ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

37

                                 ***
            ( trecut, perspectivă Jimin)

I-am spus să se oprească, l-am implorat să se oprească, dar nu a contat, lacrimile mele nu l-au făcut nici măcar un moment să înceteze. Nu contează dacă țip, nu contează dacă mă zbat, nimeni nu mă aude, nimeni nu o să mă ajute. Sunt condamnat, trebuie să îndur și să tot îndur. Am tot acceptat să fiu folosit, iar la rândul meu am folosit și am ignorat cât de rău mă făcea să mă simt, devenea din ce în ce mai greu să îmi ignor suferința. Sunt doar un obiect, doar o jucărie cu care te joci până când găsește o altă jucărie mai frumoasă, mai colorată, mai interesantă. Oamenii nu iubesc, doar mint că iubesc ca să se folosească. Toți s-au folosit de mine, eu m-am folosit de toți. Mă simt atât de murdar, fiecare atingere a lui , fiecare lucru pe care mi-l spune mă face să mă simt și mai murdar. Vreau să se oprească, mereu îmi doresc ca un act atât de murdar să se oprească, dar e prima dată când o spun cu voce tare sperând că voi fi băgat în seamă, sperând că voi fi tratat ca o persoană, nu ca un obiect.
Oprește-te, oprește-te, te rog oprește-te, tot îi repet, dar nici nu mă aude și continuă, iar eu trebuie doar să suport. E doar un moment, nu e ca și cum e prima dată când trec prin asta o să se termine repede. "Închide ochii Jimin și gândește-te la ceva frumos, o să sfârșească mai repede decât crezi și după o să uiți sau te vei preface că nu te-a rănit, că tu chiar ți-ai dorit asta și te-ai simțit bine." Și îmi tot repet asta în timp ce îi simt trupul lipit de al meu.
Îmi spun că nu doare, dar doare, nu simt pic de plăcere, doar el simte, tot ce simt e durere. E doar un coșmar, o să se sfârșească, o să fie bine. Nu are rost să încerc să mă mai opun, deja e prea târziu.
M-am culcat cu atât de multe persoane. M-am comportat ca un nimfoman, însă nu am găsit nimic plăcut în sex, e brutal , dureros și dezgustător. Probabil corpul tău simte o anumită plăcere, dar nu merită. Plăcerea ține mult prea puțin, iar senzația de goliciune rămâne pentru prea mult timp. Sunt singurul care simte așa? Oamenii din jurul meu au pus mai mult preț pe sex decât sentimente. Dar ce e sexul fără sentimente? E ceva grotesc, ceva ce nu îmi oferă nici cea mai mică plăcere.
" O să îți placă!" mereu aud asta de la persoanele cu care m-am culcat , asta îmi tot spunea și Hoseok în timp ce plângeam, dar niciodată nu mi-a plăcut. A fost prima dată când am avut curajul să spun nu. Am spus nu, dar tot s-a întâmplat. E prea mult să cer puțină empatie, nu? Ce însemn eu pentru Hoseok? Ce însemn pentru Yoongi?
Nimic, nu însemn nimic. Sunt doar un obiect, iar un obiect este menit să fie folosit. Nu știu de ce mă plâng. Măcar am primit puțină atenție, ar trebui să fiu recunăscător, nu sunt.
"Te urăsc și îmi e silă de tine, hyung."
Am spus-o cât de tare am putut, ba chiar am urlat. A fost satisfăcător, fața lui de fapt totul la el era atât de dezgustător la el în acel moment încât îmi provoca un puternic sentimente de repulsie.

De cele mai multe ori când mă privesc în oglindă nu mă recunosc.
Uneori mă întreb dacă chiar e chipul meu ce se reflectă în oglindă. Sunt eu Park Jimin? Pe zi ce trece simt că viața pe care o trăiesc nu este a mea, e imposibil ca o viață atât de mizerabilă să îmi aparțină căci eu sunt Park Jimin și toată lumea își dorește să fie Park Jimin.
E tânăr, e frumos, e bogat, are mulți prieteni, o mulțime de persoane care îl iubesc, de admiratori. Viața lui e perfectă, nu-i așa?
Dacă eu sunt el atunci de ce îmi doresc să mor, de ce mă simt atât de gol?
Nu am fost niciodată eu, am fost mereu ceea ce au vrut ceilalți să fiu. Existența mea nu mi-a aparținut vreodată.
Am încercat să fug de mine însumi, am ignorat ceea ce am simțit, am acceptat să fiu doar un personaj, un clișeu, un tipar.
Dar mă văd pe mine, mă privesc în oglindă și mă văd pe mine, așa cum sunt de fapt, așa cum nimeni nu crede că aș putea să fiu.
Îmi văd ochii lipsiți de viață, erau ochii unui om mort, sunt un om mort.
O să aibă mai mult sens moartea mea decât viața? O să îi pese cuiva că am murit? O să fiu uitat? Cum o să își amintească oamenii de mine? O să îmi ducă cineva dorul? O să plângă cineva pentru mine? Cum o să se simtă Yoongi când eu nu voi mai fi? O să regrete că nu m-a iubit?
Mă uit în oglindă și îmi văd părul blond care este mult prea lung și îmi acoperă ochii înlăcrimați.
Obișnuia să îmi iubească părul blond pentru că îmi oferea un aer atât de inocent, iar eu eram atât de fericit, eram atât de fericit când capul mi-l odihneam în poala sa, iar el se juca cu părul meu. Iubeam acele momente tandre și eram destul de prost încât să cred că afecțiunea sa era sinceră, destul de prost încât să cred că mă iubea.
A mințit când a spus "Te iubesc". Am mințit cu zâmbetul pe buze, iar eu fiind un om naiv l-am crezut.
Și lui chiar i-am oferit totul. I-am oferit atât ființa cât și inima mea, iar el, el mi-a oferit nimic. Și abia acum realizez cât de tare mă doare.
Știu că fără mine va trăi, dar eu n-am să mai trăiesc. N-am să mai trăiesc căci am vrut totul și n-am primit nimic. Dar chiar am iubit acel nimic.
Mâna îmi tremură pe foarfecă,  îmi tremura de parcă aș fi fost în sevraj.
Încep și tai, iar cu fiecare fir blond pe care îl văd pe podea simt cum înnebunesc. Vreau să mă opresc, dar continui să tai, vreau să îmi distrug părul, îl urăsc, îmi urăsc părul blond pentru că el l-a iubit.
Las ca foarfeca să îmi cadă din mână. În fața mea se află cea mai naivă persoană. Sunt de a dreptul hidos și nu e nimic inocent la mine, mi-am pierdut acum mult timp inocența, mi-a fost răpită mult prea devreme.
Mă urăsc mai mult decât îi urăsc pe cei care mi- au făcut rău, așa că am decis să mă omor.
Nu e nimic ce să iubesc la mine. Cum să iubească cineva o ființă așa dezgustătoare ca mine?
Nu aș fi spart oglinda, nu mi-aș fi tăiat părul, dar am făcut-o pentru că în sfârșit eram eu, mă simțeam eu. Nu eram Park Jimin, eram eu, un om naiv ce nu s-a simțit niciodată iubit nici de propriul tată. Am tânjit după iubire , am tânji, am tânjit atât de mult după puțină atenție, după puțină afecțiune încât am devenit un om bolnav, un om gata să moară.
Sunt gata să mor și simt o liniște atât de stranie. Nu mă mai gândesc la nimic azi, doar la moarte. Nu mă mai bântuie nici fantasmele trecutului meu.  Nu îmi mai pasă nici nu mă mai afectează viața mea, sunt mult prea interesat de moartea mea. Moartea mea va fi reală, voi fi eu, într-un final voi fi eu.