ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

14

-Taehyung, chiar trebuie să vorbesc cu Jimin, e foarte important.
Taehyung rămase blocat când văzu în pragul ușii sale un Yoongi cu privirea dezorientată, chiar absentă, cu un păr ciufulit și neîngrijit, râdăcinile negre ieșind în evidență din cauza părului deschis la culoare, contrastul fiind prea evident.
Nu se aștepta ca Yoongi să se obosească să vină până la el doar pentru că trebuia să vorbească cu Jimin, asta însemnă că era ceva serios și ei doi chiar trebuiau să vorbească sau ca pur și simplu Yoongi avea o obsesie pentru Jimin.
Cert era că abia atunci realiză cât de mult se schimbase Yoongi, față îi era trasă, obrajii lui plini fiind inexistenți, iar cearcănele adânci îi accentuau și mai mult privirea obosită.
Yoongi arăta groaznic, mai groaznic ca oricând și asta îl speria pe Taehyung.
-Hyung, te simți bine?
-Să zicem că am avut și zile mai bune, Taehyung. Doar vreau să îi spui lui Jimin să vorbească cu mine.
-Dar nu prea cred că Jimin vrea să vorbească cu tine hyung, îmi pare rău. Dar de ce vrei să vorbești cu el?
-E ceva între noi doi am. Am nevoie de ajutorul lui Jimin, doar insistă. Știu că poți să îl convingi, el niciodată nu te-ar refuza. Te rog, e extrem de important.
-O să încerc să îl conving, îți promit, dar vreau să te întreb ceva Yoongi-hyung.
Yoongi a dat din cap în semn că este gata să răspundă la întrebarea băiatului.
-Tu mai ai sentimente pentru Jimin?
Clipi odată, și încă odată. Îi era greu să răspundă, chiar dacă răspunsul îi trecu prin minte imediat.
-Voi înceta vreodată să nu mai am? răspunse după un oftat greoi și lung.
-Îmi pare rău pentru tine.
-Sincer și eu mă compătimesc. Până la urmă cred că niciodată el nu a avut cu adevărat sentimente pentru mine.
-Nu spune asta Yoongi, nu poți să știi ce a simțit Jimin sau simte. A fost afectat de despărțirea voastră. Nu știu exact de ce v-ați despărțit sau cine a fost de vină, dar știu că l-a afectat pe Jimin și ca ai însemnat ceva pentru tine.
-Atunci dacă a fost atât de afectat de ce s-a despărțit de mine?
-Tu trebuie să știi mai bine, Yoongi-hyung.

De ce ori de câte ori adormea lângă Jimin, ținându-l strâns în brațe trebuia ca următoarea dimineață să se trezească singur? De ce mereu trebuia ca Jimin să plece de lângă el?
Ar fi dat orice doar ca primul lucru pe care să îl vadă când se trezește să fie chipul persoanei pe care o iubea mai mult decât propria persoană.
Era confuz, comportamentul brunetului îl făcea să fie confuz. Nu putea înțelege de ce nu puteau să fie împreună. Îi trecu prin cap că poate Jimin încă nu trecuse peste Yoongi, că încă nu era gata pentru o relație serioasă pentru că îi era frică să nu fie din nou rănit. Dar el niciodată nu ar fi putut să îl rănească.
Voia doar un răspuns clar de la Jimin. Voia să știe care era relația dintre ei doi.
Auzi două voci, vocea lui Jimin și o voce de femeie.
Se ridică din pat luând ceva pe el și ieși din cameră pentru a-l vedea pe Jimin.
Jimin era deja la masă luând micul dejun, o femeie turându-i cu grijă în ceașca de pe masă niște cafea, acesta mulțumindu-i cu un mic zâmbet pe buze.
Privirea lui Jungkook rămase preț de câteva secunde axată pe Jimin.
Îmbrăcat într-o camașă de un alb imaculat închisă până în gât și cu părul dat pe spate, Jimin arăta mai intimidant ca de obicei, avea un aer impunător, părând chiar ușor arogant.
-Nu ai de gând să te așezi și să iei micul dejun cu mine?
Jungkook își scutură capul, fiind trezit de vocea lui Jimin la realitate.
Se așeză lângă el fără să îi spună nimic. Femeia îi turnă în ceașcă niște cafea, exact cum făcuse pentru Jimin. Jungkook șopti un mulțumesc, iar după femeia părăsi încăperea la rugămintea lui Jimin.
-Îmi pare rău că nu te-am așteptat, dar mă întâlnesc cu unchiul meu și sunt cam în grabă.
Jungkook se uită la farfuria lui Jimin ce era aproape goală pe semne că mâncase deja.
-Înțeleg, doar că voiam să petrecem mai mult timp împreună azi... Când te întorci?
-Nu știu exact Jungkook, dar nu are rost să mă aștepți.
-Ba are, eu doar vreau să stau cu tine...
-Dar nu se poate azi, îmi pare rău. Plus că s-ar putea să mă văd cu Taehyung după așa că chiar nu are rost să mă aștepți.
-Taehyung...oftă acesta.
Mereu, dar mereu trebuia să fie Taehyung, mereu trebuia să intervină între el și Jimin. Începuse să îl urască puțin, nu îl ura ca persoană, Taehyung chiar fiind în ochii lui Jungkook o persoană foarte drăguță, ura prietenia lui cu Jimin, o ura din suflet.
Jimin observă privirea tristă a lui Jungkook. Era dezamăgit, chiar supărat, dar arăta adorabil în ochii lui Jimin, ochii lui de cățeluș plouat erau adorabili.
-O să mă revanșez, promit.
Jimin se ridică de pe scaun ducându-se spre Jungkook.
Cu două degete îi ridică capul spre el.
Jungkook îl privea cu ochii mari. Ochii îl sclipeau, părând de sticlă. Doar din privirea lui puteai să îți dai seama cât de îndrăgostit era.
-Îți promit că o să petrecem timp împreună, Jungkook. Îți ador compania, și eu vreau să petrec cât mai mult timp cu tine. Trebuie doar să înțelegi că nu pot să am mereu timp pentru tine.
Jimin își strecurase degetele prin părul moale și castaniu al lui Jungkook.
Un mic rânjet apăru pe buzele lui Jimin când privirea inocentă a lui Jungkook o întâlni pe a lui.  Uneori Jungkook părea atât de pierdut și vulnerabil în fața lui.
Își aplecă capul și mai mult spre băiat, lipimdu-și nasul de al lui.
-Jungkook uneori ești de-a dreptul adorabil.
Obrajii îi se înrojiseră, de parcă ar fi avut febră, se simțea de parcă avea febră.
-Jimin, eu vreau să te întreb ceva... se bâlbâi acesta.
-Nu cred că mai are rost să fii așa timid cu mine. Aseară erai destul de sigur pe tine, ce s-a întâmplat între timp?
Jimin își lipi buzele de ale lui Jungkook.
Un sărut scurt se transformă rapid în unul lung și umed, lăsându-l pe Jungkook atât fără aer cât și fără cuvinte.
-Eu trebuie să plec acum, dar abia aștept să te revăd.
-Jimin, stai, vreau să știu ce suntem noi? De fapt vreau să te întreb, o să fii iubitul meu?
Privirea lui Jimin rămase blocată pe mână lui Jungkook ce îl ținea strâns de încheietură, nu destul de tare încât să îl doară, dar îndeajuns încât să îl oprească din a mai pleca.
-Jungkook, dar eu cred că relația noastră de acum e perfectă. Hai să nu stricăm ceea ce avem acum. Important e că ne simțim bine împreună, nu crezi ca asta e tot ce contează?
-Jimin, eu vreau să am o realție cu tine, ceva serios.
-De ce?
-Pentru că te iubesc Jimin. Dacă aș putea mi-aș petrece tot restul vieții alături de tine, așa că te rog, fii iubitul meu.
Jungkook se ridică de pe scaun trăgându-l pe Jimin spre el într-o strânsă îmbrățișare.
Era cald și plăcut, era copleșitor. Jimin se simțea copleșit și chiar vinovat.
-Jungkook, îmi pare rău, nu pot să fiu iubitul tău. Nu pot să îți ofer iubire, chiar dacă meriți atât de mult. Pot doar să îți ofer plăcere, nimic mai mult. Dacă vrei putem să continuăm să ne vedem și... știi tu, să profităm unul de altul pentru a ne satisface anumite dorințe fără ca nimeni să știe nimic, fără să ne luăm un angajament. Meriți mai mult Jungkook, dar asta e tot ce pot să îți ofer acum. Și nu îți face speranțe false. Vreau să îți fie clar că niciodată nu va putea să fie ceva mai mult între noi. Așa că gândește-te bine dacă vrei să continuăm așa sau vrei să încheiem totul.
Îi spuse tot rupând îmbrățișarea și împingându-l câțiva pași mai departe.
-Jimin...
-Nu îmi răspunde acum Jungkook, te las să te gândești. Eu te vreau Jungkook, dar nu te iubesc și îmi pare rău că ești îndrăgostit de mine, meriți mai mult, meriți pe cineva mai bun.

Îi oferi un scurt pupic pe obraz și după plecă.
În adâncul sufletului său știa că ar fi vrut să fie acel cineva care ar putea să îi ofere lui Jungkook iubirea pe care o merita, ar fi vrut să fie iubitul lui, să îi dea o șansă pentru că Jungkook era cineva special pentru el.
Din păcate Universul era mereu impotriva lui, a fericirii lui.
Trebuia să fie egoist și doar să îl amăgească pe Jungkook cu câteva săruturi și nopți petrecute împreună.
Nu putea să renunțe la el, dar nici nu putea să îl iubească.
Doar îi făcea mai mult rău, doar îi făcea rău.
Era persoana nepotrivită pentru Jungkook, de fapt era nepotrivit pentru oricine...
Asta credea Jimin despre el, asta a crezut mereu.

A/N: Scuze că postez abia acum, aș fi vrut să postez mai des, dar să fiu sinceră am uitat că am scris capitolul acesta. Nu sunt o persoană prea matinală, iar acum am cursuri de dimineață și efectiv dorm pe mine și nu pot decât să mă gândesc la somn.
Voi încerca să postez cât mai des, măcăr în fiecare weekend.
Mersi că ați citit și acest capitol ^^