ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

24

A rupt repede sărutul. Yoongi s-a simțit respins, de fapt chiar fusese respins.
Se simțea ca ultimul idiot. Începuse să râdă, dar parcă nu era râsul lui.
-Yoongi, îmi pare rău, dar...
-Dar nu simți la fel, știu Jungkook și e în regulă, sunt doar un mare idiot.
Nu putea și nici nu voia să îl contrazică.
Min Yoongi chiar era un mare idiot. Era un mare idiot pentru că îl sărutase, că avea încredere în el. Dar era cel mai mare idiot pentru că îl rănise pe Jimin. Pentru Jungkook, Hoseok și Yoongi erau doi mari idioți care trebuiau să stea cât mai departe de Jimin și pe care cu greu se abținea să nu îi pocnească fix în față.
-Nu ai de gând să spui ceva, Jungkook?
-Ce aș putea să îți spun? Eu nu te plac Yoongi.
-Tu chiar ești direct, poate prea direct.
Jungkook chiar nu îi dădea prea multă atenție lui Yoongi. Toată atenția lui era asupra lui Namjoon care dintr-odată părăsește clubul.
-Eu trebuie să plec Yoongi.
-Stai, de ce pleci? Am făcut ceva greșit? Chiar îmi pare rău. Te rog nu pleca, Jungkook.
-Scuze, chiat trebuie să plec, ne vedem cu prima ocazie Yoongi.
-Dar am nevoie de tine acum, Jungkook!
În ciuda faptului că Yoongi îl rugase să mai stea, Jungkook a plecat. Nu îi păsa câtuși de puțin de Yoongi.
Pe stradă nu era nici urmă de Namjoon. Îl văzuse clar cum ieșise din club, iar în starea în care era nu putea să ajungă prea departe.
De pe o alee îngustă se aude o persoană tipând. Când a ajuns la capătul aproape a înghețat din cauza șocului.
Un tip îl amenința pe Namjoon cu un pistol.
-O să te omor nenorocitule! O să îți zbor creierii!
-Ba nu o să o faci! spuse râzând.
Era calm pentru situația în care era. De fapt nimeni nu ar fi fost calm în situația în care se afla. Cineva îl amenința că îl omoară, dar el nu părea să aibe vreo probelmă. Jungkook chiar se întreba dacă era extrem de beat și nu putea să realizeze gravitatea situației sau avea o dorință ascunsă de a fi ucis.
Trebuia să intervină și repede.
-Eu zic să nu faci asta! O să îți distrugi viața, nu merită!
Atât Namjoon cât și tipul care era gata să îl împuște se uitau șocați la Jungkook.
-Viața mea e deja distrusă, din cauza lui, urlă băiatul.
Namjoon începu să râdă ofesându-l.
-Îl omor! Îl omor! Îl omor pe nemernic.
Era gata să apese pe trăgaci, dar Namjoon încă râdea.
-Nu o face! Dă-mi pistolul, te rog. Nu merită să o faci. Chiar vrei să faci închisoare pentru un tip ca el?
Încerca să se aproprie încet de băiat! Era panicat. Dacă nu reușea să îl oprească? În viața lui nu i-a bătut inima mai tare.
-Nu te apropria! Dacă o faci o să trag în ține.
-Ba nu o să o faci! Ești un laș!
Zâmbetul lui Namjoon a dispărut de pe față când glonțul aproape l-a nimerit.
-Idiotule! Tu chiar crezi că poți să mă omori? Ce e în capul tău?! urlă Namjoon.
-Doar taci, taci din gură odată!
Băiatul tremura, nici nu putea să țină drept pistolul.
Într-un moment de neatenție Jungkook îl prinsese de la spate și aproape sucindu-i mâna îi ia pistolul din mână.
-Dă-mi drumul idiotule!!!
-Calmează-te! Du-te acasă, bine?
Părea că voia să coopereze, că se mai calmase așa că îi dădu drumul, dar într-o fracțiune de secundă pumnul lui ajunsese direct în fața lui Jungkook. Îi sparse buza înferioară. Își linsese sângele de pe ea și îi aruncă o privire urâtă.
-O să regreți că ai făcut asta!
Îl prinsese de gulerul tricoului și îl lipi de perete.
-Ce ai de gând să îmi faci?
-Văd că acum nu mai ești așa de curajos! Nu îmi place să fiu violent. Consider că violența nu e niciodată soluția, dar tu m-ai enervat. Ți-ai căutat-o.
Îl lovise atât de tare încât căzu la picioarele lui.
-Nu o să te ridici? Nu o să încerci să te aperi.
-Tâmpitule! Mi-ai spart nasul! țipă în agonie.
Aproape întregul său chip era acoperit de sânge.
-Ești patetic! Cu adevărat patetic.
-Ești în regulă? Hai să te iau de aici!
-Tu chiar i-ai dat-o bine! Lovești bine.
-Să o iau ca pe un compliment?
-Normal!
Sprijinundu-se de Jungkook, Namjoon fusese în stare să meargă într-o linie dreaptă până la strada principală.
-O să îți chem un taxi. Nu cred că ești în stare să conduci.
-Wow, acum am realizat că tu m-ai salvat. Ești tare, omule, spuse bătundu-l ușor peste umăr.
-Am totuși o întrebare, ce i-ai făcut tipului de era atât de supărat încât era gata să te omoare?
-Nimic, chiar nu i-am făcut nimic. Nu e vina mea că tipul nu e în stare să își plătească datoriile. În fine, dă-mi telefonul tău.
-De ce?
-Îți sunt dator și nu îmi place să rămân dator, așa că dacă ai nevoie de ceva nu ezita să mă suni.
-Sigur!
Jungkook se simțea norocos. Ajunsese să se aproprie de Namjoon mai repede decât ar fi crezut.
Totul era mult mai simplu acum. Putea să obțină mai ușor informații de la Namjoon și să scape de Hoseok, dar să și afle de ce Jimin îl ura.

Taehyung nu îi răspundea, iar Jimin simțea că înnebunea. O dăduse rău în bară, își pierduse cel mai bun prieten. Ar fi putut să îi spună adevărul de bun început. De ce nu a ales să spună adevărul? Se întreba ce naiba fusese în capul lui?
Auzii telefonul sunând și spera din tot sufletul că era Taehyung, dar era Jungkook.
-Da? răspunse plictisit.
-Hei, cum te simți?
-Nu știu cum crezi că mă simt?
Vocea lui Jimin îl speria puțin pe Jungkook. Nu suna prea fericit, iar Jungkook se simțea vinovat, chiar dacă nu era vina lui că Taehyung se supărase pe Jimin.
-Îmi pare rău, chiar îmi pare rău că Taehyung s-a supărat pe tine...
-Dar nu e vina ta, e doar vina mea, bine?! Mereu e vina mea pentru că sunt un mare idiot!
-Ba nu e așa, o să încerc să vorbesc cu Taehyung, o să fie totul bine, îți promit.
-Mai taci Jungkook. Termină cu promisiunile tale. Nu o să fie mai bine! Niciodată nu e bine pentru mine!
Închise nervos telefonul și îl trânti pe jos, ecranul spărgându-se.
-La naiba, la naiba!!!

După ce i-a închis, Jimin nu i-a mai răspuns. Jungkook era îngrijorat și se simțea groaznic. Nu voia să îl vadă pe Jimin supărat, nu voia să îl piardă.
În curtea facultății îl văzu pe Taehyung. Se îndrepta cu niște colegi spre sala de curs.
Față de Jimin, Taehyung părea extrem de vesel, era tot doar un zâmbet.
-Taehyung, te rog așteaptă puțin!
Strigătul lui Jungkook nu îi atrase doar atenția lui Taehyung, ci și a persoanelor care îl însoțeau.
Ceilalți se uitau confuzi la Jungkook, neavând idee de ce Jungkook l-ar opri pe Taehyung.
-Ce e Jungkook?
-Tu chiar nu ai de gând să îl ierți pe Jimin? E prietenul tău de atâta timp, nu poți să îl lași acum, are nevoie de tine.
-Taehyung și iubițelul lui, Park Jimin s-au certat? întrebă unul dintre colegii lui Taehyung cu un zâmbet sfidător pe buze.
-În primul rând, nu e treaba ta, iar în al doilea rând Jimin nu e iubitul meu! Mai bine vorbim între patru ochi, Jungkook.
Îl trase de o parte pe Jungkook.
-Jungkook, eu cu tine chiar nu am nimic, mă bucur că tu și Jimin sunteți împreună. Îmi ești drag, știi și tu, dar nu pot să vorbesc cu Jimin, m-a mințit.
-Știu, dar îi era frică poate că o să te superi, chiar nu știu. Uite Taehyung, Jimin ține enorm la tine, te iubește mult și nu ar suporta să te piardă. Iartă-l, vorebește cu el.
-Nu o să fiu la nesfârșit supărat pe el. Îl iubesc enorm de mult, nici nu știu cât de mult sunt supărat pe el. Sunt doar foarte dezamăgit. Nu credeam că ar putea să îmi ascundă ceva. Eu doar mai am nevoie de puțin timp, cred... Chiar nu știu. Îmi e foarte greu să mai am încredere în el.
-Dar nu o să te mai mintă, te rog vorbește cu el, nici nu ai idee cât de supărat e.
-Ție chiar îți pasă mult de Jimin.
-Normal. Eu doar vreau să îl văd fericit.
-O să fie fericit. Sunt sigur că o să îl faci extrem de fericit. Și nu îți face griji, o să vorbesc cu Jimin.
Totul urma să fie bine, urma să îi demonstreze lui Jimin că totul va fi bine în viața lui, că nimeni nu îl va mai răni vreodată.  Și spera că Jimin va realiza curând că sunt făcuți unul pentru altul, că el, Jeon Jungkook era persoana care îl va face fericit și îl va proteja pentru tot restul vieții lui.