ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

13

După ce a stat cu Taehyung până când a adormit Jimin a pornit spre apartamentul lui. Se simțea mai obosit că oricând și capul îl durea extrem de tare.
Din cauza asta ura să se întâlnească cu unchiul lui pentru că mereu îl bătea la cap, mereu îi reamintea că nu face nimic și că pătează numele familiei și chiar avea dreptate, dar nu-i păsă, nu-i păsă deloc de reputația familiei Park, nici nu simțea că face parte din familie. Își ura rudele la fel de mult precum ele îl urau.
Unicul motiv pentru care rudele lui se mai oboseau să îl mai contacteze era pentru că moștenise toată averea tatălui său și se gândeau că dacă se comportă mai drăguț cu el, dacă îl lingușesc o să obțină ceva, dar se înșelau.
Pe cât de mult îi displăcea unchiul său aprecia că nu încerca deloc să îl lingușească, era cât se poate de sincer și direct cu el, chiar îl admira pentru asta, chiar încerca să fie puțin ca el.
Îi plăcea că îi spunea direct, fix în față:"Jimin, pari o cauză pierdută, nu faci nimic, doar pierzi timpul și consumi fără să produci nimic, ești ca un parazit!"
Erau replici acide pe care le auzea mereu din gura lui, care îl răneau puțin pentru că erau adevărate, chiar nu făcea nimic productiv cu viața lui, chiar era ca un parazit. Însă mereu după toate replicile acide, după ce îi scoțea fiecare defect în evidență îi zâmbea și îi spunea:"Dar ai potențial Jimin, ai atât de mult potențial,ai putea să strălucești în orice domeniu dacă ai vrea."
Și nu mințea, unchiul lui era printre puținele persoane care erau sincere cu el. Dacă spunea că e ca un parazit atunci era ca un parazit, dacă îi spunea că avea potențial însemna că avea. Jimin avea încredere în unichiul lui și îi era recunăscător că nu lăsa ca munca tatălui său să se ducă de râpă, avea grijă de tot ce lăsase tatăl său în urmă.
Dacă se gândea mai bine nu își ura unchiul și nici unchiul lui nu îl ura. Relația dintre ei doi era ciudată, dar măcar era una bazată doar pe sinceritate.
Ajunse la ușa apartamentului său, iar pe podea lângă ușă era un Jungkook aproape adormit.
Era de mult acolo? Îl aștepta de mult? De ce mereu paznicul îl lăsa să intre in complex? Jimin se tot întrebă, se tot întrebă cum Jungkook mereu ajungea la el.
Se lăsă pe vine pentru a fi la același nivel cu Jungkook și îl zgâlți ușor pentru a-l trezi.
-Jungkook, ești bine? Ce faci aici?
Șatenul își întredeschise ochii privindu-l pe Jimin printre gene.
-Jimin? întrebă nedumerit Jungkook.
-Da, normal că eu sunt. Acum spune-mi ce faci aici la ora asta?
Jungkook se frecă la ochi înainte de a-i deschide larg.
-Trebuie să vorbim, chiar trebuie să vorbim. Dată trecută nu am apucat și...
-Bine, atunci intră, hai să vorbim, îl întrerupse brunetul.
Jungkook îl urmă în apartament așezându-se pe canapea după ce Jimin îi făcuse semn să o facă.
-Te ascult Jungkook, spune-mi despre ce vrei să vorbim.
Jungkook a tresărit când Jimin s-a așezat lângă el pe canapea.
Era prea aproape de el, picioarele lor atingându-se, dar nu îi displăcea lui Jungkook și nici nu îl făcea să se simtă inconfortabil, singura problema era că îi era greu să se concentreze când Jimin era atât de aproape de el.
Își mușcă buza inferioară privirea fiindu-i fixată pe mâinile lui Jimin care erau peste genunchii săi.
Fără să ezite își puse mâinile peste ale lui.
Jimin privi mâinile lor care erau împreunate, Jungkook strecurându-și degetele între ale lui.
Era o senzație plâcută, mâinile lui Jungkook erau calde și fine, îi plăcea să le simtă peste ale lui.
Îi plăcea Jungkook, nu avea de ce să nu îi placă. Arăta bine, prea bine, dar cel mai important felul în care se comporta cu el îl făcea să se simtă iubit. Își amintea cu drag primele lor conversații. Începuse să îl placă înainte de a-l cunoaște. Era puțin nedrept față de Jungkook, dar și el însuși să renunțe la ceva frumos ce ar putea ca ei doi să aibe împreună, dar era nedrept față de Taehyung să nu renunțe. Trebuia să renunțe la Jungkook pentru Taehyung, doar îi promise.
Viața chiar era dificilă, e atât de dificilă pentru că mereu trebuie să faci alegeri dificile.
-Jungkook, de ce tot insiști, de ce trebuie să complicăm lucrurile? De ce nu poți să înțelegi?
-Să înțeleg ce, Jimin? Aș vrea să înțeleg ce se întâmplă între noi, fă-mă tu să înțeleg. Spune-mi Jimin, de ce mă respingi?
Jimin oftă fiindu-i aproape imposibil să găsească un răspuns.
Îi dădu mâinile aproape și privi drept în față pentru a evita contactul vizual.
-Jimin, eu chiar sunt îndrăgostit de tine. Din prima clipă în care te-am văzut m-am îndrăgostit de tine și nu am încetat o zi în tot acești ani să nu te iubesc. Aș fi putut accepta un refuz din partea ta dacă aș fi știut că tu chiar nu simți ceva pentru mine, dar nu e așa Jimin. Mă placi Jimin, nu nega.
Se apropriă de el șoptindu-i la ureche fiecare frază. Jimin îi putea auzi, dar și simți respirația. Își închise ochii rămânând tăcut în continuare.
Mâna lui Jungkook era în jurul gâtului său masându-l cu grijă.
Mâna îi cobora din ce în ce mai jos deschizând cu repeziciune fiecare nasture al cămășii.
Pieptul îi era gol, fiecare particică fiind străbătută de degetele lui Jungkook.
Se repezi la gâtul său cu săruturi umede, saliva scurgându-se încet de pe el.
Un mic gemăt înfundat se auzi din gura lui Jimin atunci când buzele lui Jungkook făcură pentru prima dată contact cu gâtul său.
Din nou era vulnerabil în fața lui Jungkook, din nou nu putea să îl oprească pentru că chiar dacă mintea îi spune că era greșit, corpul lui avea nevoie de atingerile calde ale șatenului.
Când își deschise ochii, Jungkook era deja peste el privindu-l fix în ochi.
Atât el cât și Jungkook respirau greu.
-Jimin, lasă-mă să te iubesc. Eu nu sunt Yoongi, eu nu o să te rănesc, îi spuse gâfâind.
Jimin nu știa cum să reacționeze, dar inima îi se opri pentru un scurt moment când îi auzi numele lui Yoongi.
Yoongi îl rănise și îi era mai bine fără el, dar îi lipsea. Nu mai voia să îl vadă vreodată și totuși îi lipsea. Rănile lăsate de despărțirea de Yoongi încă mai erau și dureau. Avea nevoie ca cineva să îl ajute să se vindece, nu putea să treacă peste singur. Avea nevoie să fie iubit și dacă Jungkook se oferea atunci de ce să îl refuze? Până la urmă Jungkook nu era Yoongi, Jungkook îl iubea.
-Atunci iubește-mă Jungkook, dar nu te aștepta să te iubesc și eu înapoi. Sunt al tău, doar al tău în seara asta, o să fiu al tău în fiecare seară dacă asta îți dorești.
Jimin îl trase pe băiat spre el sărutându-l pasional, strecurându-și limba cât mai adânc în cavitatea sa bucală.
Jungkook îi răspunse la fel de pasional la sărut mâinile lui plimbându-se peste întregul trup al lui Jimin, coborând din ce în ce mai jos.
Era doar al lui, și asta îl făcea să înnebunească de entuziasmat.
Adora să îi simtă corpul cum tremură la fiecare atingere a sa, adora să îi simtă saliva în gura sa, să îi simtă respirația greoaie, să îi audă gemetele.
Îl adora pe Jimin și adora să îl iubească.
Își dorea ca niciodată să nu îl mai lase să plece căci singurele momente în care putea să simtă ce era fericirea erau doar cele petrecute alături de Jimin.

A/N: Mic spoiler kind of: Relația dintre Jimin și Jungkook o să devină din ce în ce mai ciudată, chiar puțin toxică, mai ales pentru Jungkook.
Dar o să vedeți mai exact ce vreau să spun în următoarele capitole.
Și nu știu dacă v-ați dat seama, dar apariția lui Yoongi o să cam strice treaba
Mersi mult că ați citit și acest capitol.
Love u