-Așa e...
Se așezaseră toți trei la masă. Jungkook încerca din răsputeri să își stăpânească emoțiile. Își privea mâinile ce tremurau evitând orice contact vizual.
-Și Jungkook cum mai e viața ta?
-Ok...
-Deci, ești fotograf.
Jimin voia să ia camera de pe masă, dar fusese oprit de Jungkook. Chiar nu voia să îl lase să vadă toate pozele pe ce îi le făcuse. Și plus că nu îi plăcea ca oamenii să îi atingă lucrurile.
-Da...
-Ce tare. Cred că Taehyung ar fi un model extraordinar. Chiar cred că ar trebui să îți fie model, dacă vrea și el, desigur.
Taehyung nu știa dacă voia să îl strângă de gât pe Jimin sau să se dea cu capul de pereți ca să uite că această conversație a avut loc. Se simțea atât de prost pentru Jungkook. Se vedea că nu se simțea bine să vorbească cu Jimin. A observat că Jungkook încă din liceu era o persoană care evita să vorbească cu alte persoane și care prefera să fie singură. Iar Jimin era prea aproape de băiat, intimidându-l și mai tare.
Niciodată nu l-a văzut pe Jungkook să comunice cu cineva mai mult de un minunt și totuși era atât de popular. Cunoștea multe persoane care îl plăceau, printre care se număra și el. Nu înțelegea de ce un băiat așa frumos ca Jungkook era atât de timid și nesigur pe el. Era atât de timid în fața lui Jimin încât abia putea să vorbească. Trebuia să încheie cât mai repede conversația până când săracul băiat nu o să aibe un atac de panică.
-Jungkook, nu îl băga în seamă pe Jimin. Poți pleca dacă vrei, rosti Tae pe un ton ferm ce reușise să îl mai calmeze puțin pe șaten.
Jungkook se întreba dacă Taehyung a observat că avea emoții. Chiar atât de penibil arăta? Atât de evident era că avea emoții în fața lui Jimin? De ce nu se putea comporta normal?
Își aminti de ceea ce i-a scris Jimin. I-a zis că îl excită ideea de a fi legat la ochi și de atunci și-a tot imaginat cum o să îl lege la ochi, cum o să își plimbe mâinile peste trupul lui, cum o să îi acopere fiecare părticică a corpului cu sărutările sale. Și-a tot imaginat cum o să îl facă să îi strige numele, cum o să îl facă al lui, dar cum ar putea să fie în stare de toate astea când nici măcar nu putea să vorbească cu Jimin sau să îl privească în ochi?
Era mai bine să nu se vadă cu el la hotel, mai bine amâna întâlnirea. Oricum era prea penibil ca să fie cu Jimin. Nu avea vreo șansă cu un băiat ca el. Era mai bine să plece.
-D-da eu o să plec.
Imediat cum s-a ridicat de la masă a simțit cum cineva îl apucă de încheietură. Era Jimin care îl privea insistent, iar felul în care îl privea nu știa dacă îl speria sau îl excita mai mult.
-Jungkook, nu pleci nicăieri. Încă nu am terminat să vorbim. O să pleci când îți spun eu să o faci, ai înțeles?
-Jimin ce naiba faci? Nu vezi că îl faci pe Jungkook să se simtă prost? Încetează!
-Taehyung, doar taci! Jungkook,te rog să iei loc.
Jungkook făcu exact cum îi se ceruse. Jimin era atât de impunător, iar asta îl făcea pe Jungkook să îl placă și mai tare să și-l dorească și mai mult.
-Mă bucur că m-am făcut înțeles. Tu ești fotograf Jungkook și eu chiar căutam un fotograf. Am realizat că eu și Taehyung nu avem prea multe poze de calitate împreună, majoritatea fiind selfie-uri dubioase. Vreau să ne faci tu niște poze, o să te plătesc chiar bine, ce zici? rosti Jimin având un zâmbet șarmant pe buze.
-E-eu. Ok, doar că eu fac poze doar la peisaje, nu cred că sunt un fotograf potrivit...
-Am încredere în abilitățile tale. Deci, accepți?
-Mi-ar face mie plăcere, chiar nu trebuie să mă plătești. E plăcerea mea.
-Sigur?
-Da, chiar vreau să vă fac poze.
-Asta e foarte drăguț din partea ta Jungkook. Mulțumesc. Acum Tae, hai să mergem, îmi e foame.
-Ce?
-Ce ai auzit, îmi e foame. Păi Jungkook, mi-a părut bine să te revăd. Ținem legătura. Îți voi scrie pe instagram.
-Da.
Jungkook îi privi pe cei doi cum ies de cafenea. Răsuflă ușurat la plecare lor, dar după realiză că Jimin o să îi dea mesaj, că o să vorbească cu el de pe contul său personal, că Park Jimin o să pozeze pentru el. Îi venea să țipe și simțea cum o să îi explodeze capul de la atâta stres.
De ce nu l-a refuzat? Dar cine ar putea să îl refuze pe Park Jimin mai ales când avea o privirea atât de serioasă și impunătoare?
Își mușcă buza inferioară când își aminti de felul în care s-a uitat la el.
De ce trebuia să îl placă atât de mult? Atât de mult încât voia să îi facă atât de multe lucruri mai puțin ortodoxe și totuși atât mult încât să nu poată nici respira în preajma lui.
Era fără speranță, știa prea bine asta.