ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

11

Jimin simți corpul cald al lui Jungkook lipit de al său.
Cu grijă îi dădu mâinile la o parte și îl înveli mai bine. Se îndreptă spre bucătărie gândindu-se din nou cum să îi explice lui Jungkook fără să îl rănească că între ei doi nu putea să existe ceva.
Cum putea să îi explice lui Jungkook faptul că ei doi nu pot fi împreună?
Și se tot gândea și era pierdut în gândurile sale în timp ce încerca să facă clătite.
Foarte rar gătea fiind obișnuit că mereu cineva să gătească pentru el sau să mănânce în oraș, dar considera că ar fi chiar drăguț dacă i-ar gătit chiar el lui Jungkook micul dejun și după spusele lui Taehyung se părea că chiar făcea niște clătite bune.
Aude ușa de la intrare deschizându-se și știa că singurul care își putea perimite să vină la el fără să anunțe și să intre în apartamentul lui ca la el acasă era Taehyung și glasul vesel pe care l-a auzit de clar i-a confirmat că nu se înșelase.
-Jimina-ah, aici erai, nu mă așteptam să te găsesc bucătărie. Wow, ai făcut clătite pentru mine, nu trebuia, spune Taehyung zâmbind și apucându-l de talie într-o îmbrățișare.
-Taehyung, nu mă așteptam să vii, adică mă bucur că ești aici, dar chiar m-ai speriat.
Jimin râse nervos, era panicat. Știa că Jungkook putea să se trezească în orice clipă și cum ar fi putut să îi explice lui Taehyung că Jungkook dormise la el fără să se fi întâmplat ceva între ei doi?
-Abia aștept să mănânc clătite, îți spun cu toată sinceritatea, ador clătitele făcute de tine.
Taehyung îi dă drumul lui Jimin așezându-se la masă și așteptând în liniște cu o față de cățeluș să fie servit cu clătite.
-Taehyung, dar tu nu ai cursuri azi?
-Nu?
-Nici nu trebuie să înveți pentru carnet?
-Nu, azi sunt liber și nu vreau să fac nimic productiv. Azi o să petrecem toată ziua împreună și nu o să facem nimic.
-Grozav, sună ca ziua perfectă.
Chiar suna perfect pentru Jimin, o zi în care să nu facă nimic și să petreacă timp cu Taehyung putea fi perfectă, dar din nefericire Jungkook putea să apară din clipă în clipă. Trebuia să facă cumva să îl scoată pe Jungkook afară din apartament fără ca Taehyung să îl vadă.
-Eu mă duc puțin până în dormitor să verific ceva, mă întorc imediat, își anunță prietenul care era prea ocupat să mănânce clătitele proaspăt făcute pentru a-i răspunde.
Planul lui Jimin era simplu, trebuia doar să îl trezească pe Jungkook și să îl roage să plece în liniște.
Și tocmai când era gata să părăsească bucătăria se lovi de Jungkook.
La contactul cu pielea sa cladă obrajii lui Jimin deveniseră mai rozalii.
Dar reacția lui Taehyung fu una mult mai evidentă și mai exagerată.
Băiatul rămase cu gura căscată scăpând farfuria pe jos, zgomotul puterinic produs de aceasta la contactul cu podeaua i-a făcut atât pe Jimin cât și pe Jungkook să își îndrepte privirea spre Taehyung.
Taehyung se holba la corpul bine lucrat al șatenului, admira cât de perfect putea să fie corpul unei persoane, iar asta îi făcea comportamentul să pară ușor dubios în ochii lui Jungkook.
-Taehyung, te simți bine? îl întrebă bâlbâindu-se puțin.
Jimin știa că cel mai probabil prietenul său o să mai stea să se mai holbeze la Jungkook cel puțin un minut și după va urma întrebarea la care Jimin nu știa cum să răspundă:"Ce căuta Jungkook în apartamentul lui și de ce purta doar o pereche de boxeri?"
Jungkook îl privea confuz pe Jimin în timp ce acesta se gândea cum să răspundă la întrebarea inevitabilă ce urma să fie pusă de Taehyung.
-J-jungkook ce faci în apartamentul lui Jimin?
Jimin îl opri pe Jungkook din a răspunde luândui-o înainte.
-Jungkook a rămas peste noapte la mine.
Nu se simțea bine așa că i-am propus să rămână la mine peste noapte, nu puteam să îl las să plece în starea aceea plus că era destul de târziu.
-Înțeleg, dar cum a ajuns la tine? Ce s-a întâmplat mai exact.
-Ne-am întâlnit din întâmplare pe stradă, iar lui Jungkook îi era foarte rău, avea niște migrene groaznice. Și tu ai fi procedat la fel dacă erai în locul meu, dar acum Jungkook se simte mult mai bine, nu-i așa?
Jungkook doar confirmă dând din cap apoi se așeză la masă, față în față cu Taehyung.
-Și te simți bine acum, Jungkook? îl întrebă Taehyung îngrijorat.
-Mult mai bine datorită lui Jimin. Îți mulțumesc pentru ospitalitate.
Rosti fiecare cuvânt cu un rânjet în colțul gurii privindu-l intens pe Jimin în ochi.
-Nu știam că gătești Jimin, mai adăugă Jungkook mușcând puțin dintr-o clătită încă privindu-l pe Jimin.
-Gătesc rar și doar lui Taehyung.
-Dar în dimineața asta mi-ai gătit mie, nu-i așa?
-Eu zic să nu te flatezi prea tare Jungkook, am vrut doar să fiu amabil.
Pentru prima dată Taehyung se simțea în plus, chiar era în plus... Pentru prima dată simțea ca Jimin ar fi vrut ca el să nu fie în preajma lui și asta îl făcea confuz.
Își axase privirea pe un punct fix privind în gol și ignorând că în fața lui era un Jungkook fără tricou care arăta al naibii de bine.
Nu înțelegea de ce Jungkook rămase peste noapte la Jimin, dar își știa prea bine prietenul, știa prea bine că Jimin nu era deloc un sfânt și Jungkook ar fi putut fi doar una dintre cuceririle lui. Faptul că ar fi putut să fie ceva între prietenul lui cel mai bun și băiatul după care era topit îl întrista, chiar deprima. Dar până la urma era persoană care i-ar fi putut rezista lui Park Jimin? Nu putea fi Jungkook excepția și oricât ar fi vrut să fie cu el știa că mereu Jimin va avea mai multe șanse și era nedrept, era atât de nedrept.
-Taehyung ești bine?
Îi auzi vocea suavă și mâna caldă peste obrazul său rece. De ce mereu trebuia să îl privească cu atât de multă dragoste? Măcar știa cât de mult îl invidia? Dacă ar fi știut ar mai fi fost prietenul lui?
Îl iubea pe Jimin extrem de mult, dar în același timp îl și invidia, îl invidia pentru faptul că oricine i-ar cădea la picioare, orcine, chiar și Jungkook. Se simțea groaznic că era gelos pe cel mai bun prieten al său.
-Eu nu vreau să te deranjez nici pe tine, nici pe Jungkook, mai bine plec...
-Taehyung ce tot spui? Nu fi prostuț, niciodată nu ai putea să mă deranjezi. Mă bucur foarte mult că ai venit.
-Dar Jungkook...
-Jungkook tocmai ce pleca. Taehyung nu fi prostuț, niciodată nu ți-aș cere să pleci.
Taehyung nu mai putu să adauge nimic, fiind oprit de Jimin.
Jungkook se ridică de la masă mulțumindu-i din nou lui Jimin pentru ospitalitatea sa.
El era cel în plus, nu Taehyung. El era cel care trebuia să plece.
Felul în care Jimin își privea prietenul, felul în care vocea lui suna mult mai dulce și blândă ori de câte ori îi vorbea îl făcea pe Jungkook să realizeze că niciodată nimeni nu ar putea să fie mai important decât Taehyung pentru Jimin, nici măcar persoana cu care ar avea o relație.
După ce își făcu un duș și se îmbrăcă Jungkook îi părăsi pe cei doi băieți.
Avea un gust amar, venirea lui Taehyung îi lăsase un gust amar.
Pentru o seară a simțit că îl poate avea pe Jimin doar pentru el, că îl poate avea aproape doar că după Taehyung să îi amintească că Jimin l-ar da oricând la o parte pentru el.
Nici măcar nu apucase să vorbească cu el despre relația lor. Ce erau ei doi? Jungkook voia doar un răspuns de la Jimin. De fapt voia o șansă de la el, șansa de a-i arăta că sunt făcuți unul pentru altul, că ar putea să fie iubitul perfect.
Dimineața ar fi putut să fie perfectă: doar el și Jimin mâncând împreună micul dejun pregătit de el, ar fi putut să fie totul atât de perfect, dar mereu trebuia să fie cineva care să distrugă totul și acela era Taehyung.