ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

29

Yoongi se trezi ușor buimac. Parcă camera se învârtea. Nu știa cât dormise, dar întunericul de afară și puținele mașini care treceau pe stradă l-a făcut să își dea seama că era o ora târzie.
Legănându-se reușise să ajungă în sufragerie, s-ar fi așteptat să îl găsească pe Jungkook acolo, dar era de negăsit pe semne că plecase. Ar fi vrut că băiatul să fi rămas, dar nu îi putea condamna plecare, până la urmă îi spusese destul de clar că nu îi împărtășea sentimnetele și accepta asta, chiar dacă durea puțin. Nu voia să fie singur, dar mereu sfârșea așa. Pentru Yoongi era destul de clar că nici măcar Jimin nu avea să rămână lângă el, lucrurile se schimbaseră între ei, devenise destul de neimportant pentru el, iar asta îl durea cel mai tare pentru că credea că Jimin încă îl iubea.

Taehyung încă dormea, dormea atât de profund încât Jimin nu îndrăzni să îl trezească. Îi dădu ușor părul ce îi acoperea fruntea și părăsi cu grijă patul fără să facă prea mult zgomot. Erau și alte camere în apartamentul lui Jimin în care Taehyung ar fi putut să doarmă, dar mereu alegea să doarmă cu el, asta bucurându-l pe Jimin. Nu era un lucru ieșit în comun să dormi cu prietenul tău, dar era ciudat să îți placă atât de mult. Jimin iubea să îi simtă căldura corpului lui Taehyung, să adoarmă tinându-l strâns în brațe. Știa că gesturile lui de afecțiune pe care îi le arăta lui Taehyung nu erau generat de sentimente platonice, ba din contră, le făcea din pură atracție fizică pe care nu ar fi trebuit să o simtă.
Uneori îi era greu să se abțină să nu facă ceva ce i-ar putea da de gol sentimentele și ar putea să distrugă prietenia lor, dar într-un mod miraculos reușea, reușea de fiecare dată să se abțină.
Își luă telefonul și imediat îl apeleă pe Yoongi. Insistă de câteva ori, dar renunță. Era o oră devreme a dimineții, posibil ca Yoongi să nu fi fost treaz. Se îndreptă spre bucătărie. Ar fi putut să comande ceva, dar decise să îi pregătească chiar el micul dejun prietenului său. Îi plăcea să gătească chiar dacă erau rare ocazile când o făcea și gătise pentru puține persoane în viața sa. De fapt singurele persoane pentru care a gătit au fost Taehyung, Yoongi și Jungkook. Lui Jimin îi se părea ciudat cum într-un timp atât de scurt reușise să se atașeze atât de mult de Jungkook, atât de mult încât aproape începuse să creadă că se îndrăgostea de el. Încă îi era neclar dacă ceea ce simțise pentru Jungkook fusese doar o puternică atracție fizică sau ceva mult mai mult. Dar oricum nu mai conta, nu avea de gând să se întoarcă la el și știa că îi era mai bine fără el. Însă începuse să îi lipsească prezența sa, poate greșise, nu era prima dată când o făcea. Poate ar fi fost mai bine dacă ar fi încercat cumva să își repare relația cu Jungkook.
Își luase telefonul și îi scrie un scurt mesaj, un simplu:"Îmi lipsești."
Când era pe punctul de a apăsa pe trimitere numărul lui Yoongi apăru pe ecran.
-Jimin, nu credeam că o să mă suni. Credeam că nu îți pasă de mine.
Își dădu ochii peste cap când îi auzi râsul ironic. Și-ar fi dorit să nu îi fi păsat, dar nu putea să fie indiferent când era vorba de Yoongi.
-M-ai sunat aseară. S-a întâmplat ceva?
-Da, mi-a fost dor de tine. De ce nu mi-ai răspuns? De ce îți place să mă rănești?
-Nu inteționez să te rănesc și nici nu aș putea să găsesc satisfacție în asta. Am stat aseară cu Taehyung, din cauza asta nu am putut să îți răspund.
-Taehyung... Mereu m-am întrebat dacă sunteți mai mult decât prieteni.
-Nu știu de ce multe persoane cred că ar putea să fie ceva între mine și el. Suntem prieteni, nimic mai mult așa că nu ai de ce să îți faci griji. De fapt nici măcar nu te privește relația mea cu Taehyung, nu mai suntem un cuplu.
-Și dacă am fi din nou, Jimin? Îmi lipsești, am nevoie de tine. Hai să ne vedem chiar acum.
-Nu pot Yoongi. Azi îmi petrec ziua cu Taehyung. Dacă vrei pot să trec mai pe seară pe la tine.
-Chiar nu poți să îl lași pe Taehyung?
-Nu, mai ales pentru tine. Niciodată nu vei fi la fel de important. Ai fi putut să fii, dar ai dat cu piciorul.
După ce îi închise lui Yoongi privi preț de minunte bune mesajul. Se gândea dacă era o idee bună sau nu să îl trimită, dar într-un final hotorî să îl trimită, dacă nu o făcea s-ar fi gândit la Jungkook toată ziua întrebându-se ce face sau dacă și el îi ducea dorul.
La doar câteva minunte distanță primi un răspuns, unul destul de lung.

Jungkook: Nu mă așteptam să îmi scrii, dar mă bucur atât de mult că ai făcut-o. Și tu îmi lipsești mult Jimin. Nu e zi în care să nu îți simt lipsa și să nu mă gândesc la tine. Deja e insuportabilă absența ta. Vreau să te văd, vreau să te văd atât de mult.
Jimin, am nevoie de tine. Hai să ne mai acordăm o șansă, îți promit că totul o să fie bine, o să fac orice ca să te fac fericit.
Te iubesc, te iubesc mai mult decât aș putea să descriu în cuvinte și știu că nu îți sunt indiferent, și tu ai sentimente pentru mine, altfel nu mi-ai fi scris.

Poate nu era pentru tine mesajul...

Jungkook: Nu era pentru mine, Jimin?

Nu contează... Nu ar fi trebuit să îți scriu. Nu o să îți mai scriu. 

Jungkook: Eu sper să o mai faci. Nu știu de ce vrei să complici lucrurile atât de mult.

Nu vreau să complic nimic.   Doar m-am gândit la tine, dar sunt bine , nu îmi lipsești atât de mult...
Oricum nu ar fi mers lucrurile între noi, sunt sigur de asta.

Jungkook: Și dacă te înșeli? De ce vrei să renunți atât de ușor?

Pentru că vreau și pot.
Pa , pa Jungkook. Conversația asta nu își are rostul . E precum a fost relația noastră, o pierdere de timp!

Aruncă telefonul pe masă. Îi venea să plângă, se simțea ca naiba. A fost o greșeală să se despartă de Jungkook, dar ar fi fost greșeală și să se împace cu el. Ura când era atât de nehotărât. Nici măcar nu știa ce voia sau ce era mai bine pentru el.
Își lăsă capul să cadă pe masă. Nimic nu avea sens în viața lui, iar acțiunile sale erau și mai lipsite de sens. Măcar dacă ar fi luat o dată măcar o dată o decizie bună.
-Ce naiba e greșit cu tine, Park Jimin?
Pusese întrebarea cu voce tare fără să bănuiească că ar putea să îl audă cineva, dar Taehyung era deja acolo, privindu-l.
Detesta ca Taehyung să îl privească în acel fel, îl făcea să creadă că era demn de milă.
-Taehyung, te-ai trezit...
-Nu e nimic greșit cu tine, Jimin. Ce te face să crezi asta?
Se apropiă de el luându-i obrajii între mâinile sale pentru a-i vedea chipul.
Întrebarea lui Taehyung îl făcuse pe Jimin să vrea să plângă și mai tare și oricât s-a abținut să nu o facă într-un final câteva lacrimi îi s-au scurs pe obraji, lacrimi pe care Taehyung le-a șters.
-Nu e nimic greșit cu tine Jimin. Mă doare să te văd așa.
-Îmi pare rău...
-Nu ai de ce să îți ceri iertare. Mă doare să știu că nu ești bine,  dar e mai bine să știu adevărul doar așa pot să te ajut. Jimin, cum te simți? Ce te supără? Fii sincer cu mine!
-Nu știu, uneori cred că ar fi mai bine să nu exist... Mai bine aș fi mort pentru că nimic nu are sens.
-Nu spune asta. Nu aș putea să îmi imaginez viața fără tine. Am nevoie de tine Jimin, așa că spune-mi că rămâi. O să trecem împreună și peste perioada aceasta mai grea. Totul o să fie bine, o să fie bine pentru că eu te iubesc, tu mă iubești. Rămâi, mai rămâi cu mine? Promite-mi că rămâi.
-Rămân dacă și tu rămâi Taehyung. Dacă îmi ești alături o să trăiesc pentru că vreau să avem multe amintiri frumoase împreună. Vreau să rămân, sunt cât se poate de sincer. Nu o să fac nimic necugetat, nu te părăsesc Taehyung. Ești singurul meu prieten nu aș putea să te părăsesc vreodată.

Și-a spus că o să renunțe, dar avea nevoie de măcar o pastile, doar așa putea să se simtă mai bine. Yoongi ajunsese în punctul în care nu prea îi mai păsa de propria sănătate. Avea nevoie doar să simtă ceva,  ceva ce să îl facă să nu își dorească să se dea cu capul de toți pereții.
Nu era singurul care avea o adicție. Pentru Yoongi existau adicții mai grave ca a lui și orice putea să devină o adicție dacă erai destul de obsedat, chiar și dragostea.
Căuta disperat prin tot apartamentul lui, dar nu mai avea nimic, nici măcar o "substanță a fericirii".  Trebuia să facă rost și cât mai repede, dar nu era chiar atât de ușor și nu avea de gând să mai apleze la Hoseok, era nevoit să găsească o soluție și cât mai repede, iar soluția venise cu apelul lui Jimin și propunerea lui de a se întâlni. Era perfect, dacă i-l aducea lui Hoseok pe Jimin atunci Hoseok  îi dădea ceea ce avea nevoie. Era cât se poate de corect. El avea adicția lui, iar Hoseok pe a sa, iar adicția lui Hoseok, punctul lui slab era Park Jimin.

A/N: După o mică pauză am reușit să postez. Îmi pare rău că a durat atât. Sper ca pe următorul să reușesc să îl postez mai repede.