ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

15

-Taehyung, ești cam tăcut în seara asta, spune-mi, s-a întâmplat ceva?
Taehyung nu își luase ochii din farfurie.
Se juca plictisit cu mâncarea, zdrobind cu furculița legumele din ea.
Avea o privirea absentă, privire ce îl îngrjiora pe Jimin așa că repetă întrebarea, de data aceasta pe un ton mai ferm:
-Taehyung, spune-mi, s-a întâmplat ceva?
Taehyung chiar se tema de reacția lui Jimin când îi va spune că a vorbit cu Yoongi, se tema și de faptul că Yoongi se înșela și nu avea cum să-l convingă pe Jimin să vorbească cu el, dar trebuia să încerce, Yoongi chiar avea nevoie de ajutor.
-Jimin... am vorbit cu Yoongi...
Taehyung nici nu a putut să își termine fraza. Jimin s-a ridicat brusc de la masă făcând ca paharul de lângă el să se dărâme. Sunetul făcut de pahar la contactul cu podeaua l-a făcut pe Taehyung să tresară ușor.
-De ce?! întrebă brunetul revoltat.
-Jimin, te rog așează-te, nu face o scenă. Yoongi are nevoie de ajutorul tău, trebuie să îl ajuți.
-De ce l-aș ajuta?! Taehyung eu nu am vreo obligație față de omul acela. Nu am de ce să îl ajut.
-Dar ai avut sentimente pentru el...
-Iar acele sentimente nu mai există și e doar vina lui.
-Jimin... arăta groaznic, nu poți să îl lași așa.
-Ba pot, își merită soarta după totul răul pe care mi l-a făcut.
-Exagerezi Jimin! Ești egoist. Nu poți să îl lași așa. Nu poți să fii atât de rece și fără inimă.
-Taehyung, tu nu ai idee cât rău mi-a făcut, tu nu ai idee.
Jimin abia se abținuse să nu plângă. Nu voia să își amintească de ceea ce îi făcuse Yoongi, nu voia să își amintească de ultimele luni de coșmar cu Yoongi. Nu voia de fapt să își amintească deloc de el. Ura că obișnuia să iubească pe cineva ca Yoongi. Ura că și-a petrecut atât de mult timp cu cineva ca el. Yoongi a fost doar o pierdere de timp și de sentimente.
-Pentru că nu îmi spui Jimin. Nu mi-ai spus de ce ai pus capăt relației. Doar spune-mi ce s-a întâmplat. Îl iubeai și știu că și Yoongi te-a iubit, de fapt cred că încă te iubește.
-Nu m-a iubit vreodată, nu m-a iubit și asta doare cel mai tare. Doare atât de tare că am crezut că mă iubea.
Lacrimile îi curgeau fără încetare peste obrajii lui plini și rotunzi. Plângea fără oprire, parcă nu mai aveau vreodată de gând să se oprească.
-Jimin... Jimin îmi pare rău.
Își auzea numele strigat de prietenul său, de persoana cea mai dragă lui, îl auzea clar. Voia să se oprească din plâns, voia să nu mai fie vulnerabil. Să simți poate să fie uneori obositor și frustrant. Ești slab când simți, dar sincer. Totuși dacă ar fi putut, Jimin ar fi vrut să poată să nu mai simtă nimic vreodată. Își dorea să fie mai mult așa cum îl vedeau majoritatea persoanelor decât să fie el însuși.
Se așeză brusc pe scaun, mai mult căzând.
Își ștersese lacrimile, se opri din plâns, nu avea rost să plângă, ura atât de mult că Taehyung îl văzuse de atât de multe ori plângând. Ar fi vrut ca măcar odată în viața lui să se fi putut abține din a nu plânge în fața lui Taehyung.
-Jimin, îmi pare rău.
Nici nu realizase că Taehyung era lângă scaun. Îl ținea de mână, îl ținea de mână și îl privea, îl privea într-un mod în care pe Jimin îl făcea să se simtă iubit, mai puțin singur, dar îl făcea să se urască și mai mult.
-Mie îmi pare rău că a trebuit să mă vezi așa, Taehyung. O să îl ajut pe Yoongi pentru ultima dată. Te rog promite-mi că după uităm de el. Promite-mi că nici măcar numele nu o să îi-l mai pronunțăm.
-Promit, Jimin.
După ce îi făgădui, Taehyung își lipse buzele de mâna sa fină, sărutând-o.
Și poate era bine că simțea, că era vulnerabil, căci doar așa putea să simtă afecțiune lui Taehyung, era cel mai bun și frumos lucru pe care îl simțise vreodată.

Jungkook așteptă ca Yoongi să iasă din bloc. Se uita în jurul lui cu atenție. Yoongi mergea grăbit și aproape la fiecare pas se oprea pentru a verifica dacă e sau nu urmărit.
Jungkook păstra mereu distanța față de blond pentru a nu fi descoperit.
Voia să știe mai multe despre Min Yoongi, voia să știe mai ales de ce era atât de speriat să fie afară în plină zi. Comportamentul lui Yoongi era dubios.
Yoongi intră într-o cafenea, iar Jungkook îl urmă, din nou păstrând o anumită distanță.
-La naiba, unde e nenorocitul ăla de portofel?! se auzi vocea exasperată a lui Yoongi.
Își căuta agitat prin buzunare. Atunci Jungkook se prinsese că Yoongi își uitase portofelul și era timpul că el să acționeze.
-E în regulă, plătesc eu pentru cafea.
Jungkook îi întinse baristei banii. Gestul său îl făcuse pe Yoongi să îl privească cu ochii mari.
-Mulțumesc, dar de ce ai făcut asta?
Jungkook îi zâmbi:
-Mi s-a întâmplat de multe ori să îmi uit portofelul. Știu cât de frustrant e.
Yoongi îi zâmbi la rândul său. Jungkook aștepta ca Yoongi să spună: Mă revanșez cumva." sau să îl invite să stea cu el. Voia doar să se aproprie de el ca să îi fie mai ușor să îl îndepărteze de Jimin.
-Mersi mult, promit că mă revanșez. Dă-mi instagramul tău ca să te pot contacta și să îți fac data viitoare cinste cu o cafea.
-Sigur!
Jungkook își scoase telefonul din buzunar și intră pe contul său. Nu apucă să îi întindă telefonul lui Yoongi fiind întrerupt de vocea lui.
-Stai, dar eu cred că te știu. Ești fotograf, nu? Cred că deja te urmăresc.
Jungkook își îndreptă privirea spre ecranul telefonului său și așa era, Min Yoongi îl urmărea deja, se urmăreau reciproc pe instagram.
-Așa e, tu ești Min Yoongi.
-Deci mă știi.
-Să zicem.
-Dacă stau bine să mă gândesc eu chiar te știu. Ești Jungkook. Vreau să îți spun că îmi plac mult pozele tale, ai talent.
-Mulțumesc mult, dar cred că sunt destul de banale.
-Ești doar modest, Jungkook. Da chiar, tu îl știi pe Park Jimin, așa-i?
-Da, am fost în același liceu.
-Ultima poză, cu el și Taehyung, tu ai făcut-o.
Jungkook doar dădu din cap, se simțea ca la interogatoriu.
Ecranul telefonului lui Yoongi se aprinse. Primse un mesaj pe care îl verifică imediat cum apăru pe ecran.
-Eu te las Jungkook, promit că cât mai curând ieșim și îți fac cinste cu o cafea!
Jungkook se așeză la câteva mese distanță de Yoongi. Dintr-un motiv necunoscut, blondul era destul de agitat la masă. Își verifica aproape din minut în minut telefonul și bătea în masă cu degetele.
Într-un final persoana pe care Yoongi o aștepta sosise.
Lui Jungkook nu îi venise să creadă când îl văzu pe Jimin așezat la masă cu Yoongi.
Își făcea în cap miloane de scenarii și toate despre cum Yoongi ar putea să îl ia pe Jimin de lângă el.
Trebuia să îl scoată pe Yoongi cât mai repede din viața lui Jimin până când nu era prea târziu.