ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

46

-Nu e ironic că a doua oară când ne întâlnim e tot la spital, Jimin?  Rosti întrebarea pe un ton prietenos. Încerca să îi zâmbească,  însă lacrimile din jurul ochilor ei îl făceau să realizeze că nu era deloc bine, nu avea nevoie să îi spună nimic, știa că Yoongi murise
-Îmi pare rău, e doar vina mea.
Nu își ridică privirea din pământ, era incapabil să o privească în ochi. Plângea încă de când ajunsese la spital, ochii îi erau roșii și abia mai putea să-i țină deschiși. Jimin se învinovățea pentru tot ce se întâmplase, Yoongi murise și era doar vina lui, iar acest lucrul îl făcea să se întrebe dacă nu cumva mama lui murise tot din cauza lui. Poate dacă ar fi fost un copil mai bun atunci ea nu s-ar fi sinucis. Poate dacă nu s-ar fi născut atunci mama sa nu s-ar mai fi căsătorit cu tatăl lui și ar fi fost încă în viață. Totul ar fi fost mult mai bine dacă el nu s-ar fi născut. Începuse să își facă în minte o incursiune asupra propriei vieți.  Realiză că prea multe persoane pe care le-a iubit au murit și se simțea vinovat de moartea lor.

Nu-l cunoștea aproape deloc pe Jimin, nu știa ce fel de persoană era, însă putea să își dea seama că chiar a ținut la fratele ei, altfel nu l-ar fi afectat atât de rău moartea lui. La început îi se păruse greșit ca un bărbat să iubească un alt bărbat, dar în acel moment a înțeles cât de ignorantă a putut să fie, a înțeles că iubirea nu ține cont de nimic, nici măcar de gen.
Se așează pe scaunul de lângă Jimin. Își închide ochii și oftează.
-Știi, dacă ar fi ca cineva să fie vinovat de moartea lui Yoongi aș fi eu, nu tu. Era datoria mea ca sora lui mai mare să-l protejez, dar am eșuat. Nu am putut să îi fiu alături atunci când avea nevoie de mine, nu am știut să îi arăt că îl iubesc nici nu l-am putut accepta pentru ceea ce era. A ales un drum greșit pentru că l-am părăsit, pentru că am fost o soră oribilă. Regret că nu am putut să fiu o soră mai bună, regret că a murit fără să știe cât de mult îl iubeam de fapt.
Vocea îi tremura mai tare cu fiecare cuvânt pe care îl rostea. S-a abținut să nu plângă, dar într-un final a cedat. Își acoperise cu mâna ochi și începuse să plângă. Când o văzu pe sora lui Yoongi în acea stare și-a dorit să dispară, pur și simplu era mult prea mult pentru el, era mult prea multă suferință, nu mai suporta, viața îi se părea mult prea nedreaptă și chinuitoare.
Cu un glas stins îi spuse:
-Nu cred că Yoongi a crezut vreodată că ești o soră rea. Chiar dacă v-ați îndepărtat nu cred că ați încetat vreodată să vă iubiți. Nu am avut vreodată un frate sau o soră, dar știu că întotdeauna există o legătură puternică între frați, o legătură care nu poate să fie ruptă vreodată. Cred că Yoongi mereu a știut că îl iubești.
Se lăsase liniște, femeia își șterse lacrimile, atât ea cât și Jimin priveau în gol fără să își mai spună ceva. Doar vocile asistentelor sau doctorilor se auzeau în surdină, iar uneori sunetul roților de la câte o targă care scârțâiau pe gresie.
-2:40.
-2:40? o întrebă Jimin confuz.
-Ora oficială a decesului, 2:40. Yoongi e mort, nu mai are rost să aștepți, rosti cu greu.
-Îmi pare rău.
Doar atât a mai putut să îi spună, nu știa și nici nu ar fi putut să îi spună ceva. Și din nou Jimin simțea cum întreaga lume îi se ruinase, era aceeași senzație pe care o simțise atunci când tatăl și mama lui au murit.
-Nu e vina ta, ți-am mai spus.
-Ce o să faci acum că Yoongi nu mai e?
-O să continui să trăiesc chiar dacă el nu mai e, ce aș putea să fac?
-Nu știu chiar nu știu. Eu o să plec acum, sincerele mele condoleanțe.
Se aplecă ușor în fața ei în semn de respect înainte să plece. Mergea cu pași mărunți fără să știe ce urma să facă. Cum ar fi putut să trăiască fără Yoongi? Nu îi venea să creadă că murise.
Dintr-odată o auzise pe Haneul strigându-l. Se opri din mers și se întoarse spre ea.
-Jimin, îți mulțumesc.
-Pentru? o întrebă confuz.
Inspiră înainte să îi răspundă. Avea ochii înlăcrimați, iar buza de jos îi tremura.
-Îți mulțumesc pentru că l-ai iubit pe Yoongi. Sper să fii fericit, Yoongi și-ar fi dorit să fii fericit.
Nu a putut să îi spună nimic, doar a privit-o cum se îndepărta de el. Rămase pe loc gândindu-se la ceea ce tocmai îi spusese.