ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

19

-Vreau să te văd Jimin, se auzi vocea lui Jungkook de la celălalt capăt al telefonului.
-Aș prefera să fiu singur în acest moment.
-De ce?
-Pur și simplu nu mă simt bine și aș prefera să am puțin timp doar pentru mine.
-Dar îmi lipsești Jimin, îmi lipesești atât de mult. Vreau să te văd chiar acum Jimin.
-Poate o să ne vedem mâine, dar nu azi. Să ai o zi frumoasă Jungkook.
Adevărul era că nu avea de gând să accepte un refuz. Voia să îl vadă pe Jimin și urma să îl vadă. Deja era în drum spre apartamentul lui.
Nu știa de ce Jimin avea o stare atât de proastă, dar bănuia că era din cauza lui Yoongi. Îi venea să urle când se gândea că cu câteva ore mai târziu îl văzuse pe Jimin ieșind din blocul lui Yoongi și nu putea să știe de ce a fost acolo.

Când Jimin îl văzu pe Jungkook în pragul ușii sale nici nu mai apucă să reacționeze cumva.
Șatenul îl trase spre el și îl sărută.  Chiar dacă Jimin crezuse că fusese destul de clar când spusese că vrea să fie singur nu îl deranjă deloc apariția neașteptata a lui Jungkook.
Își puse mâinile în jurul gâtului lui Jungkook și îi răspunse la sărut.
-Parcă am spus că vreau să fiu singur, spuse brunetul rupând sărutul pentru aș trage răsuflarea.
-Și eu ți-am spus că îmi lipsești Jimin. Chiar nu rezistam să nu te văd.
În colțul gurii lui Jungkook apăru un rânjet și după se năpusti din nou asupra buzelor lui Jimin sărutându-le cu mai multă pasiune ca prima dată.
Brunetul ajunsese să fie trântit pe canapea, Jungkook fiind peste el și acoperindu-i gâtul cu sărutări.
Jimin știa ce urma să se întâmple și nu putea să nege că nu îi plăcea.
Mereu Jungkook știa să îl facă să își dorească mai mult, parcă știa exact ce voia corpul lui.
Nu avuse o zi prea bună, dar datorită lui Jungkook parcă incepea să fie mai bună.

A/N: NO SMUT, nu ma pricep la smuturi. Upsi!

Deja se întunecase afară, când era cu Jimin parcă timpul trecea mai repede.
Jungkook avuse grijă să îl dea la o parte pe Jimin care adormise pe pieptul său fără să îl trezească.
Știa că nu era corect ce urma să facă, că-i invada privatitatea lui Jimin, dar trebuia să o facă pentru a nu mai avea dubii, pentru a se asigura că totul era bine pentru el și Jimim. Așa ajunse să fie în fața laptopului lui Jimin și să se gândească care ar fi putut să fie parola.
Nu era ziua lui de naștere, așa că s-a gândit că poate ar fi ziua de naștere a lui Taehyung, fiind atât de important pentru Jimin ar fi putut să fie și chiar era.
Umblă prin folderele laptopului, dar nu dăduse peste nimic interesant până când i-a sărit în ochi un folder, un folder care era plin cu poze cu Taehyung.
Erau poze atât poze recente cât și poze cu Taehyung din liceu, chiar și poze cu el când dormea.
Deci nu era singurul care avea un folder cu poze doar cu persoana îndrăgită, chiar dacă al lui era mult mai impresionant.
Era Taehyung doar un prieten pentru Jimin? Sau altele erau sentimentele lui pentru el?
Deloc spre surprindera lui Jungkook parola de la icloud-ul lui Jimin era tot ziua de naștere a dragului său prieten.
Începu să se uite prin coversațiile mai vechi. Cele care îl interesau erau cele cu Hoseok și Yoongi.
Intră pe conversația cu Yoongi și văzuse ultimul mesaj pe care îi-l trimise, fusese trimis chiar în acea zi. Ar fi trebuit să îl liniștească acel mesaj în care părea că Yoongi voia să renunțe la Jimin, dar dintr-un motiv nu o făcuse. Chiar putea Min Yoongi să renunțe atât de ușor? Nu mai reprezenta deloc o amenințare?
Cu Hoseok, ultima dată când Jimin vorbise fusese acum mai bine de un an.

Hoseok: Jiminieee, nu poți să fii supărat pe mine. Nu ai de ce.

Chiar nu mai vreau să am vreo legătură cu tine Hoseok. Să nu mai îndrăznești să îmi vorbești vreodată! Nu o să te iert pentru ce mi-ai făcut.

Hoseok:Jimin, cuvintele tale mă rănesc. Ești mult prea dur cu mine... E nedrept. Chiar îmi pare rău. Nu am vrut să te rănesc. Eu chiar te iubesc Jimin.

Chiar vrei să te cred? Crezi că mai sunt prostul care obișnuiam să fiu și să te las să mă folosești din nou?!!
Dacă iubești pe cineva nu faci ceea ce mi-ai făcut tu mie. Habar nu ai ce e aia iubire, Hoseok!

Hoseok: După câte am făcut pentru tine tu așa mă răsplătești?! Datorită mie ai ajuns să fii atât de popular, atât de iubit, datorită mie Jimin. Fără mine ai fi rămas un nimeni.
Până la urmă tot datorită mie ai și ajuns cu Yoongi.

Și tot datorită ție Yoongi s-a despărțit de mine! Vrei să îți mulțumesc și pentru asta, Hoseok?

Hoseok: Vai Jimin, chiar o să dai vina pe mine pentru asta? Ești penibil rău! Țin să îți amintesc că Yoongi s-a despărțit de tine pentru că l-ai înșelat cu Taemin. Nu e vina mea că te comporți ca ultima târfă.

  Te urăsc din toată inima mea. Ești o javră. O JAVRĂ! Sper să mori, Hoseok!

ați blocat acest număr

Nu aflase nimic prea interesant din conversațiile vechi stocate pe icloudul lui Jimin, dar măcar se contectase la el și de acum putea să verifice mereu cine îl suna pe Jimin sau îi trimitea mesaje.
Era gata să se întoarcă la Jimin când din greșeală dăduse peste o cutie de pe birou. A prinsese la timp înainte ca aceasta să cadă pe podea.
Nu avea nimic de pierdut dacă se uita puțin prin ea.
Deschise cutia cu grijă. Nu erau prea multe lucruri, dar probabil aveau valoare sentimentală pentru Jimin, se gândi Jungkook.
Primul lucru pe care îl observase fusese o scoică, era un chiar frumoasă.
În cutie mai erau câteva poze cu o femeie, dacă se uita mai bine la ea parcă semăna cu Jimin. Când printre poze găsise o poză cu femeia și un copil își dăduse seama că era mama lui Jimin.
Chiar dacă Jimin nu vorbea despre mama lui, moartea ei îl afectase. Jungkook chiar simțea că întrecuse măsura, nu ar fi trebuit să umble prin lucrurile lui.
-Jungkook, ce faci?
Aproape scăpase cutia din mână când îl auzi pe Jimin.
-E-eu...
-Nu îmi place ca lumea să îmi umble prin lucruri.
Îl privea de parcă ar fi vrut să îl omoare.
Uneori Jungkook se temea de cât de mult Jimin se putea schimba într-un timp scurt, cum putea să fie atât de impunător.
Era intimidat de felul în care îl privea, abia mai putea să vorbească.
-Î-îmi pare rău, eu nu credeam că o să te deranjeze atât de tare.
Jimin îi luă cutia din mână destul de brutal.
-Sunt lucrurile mamei mele, nimeni nu are voie să se atingă de cuita asta, nici măcar Taehyung.
-Eu nu am știut Jimin, îmi pare rău.
-E în regulă, doar să știi pe viitor să nu te mai atingi de lucrurile mele în absența mea. Mai ales de cutia asta, e foarte importantă pentru mine. În ea sunt singurele lucruri pe care le am de la ea.
Și din privirea sfidătoare pe care o avuse devreme, Jimin ajunse să aibe o privire tristă, privire ce îl întristă pe Jungkook.
Îi înțelegea reacția, Jimin avea tot dreptul să fie supărat pe el.
-Îmi pare rău... Cred că îți e greu fără ea.
-Nu e nevoie să mă compătimești Jungkook. E în regulă. A murit când eram foarte mic, nu îmi amintesc prea multe despre ea. Nu pot spune că îmi lipsește când a făcut parte din viața mea pentru un timp atât de scurt. E destul de târziu, cred că trebuie să pleci.
-Dar vreau să rămân cu tine, Jimin.
-Jungkook, acum chiar vreau să fiu singur. Ne vedem mâine, bine?
Jungkook nu mai obiectă. Voia să rămână, dar era mai bine să plece dacă Jimin îi ceruse asta.
-Bine...
-Jungkook, nu fi atât de supărat. Mâine ne vedem, îți promit. Ai grijă pe drum.
Sărutul pe care Jimin îi-l oferise înainte de plecare îl mai calmase pe Jungkook.
Jimin nu se supărase atât de rău pe el, dar înțelegea că întrecuse măsura și că trebuia să evite cu Jimin subiectul morții mamei sale sau orice era legat de ea, era evident că era mult prea dureros pentru băiat chiar dacă nu voia să o arate.