ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

10

Jimin chiar nu voia să îl vadă pe Jungkook, nu putea să dea ochii cu el după tot ce s-a întâmplat între ei, dar nici nu putea să îi spună nu lui Taehyung.
Chiar nu avea de ales decât să se întâlnească cu Jungkook până la urmă el i-a cerut lui Jungkook să le facă lui și lui Taehyung poze, dar pe atunci nici nu i-ar fi trecut prin cap că Jungkook l-ar fi plăcut.
mysweetiepie💕🍬:Jimin te-ai îmbrăcat în ceva albastru ca să ne asortăm, nu?

Da, dar chiar nu putem anula...
Sau putem să rugăm pe altcineva să ne facă poze...

mysweetiepie💕🍬:Dar Jungkook chiar e un fotograf priceput. Și deja am stabilit. E ocazia perfectă să petrec mai mult timp cu el...

Am înțeles. În 10 minute vin să te iau.

mysweetiepie💕🍬:Bine ^^

Jungkook era nerăbdător să îl revadă pe Jimin, dar din păcate nu urmau să fie doar ei doi așa cum își dorea...
Alesese chiar un loc drăguț pentru poze. Era pe acoperișul unei clădiri de unde orașul se vedea foarte bine.
Lui Jungkook chiar îi plăcea locul pe care îl alesese și la fel și lui Taehyung pentru că Seoul era atât de diferit de sus, mult mai liniștit și frumos, parcă nu mai era orașul plictisitor și aglomerat cu oameni grăbiți care uită să zâmbească.
Jimin încerca din răsputeri să evite contactul vizual cu Jungkook, dar șatenul îl privea insistent lucru ce îl făcea pe Jimin să se simtă inconfortabil.
Taehyung și Jungkook vorbeau despre fotografie, Taehyung îl asculta cu atenție și părea foarte interesat de conversație și de ce avea Jungkook de spus.
Jimin doar îi privea plictisit fără să spună nimic ceea ce îi era ieșit din caracter.
-Te simți bine? îl întrebă Taehyung văzând că prietenul lui nu părea în apele sale.
-Putem doar începe și să vorbiți după?
-Sigur, îmi pare rău că eu și Taehyung ne-am luat cu vorba.
Jimin doar își dădu ochii peste cap când auzi vocea șatenului.

Jimin și Taehyung erau fotogenici, parcă ar fi fost modele profesioniste, într-un fel Jungkook chiar se simțea onorat că l-au ales pe el să le facă poze, un fotograf amator.
-Cred că e destul pentru azi, voiam să vă spun că aveți stofă de modele și chiar a fost distractiv să vă fac poze.
-Eh, cred că exgerezi puțin, dar chiar a fost distractiv să îți fiu model azi, îi răspunse Taehyung zâmbindu-i.
Jungkook și Taehyung se uitau prin pozele pe care Jungkook tocmai ce le făcuse. Taehyung era captivat de fiecare lucru pe care Jungkook îl spunea despre fotografie.
Jimin doar îi privea pe cei doi băieți și se gândea, se gândea că orice ar face în situația în care se afla el va pierde. Dacă decidea să îi ofere o șansă lui Jungkook risica să îl piardă pe Taehyung și totuși era nedrept felul în care îl trata pe Jungkook, se simțea de parcă doar l-a folosit pentru o noapte, se simțea vinovat.
Oftă și căzu ușor pe spate. Chiar dacă asfaltul era rece nu îi păsa, admira fiecare nor de pe cer analizând formele acestora, una mai interesantă față de alta.
Jungkook îl observă pe Jimin. Comportamentul brunetului îi se părea ieșit din comun, părea chiar că avea o privire tristă ceea ce nu îl plăcea deloc.
Îi plăcea și își dorea să îl vadă pe Jimin fericit, doar zâmbetul brunetului era lucrul preferat al lui Jungkook. Când s-a îndrăgostit de Jimin, primul lucru pe care l-a iubit la el a fost zâmbetul lui cald și frumos.
Îi lăsa camera lui Taehyung și se așeză lângă Jimin dându-i la o parte câteva fire rebele de păr ce îi veneau în ochi.
-Nu ești bine Jimin.
Jimin se ridică în capul oaselor dându-i mâna la o parte și privindu-l pe Jungkook puțin revoltat.
-Ce vrei să spui?! Vreau să te anunț că sunt foarte bine.
-Jimin... îmi pare rău, îmi pare rău dacă ți-am greșit cu ceva...
Glasul stins și privirea tristă a șatenului îl înduișă pe Jimin abținându-se din greu să nu îl ia în brațe pentru a-l consola.
Jimin oricât ar fi vrut să pară o persoană rece și impunătoare nu era deloc așa. De multe ori se lăsa afectat de strările altor persoane.
-Jungkook... e ok... e doar că..., știi ceva eu cred că mai bine plec, hai să o lăsăm baltă, bine?
-Dar chiar nu vreau să lăsăm lucrurile așa.
Cu siguranță Jimin ar fi continuat conversația cu Jungkook dacă Taehyung nu i-ar fi urmărit atent cu privirea.
-Taehyung, eu cred că o să plec. Tu mai rămâi?
-Dar de ce pleci atât de repede?
-Pentru că am treabă. Trebuie să îți dau explicații mereu?
-Nu, dar...
-Perefect, atunci eu am plecat, pa.
Trebuia să plece cât mai repede pentru că ori de câte ori îl privea pe Jungkook se simțea vinovat și era vinovat. Îl rănise pe Jungkook, poate îi oferise chiar speranțe false, dar chiar nu putea să îi ofere ceea ce își dorea, nu putea să îi ofere afecțiunea și dragostea pe care o merita.
Din nefericirea, el nu era persoana potrivită pentru Jungkook.

Era destul de târziu, Jimin decizând să lase ultimul pahar de vin aproape gol pe masă.
Se simțea amețit mergând aproape în zig-zag spre camera sa. Ecranul telefonului îi se aprinse, parcă luminând încăperea întunecată, dar ochii săi parcă nu voiau să coopereze cu el în acea seară fiind mai mult închiși decât deschiși, așa că nu se mai chinui să vadă de la cine erau mesajele și doar își lăsă telefonul pe masă auzind la fiecare pas soneria enervantă a notificărilor primite.
Nu era beat, ci doar obosit. În viața lui nu se simți mai obosit și mai mizerabil ca în ultimele zile.
Era aproape de ușa dormitorului așteptând cu nerăbdare să se poată trânti în pat și să doarmă poate până ziua următoare când auzi soneria.
Cineva suna insistent la ușă. Bombăni tot drumul până la ușa întrebându-se cine naiba putea să îl caute la ora acea târzie în noapte și cum de pazinicul a lăsat acea persoană în complex fără să-l anunțe înainte.
Jimin se gândi că era Taehyung fiind cam singura persoană care și-ar fi permis să îl deranjeze la o oră atât de târzie.
Deschise ușa larg murmârând un " ce e ?"
În fața sa nu era Taehyung, ci Jungkook.
Șatenul se juca nervos cu degetele sale strângând din dinți. Îi era frică de reacția lui Jimin.
-Scuze că te deranjez la ora asta, dar chiar trebuie să vorbim.
-Intră atunci, dar să nu dureze mult, tocmai ce voiam să mă culc.
-Îmbrăcat așa?
Jimin uită că era îmbrăcat cu hainele cu care ieșise.
-Urma să mă schimb. Acum ce naiba faci? Intră odată.
Jimin îl trase în apartament aproape făcându-l pe Jungkook să se impiedice.
Era beznă peste tot, singura sursă de lumină fiind luminile orașului care intrau prin peretele de sticlă din camera de zi.
Priveliștea din apartamentul lui Jimin era superbă, Jungkook privind fascinat cât de frumos era Seoul noaptea în timp ce era tras de Jimin până în bucătărie.
Jimin îl împinse pe șaten pe un scaun de la masa din bucătărie, apoi se așeză pe un alt scaun din dreapta sa oferindu-i un pahar cu apă.
-Deci ce vrei?
-Îmi place apartamentul tău. Orașul e superb de aici. Dar nu e destul de deprimant să locuiești singur într-un apartament atât de imens?
-Spune de ce ai venit aici, nu am chef de discuții târzii și fără sens.
Jungkook privi paharul din fața fără să îi răspundă.
-Ai de gând să bei sau ce, stai și admiri apa din pahar?
-Scuze...
Jimin lovi cu pumnu în masă dărâmând paharul cu apă.
Jungkook privea cum apa se prelingea pe masă abținându-se să nu rostească din nou un "scuze" care să îl enerveze pe Jimin.
-Iartă-mi ieșirea, sunt irascibil când îmi e somn. Hai să vorbim mâine.
-D-dar... chiar trebuie să vorbim acum.
-Cred că poate aștepta până mâine. Acum hai să îți dau niște haine de schimb.
-Haine de schimb?
-Da, o să dormi într-o cameră de oaspeți. E destul de târziu, aș prefera să dormi aici și să pleci mâine de dimineață după ce discutăm.
-Atunci pot să dorm cu tine? îl întrebă pe un ton jucăuș.
-Nu, eu zic să nu întinzi coarda prea tare, Jungkook.

Se uita pe tavan fiecare ticăit al ceasului auzindu-se ca un ecou. Putea doar să audă enervantul ticăit al ceasului.
Îmbrățișa bluza pe care i-o dăduse Jimin, mirosea ca el și asta îi plăcea lui Jungkook.
Era caldă și mirosea bine exact precum Jimin.
Voia să se ducă în camera lui. Voia să doarmă cu el și să îl îmbrățișeze ca la hotel.
Se ridică din pat mergând pe vârfuri până în dormitorul lui Jimin.
Chiar și în întuneric putea să îi distingă perefect chipul. Arăta ca un înger în ochii lui Jungkook, iubea să îl văd dormind.
În tăcere și întuneric deplin îi mângâia chipul. Era fin și cald, aproape ca de porțelan. Se simțea ca cel mai fericit om de pe pământ doar privindu-l. Avea nevoie doar de Jimin ca să fie fericit.
Cu grijă pentru a nu-l trezi, Jungkook se strecură în pat punându-și mâinile în jurul taliei lui Jimin. Își lăsă capul să cadă peste umărul brunetului și adormi.
Nimic nu e mai frumos decât să poți să adormi lângă persoana pe care o iubești, iar Jungkook își dorea ca în fiecare seară să adoarmă lângă Jimin.

Îmi pare rău că nu am mai postat de foarte mult timp, doar că în fine am avut o perioadă mai ciudată.
Voi încerca să postez zilnic sau la 2-3 zile în această carte și cam în toate cărțile unde postam des.
S-ar putea să postez o carte Yoonmin unde o să fie și jikook.
În fine e o carte pe care de mult am vrut să o postez și am început să scriu mai mult în ea .
Mulțumesc că ați citit acest capitol^^