ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

21

Jimin și Jungkook păreau un cuplu fericit. Un cuplu fericit care după o noapte petrecută împreună luau micul dejun.
Jungkook se uita la data înscrisă pe brățara sa și nu îi venea să creadă cât timp trecuse, câte se întâmplaseră între el și Jimin. Ce îl șoca cel mai mult era faptul că Jimin își amintise data.
Nu era o dată importantă doar pentru, dar și pentru Jimin. Ei doi, ei chiar erau un cuplu, erau pe punctul de a fi un cuplu. Voia să creadă că nimic nu mai avea cum să îi despartă, că ceea ce aveau ei era ceva special, era dragoste adevărată.
În încăpere își făcu apariția menajera lui Jimin.
Băiatul o privi plictisit, dar privirea lui se schimbă radical când femeia vorbi.
-Unchiul dumneavoastră este aici, vrea să vă vorbească.
-Unchiul meu?! Spune-i să revină mai târziu.
-Dar insistă să vă vadă.
-Iar eu sunt ocupat acum. Să revină mai târziu.
-Am înțeles.
Femeia nici nu apucă să iasă pe ușă.
Pe ușă intră un domn îmbrăcat la costum. Dacă se uita mai bine la trăsăturile lui, Jungkook putea să observe o ușoară asemănare între bărbat și Jimin.
-Chiar aveai de gând să mă lași să aștept, Jimin?
-Da, te lăsăm să aștepți până terminam să mănânc, dar tu trebuie mereu să mă deranjezi?
Jungkook era uimit de felul în care Jimin îi vorbea unchiului său. Cum putea să fie atât de direct, chiar nepoliticos cu o persoană mult mai în vărstă?
-Nu o să te deranjez pentru mult timp. Am o rugăminte pentru tine. Văduva tatălui tău, ea vrea să vii la cină sâmbăta aceasta.
-Adică mama lui Hoseok? De ce să vin?
-Pentru că se împlinesc 6 ani de la moartea tatălui tău. Indiferent de ce s-a întâmplat între tine și Hoseok te rog să vii din respect.
-O să vină și Hoseok? Pentru că dacă el vine atunci nu te aștepta ca eu să fiu acolo.
-Jimin, încetează să fii atât de imatur! Chiar nu înțeleg de ce îl displaci acum atât de mult pe Hoseok. În trecut obișnuiați să fiți prieteni.
-Nu am fost niciodată prieteni!
-Jimin, nu îmi place să mă repet, dar te rog să vii indiferent dacă o să fie sau nu Hoseok acolo!
Jimin aruncă o privire spre Jungkook care părea destul de confuz.
Rânji puțin și după își întoarse din nou privirea spre unchiul său.
-Bine, vin, dar cu o singură condiție. Să vină și iubitul meu.
-Presupun că te referi la acest tănâr, spuse uitându-se spre Jungkook.
-Da, mă referam la Jungkook.
-Dacă vrea, desigur că poate să vină.
-Minunat, atunci o să fim acolo.
Jungkook nu prea știa cum să reacționeze. Jimin tocmai spusese că e iubitul lui, îi spusese unchiului său. Era chiar iubitul lui?
-Ce? întrebă Jimin destul de ursuz.
Vizita unchiului său îl enervase și cumva zâmbetul lui Jungkook lipsit de motiv îl irita puțin.
-Tu ai spus că sunt iubitul tău. Asta înseamnă ca noi doi suntem oficial împreună, nu?
-Asta nu înseamnă nimic, Jungkook. O să faci pe iubitul meu doar la cină, doar ca să îi arăt lui Hoseok cât de bine o duc.
-Dar de ce trebuie să mă prefac? Eu credeam, eu credeam că...
-Credeai că ce? Că doar pentru că am vrut să îți fac o surpriză și ne-am petrecut câteva nopți împreună o să fim împreună? i-o tăiă din scurt brunetul.
-Nu înțeleg de ce te comporți așa cu mine acum. Aseară totul părea bine, erai diferit. Chiar nu înțeleg ce fac greșit, Jimin. Spune-mi ce fac greșit?!
În glasul lui Jungkook se citea exasperarea. Nu mai știa ce să înțeleagă. Nu era destul de bun pentru Jimin? Îi spusese că o să ajungă să îl iubească, cuvintele lui îi oferiseră speranță, iar acum, acum trebuia doar să se prefacă că era iubitul lui? Nu putea să fie iubitul lui? Ce voia Jimin, ce era în capul lui?
-Jungkook, am nevoie de timp. Eu încă, încă nu cred că am trecut peste fostul meu. Îmi pare rău, sunt doar foarte confuz. Nu vreau să fiu nedrept față de tine. Doar oferă-mi niște timp, te rog.
-Tu mai ai sentimente pentru el?
-Nu știu, chiar nu știu. Tot ce știu e că am avut încredere în el și nu ar fi trebuit. Îmi e teamă doar...
-Teamă că ce? Eu nu sunt el Jimin, eu nu sunt el! Nu o să te rănesc, nu aș putea.
-Îmi e doar greu să cred asta acum, dar o să te cred, totul o să fie bine, doar oferă-mi timp, te rog.

Mai avea sau nu sentimente Jimin pentru Yoongi? Îl mai iubea? Îl mai iubea și din cauza asta el nu putea să fie iubit? Era doar vina lui Yoongi?
Jungkook era confuz, mai confuz și nesigur ca oricând. Nu era brățara ce i-o dăruise dovada afecțiunii lui Jimin pentru el? 
Stătea trântit în pat simțindu-și întregul corp amorțit.
Cu grijă se uita la fiecare poza pe care o avea cu Jimin. Simțea că îl iubea din totdeauna, era singura persoana pentru care a avut vreodată sentimente. Ar fi putut să mai iubească pe altcineva? Nu putea să își imagineze viața fără să-l iubească, nu ar mai fi avut sens.
Voia să își petreacă tot restul vieții alături de el, dar Jimin nu părea că voia asta. Putea să îl forțeze să rămână cu el? Ce putea să facă?
Pierdut printre gânduri abia după ce telefonul a mai sunat o dată el l-a auzit și și-a întins mână spre noptiera unde era.
-Nu ai uitat de cină, nu?
-Nu, nu am uitat.
-Bine, vezi că sunt în drum spre tine.
-De ce? Nu e prea devreme?
-Nu, trebuie să îți aduc ceea ce o să porți în seara asta.
-P-poftim? Dar nu e nevoie, nu te deranja.
-Jungkook o să porți ceea ce vreau eu în seara asta. Eu zic să fii un iubit bun și să faci cum îți spun. În 10 minunte ajung la tine, spune-mi numărul apartamentului tău.
-Nu trebuie să urci, o să cobor eu!
-Ba o să urc așa că spune-mi numărul apartamentului tău, rosti pe un ton hotărât.
-Dar e dezordine la mine.
-Nu îmi pasă, eu tot o să urc. Așa că spune-mi odată numărul apartamentului.
-131, mormăi șatenul.
Era panicat, avea doar 10 minunte să ascundă pozele cu Jimin. Ar fi pierdut tot dacă le-ar fi văzut, ar fi crezut că e un obesedat și l-ar părăsi, nu putea să lase să se întâmple una ca asta.
Soneria se auzi și din fericire Jungkook era gata să îl primească.
Se grăbi spre ușă. Jimin îi zâmbi și îi oferi un scurt pupic pe buze.
-E drăguț apartamentul tău și nu e deloc dezordine.
-A, așa crezi? Păi, mulțumesc, spuse scărpinându-și ceafa. Vrei ceva?
-Nu, e în regulă. Dar eu zic să te grăbești și să te îmbraci.
Jimin îi întinse hainele pe care le alese special pentru șaten.
-Da, nu o să dureze mult, revin.
-Stai!
Îl apucă de închietură și îl opri din drum.
-Te ajut să te îmbraci!
-Poftim? Dar nu e nevoie.
-Ba da! O să te ajut să te îmbraci, așa ajung și în dormitorul tău, chicoti Jimin.
Nu putea să îi spună nu, altfel ar fi părut că ascundea ceva. În timp ce se îndreptau spre dormitor se ruga să nu fi uitat vreo poză pe undeva.
Jimin îl trase mai aproape de el. Își strecură mâinile sub tricou plimbându-le ușor peste abdomen.
-Știi, nu am mai îmbrăcat pe nimeni până acum. Eu doar am dezbrăcat.
Un rânjet apăru în colțul gurii lui Jimin. Se crease o ușoară tensiune între ei.
-Mă descurc, Jimin.
-Doar taci Jungkook și lasă-mă să te îmbrac.
Din câteva mișcări încete îi dă jos tricoul.
Preț de câteva secunde îi privește abdnomenul bine lucrat, parcă adonic. Lăsă câteva sărutări scurte peste suprafața acestuia urcând cu ele din ce în ce mai sus până la gât.
Se năsputi asupra lui cu un sărut apăsat și umed, sărut ce l-a făcut pe Jungkook să geamă.
Jimin zâmbi când auzi sunetul scos de băiat.
Își îndreptă privirea spre el uitându-se fix în ochii săi
Fără să își mute privirea îi puse cămașa pe el, cămașa ce îi se mula perfect pe corp.
-M-am plictisit, poți să îți pui și singur pantalonii, afirmă trântindu-se în pat.
-Chiar trebuie să mergem? continuă Jimin.
-Nu cred. Putem să rămânem la mine dacă vrei.
-Și să facem ce?
-Nu știu, să petrecem timp împreună.
-Aș vrea să fac asta, dar dacă nu vin la tâmpita aia de cină o să se supere pe mine, nu vreau să îl supăr, îmi pasă de unchiul meu!
-Atunci presupun ca mergem! afirmă în timp ce își punea pantalonii pe el.
-Dar nu vreau. O să fie Hoseok acolo și nu vreau să îl văd. Nu îl suport.
-Înțeleg...
-Nu ți-am zis nimic despre el, nu?
-Nu, dar nu e nevoie să îmi spui.
Ba era nevoie, voia să știe mai multe despre Hoseok, voia să afle mai multe chiar de la Jimin.
-Nu sunt prea multe de spus. E o persoană oribilă, imorală. În adolescență credeam că îmi e prieten, chiar îl vedeam ca pe un frate, dar el... el m-a folosit. E o influneță prostă și pentru Yoongi, fostul meu. L-am cunoscut pe Yoongi prin intermediul lui, cred că el a fost de vină că eu și Yoongi ne-am despărțit, asta vreau să cred...
-Îmi pare rău...
-E în regulă. Sunt mai bine acum. Datorită lui Taehyung, datorită ție, sunt mai bine.
E doar... e doar trist că l-am lăsat să îmi facă ce mi-a făcut pentru că aveam încredere în el. Nu ar fi trebuit să am... Până la urmă el nu m-a văzut niciodată ca pe un frate...
-Dar ce ți-a făcut?
-Eh, nu mai contează. Chiar nu mai contează... Acum hai să mergem, să nu ne lăsăm așteptați. Și vezi că la intoarcere conduci tu, o să beau ceva în seara asta, cred.
-Bine.
-De fapt nu mă lăsa să beau. Eu și alcoolul am avut o istorie mai neplăcută. Să nu mă lași să beau mult, de fapt nu mă lăsa deloc.
-Am reținut, mă voi asigura că nu o să pui gura pe alcool.
Hoseok îi făcuse lucruri rele lui Jimin, iar Jungkook se gândea care ar fi putut să fie. Ce i-ar fi putut face? Cum ar fi putut să afle?