ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

31

Jungkook se gândea că poate ar fi trebuit să-l fi oprit de la prima sticlă de vin golită.
Ar fi trebuit să îl oprească, dar tot ce a făcut a fost să privească cum golea pahar după pahar.
Alcoolul nu îl făcea să se simtă mai bine, ba din contra, era mult mai vulnerabil, mult mai deprimat. Aruncă o privire la paharul din fața lui Jungkook, pahar de care nici nu se atinse.
-Nu ai de gând să bei cu mine? Chiar așa mult mă disprețuiești?
Vocea îi tremura, era pe punctul de a plânge.
-Jimin nu te disprețuiesc. Cred că ai nevoie de puțină odihnă.
Jungkook nici nu apucă să îi ia paharul din mână, în doar o fracțiune de secundă era bucățele pe podea.
-Simt că toată lumea mă disprețuiește, chiar și Taehyung. Urăsc atât de mult că nu sunt așa cum vreau să fiu. Nu sunt deloc așa cum crede lumea că sunt. Sunt slab și demn de milă. Doar mă plâng și nu ripostez, doar îi las pe toți să mă folosească și să mă rănească. Nu m-am schimbat deloc chiar dacă am încercat. Tata a avut dreptate când a spus că sunt și voi rămâne mereu o dezamăgire. Chiar nu înțeleg de ce nu am putut să mor în seara aceea. De ce a trebuit să mă salveze? De ce mereu trebuie să mă salveze cineva?
Junkook încerca să-i spună ceva, a încercat să îl consoleze, dar vocea lui Jimin s-a auzit din nou. Nu avea altceva de făcut decât să-l asculte până la final. Voia să-l asculte până la final. Voia să audă tot ce avea de spus.
-Dacă nu ai fi apărut tu atunci Hoseok m-ar fi rănit din nou, m-ar fi folosit așa cum a mai făcut-o. Am impresia că nu o să pot scăpa niciodată de el pentru că sunt mult prea slab. Sunt atât de slab...
Se lăsă liniște chiar dacă Jimin mai avea încă multe de spus, multe de mărturisit. Nu voia să-l lase să tacă, doar dacă cunoștea întreg trecutul său îl putea proteja. Trebuia să afle cum l-a rănit Hoseok și trebuia să o afle chiar de la el. Nu era doar o pură curiozitate. Trecutul său încă nu-l lăsa să trăiască, trecutul său aproape că îl distrugea, dar Jungkook știa că îl putea vindeca pe Jimin, îl putea face să uite.
-Jimin, ce ți-a făcut mai exact Hoseok?
Dintr-odată chipul brunetului i-a devenit mai palid. După expresia părea că tocmai văzuse o fantomă.
Nu îi mai spusese nimănui despre ce îi făcuse Hoseok pentru că îi era teamă. Se temea că va fi compătimi și nu își dorea asta. Nu avea nevoie de milă, nu avea nevoie să se simtă că o victimă, nu își dorea să fie văzut ca o victimă chiar dacă era una.
-Las-o baltă. S-a întâmplat acum mult timp, nu mai contează.
-Dacă încă te afectează atunci contează. Orice s-ar fi întâmplat nu e vina ta și nici nu o să te văd altfel, Jimin. Vreau să te ajut pentru că și tu m-ai ajutat. Știai că m-ai salvat?
-Te-am salvat?
O mică sclipire îi apăruse în ochi. Chiar a putut să salveze pe cineva? Îl salvase, dar cum? Cum ar fi putut să îl salveze dacă nu a făcut nimic?Avea chiar impresia că i-a făcut rău. Voia să știe exact cum l-a salvat, ce a făcut, avea nevoie să știe ca să se simtă mai bine.
-Poate o să îți fie mai ușor să vorbești despre trecutul tău dacă vorbesc și eu despre al meu.
-Aș vrea să îmi spui, dar nu trebuie să te simți obligat și dacă îți e greu să vorbești...
-Nu îmi e, m-am detașat de trecut, dar tot vreau să ți-l spun. Vreau să fiu vulnerabil în fața ta, vreau să îți arăt ceea ce simt pentru că niciodată nu mi-a fost permis. Niciodată nu mi-a fost permis să fiu eu însumi.
-Cine nu ți-a permis?
-Familia mea, mereu a trebuit să fiu ceea ce ei voiau să fiu și am tot încercat, am încercat să fiu fiul perfect. Niciodată nu am îndrăznit să le ies de sub cuvânt, mereu mi-am dat silința în tot ceea ce făceam sperând ca într-o zi să primesc un zâmbet de la ei, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Nu își arătau emoțiile și nici mie nu îmi era permis. Nu îmi era permis să am prieteni, să fac ceea ce îmi plăcea sau să arăt ceea ce simțeam. Mă simțeam ca un prizioner, de fapt eram un prizioner. Viziunea lor a perfecțiunii nu era umană, ei nu păreau umani, dar spre deosebire de ei eu voiam să fiu uman, voiam să simt, să simt că trăiesc cu adevărat. Mă compătimeau doar pentru că eram vulnerabil, dar ei erau cei demni de compătimire. E deprimant să nu te lași să simți, să nu te lași să fii uman. De multe ori m-am gândit să pun capăt la tot, dar după ai apărut tu, salvarea mea. În prima mea zi de liceu mi-ai zâmbit. Zâmbetul tău a fost cel mai cald și frumos lucru pe care l-am văzut în viața mea. Chiar a însemnat enorm de mult pentru mine, mereu mi-am dorit ca cineva să îmi zâmbească, să îmi ofere ceea ce părinții mei nu au putut să îmi ofere niciodată.
Ori de câte ori Jungkook vorbea despre el se simțea important, simțea că conta. Doar un zâmbet l-a făcut pe Jungkook să se simtă mai puțin mizerabil. Un zâmbet poate face diferența uneori, poate să îi ofere speranță unei persoane.
-Îmi pare rău că ai avut parte de o astfel de copilărie. E așa trist când ajungi să te gândești la moarte. Nu mai ai astfel de gânduri, nu?
-Nu am mai avut din ziua în care te-am cunoscut. Aveam un motiv pentru care să vreu să trăiesc. Voiam să trăiesc ca să te pot vedea în fiecare zi și să îți pot spune într-o zi că te iubesc. Sunt atât de fericit că acum îți pot spune zi de zi că te iubesc totuși mi-aș dori ca și tu să mi-o spui într-o zi...
Ar fi putut să i-o spună, erau doar niște cuvinte. Ar fi putut să i-o spună și să-l facă fericit, merita să fie fericit, doar că nu voia să i-o spună până când chiar nu simțea că era îndrăgostit de el. Îl plăcea, ba chiar îl adora, dar nu era sigur dacă îl iubea.
-Îmi pare rău...chiar îmi meriți iubirea e doar că...
-E în regulă dacă încă nu simți la fel nu ai de ce să te simți vinovat. Nu vreau să îți forțez sentimentele.
Cuvintele lui erau atât de false. Nu avea de gând să accepte faptul că Jimin ar fi putut să iubească pe altcineva, el trebuia să fie ultima sa iubire, adevărata sa iubire. Erau predestinați să fie împreună pentru totdeauna, doar că Jimin nu știa încă.
Jimin se apropriă mai mult de Jungkook, coapsa fiindu-i lipită de a lui și îl luă de mână.
Când văzu mâna micuță a lui Jimin peste a lui zâmbi. I-o ridicase pentru scurt timp doar ca să o sărute, iar după o lăsă din nou peste a lui.
Jimin se înroși puțin când îi simți buzele lui Jungkook peste pielea sa. Nu știa cum reușea dar mereu îl făcea inima să tresară puțin.
Se lăsase liniște. Jimin se juca cu degetele lui Jungkook, iar șatenul chicotea subtil. Mâna lui Jimin era atât în comparație cu a lui.
Aștepta ca Jimin să spună ceva, doar că Jimin nu știa cum să înceapă. Nici măcar cu Taehyung nu vorbise despre Hoseok. Îi era teamă chiar dacă nu avea de ce. Jungkook fusese sincer cu el.
-Nu știu cum să încep, îmi e greu să vorbesc despre asta plus că ai fi prima persoană căreia i-aș spune. Poate o să mă ajute să mă descarc...
Luase o gură mare de aer înainte să înceapă să povestească și îl apucă mai strâns pe Jungkook de mână.
Felul în care Jungkook îl privea îi oferea încredere. Doar din privirea sa șatenul îl asigura că era acolo pentru el.
-La scurt timp de la moartea mamei tata s-a recăsătorit, s-a recăsătorit cu mama lui Hoseok. Cât am fost copii totul a fost perfect între mine și Hoseok, chiar îl vedeam ca pe un frate, îl respectam și admiram. Obișnuiam să fiu extrem de timid, dar cu ajutorul lui Hoseok am început să-mi fac curaj să vorbesc cu oamenii, datorită lui mi-am făcut prieteni și am devenit mai încrezător în prorpia persoană. Dar în timpul verii de dinaintea clasei a 9 a Hoseok s-a schimbat, de fapt nu el s-a schimbat, ceea ce s-a schimbat a fost felul în care mă vedeam. Nu mai eram micuțul Jiminie pentru el, făcuse asta destul de clar. Ar fi trebuit să-l opresc, dar nu am făcut-o pentru că aveam încredere în el și aveam nevoie de el ca să fiu observat de ceilalți, ca să nu mai fiu invizibil. Voiam să fiu la fel de popular ca el, voiam să am mulți prieteni și lumea să mă placă, să mă admire și să facă orice ca să îmi intre în grații și am ajuns să par ca el, am ajuns să cred că eram ca el, dar niciodată nu am fost și nu știu dacă ar trebui să mă bucure asta sau nu. Hoseok e o persoană groaznică, îi pasă doar de el, dar am vrut mereu să fiu ca el, pare așa de distractiv să fii ca el, e amuzant să te joci cu sentimentele celolarți, e amuzant să le frângi inima și doar să îi folosești ca să îți satisfaci plăcerile, el face să pară amuzant, dar nu e deloc pentru că asta a făcut el cu mine. S-a folosit de naivitatea mea, m-a folosit și și-a lăsat și prietenii să mă folosească. Eram doar jucăria lor... Îl urăsc pe Hoseok și prietenii lui, dar mă urăsc și pe mine pentru că după ce ei m-au distrus, după ce m-au făcut să cred că singurul lucru la care sunt bun e să fiu ca o târfă mică care e menită doar să ofere plăcere am încercat să fac alte persoane să se simtă ca mine. Uram să fiu singurul care se simțea mizerabil, uram să fiu singurul cu inima frântă. Oamenii aveau tot dreptul să mă numească un fuckboy idiot lipsit de empatie pentru că asta devenisem, asta i-am lăsat să creadă că am devenit. Nu putem să îi las să vadă cât de distrus eram. Am urât din inima liceul, acei aproape  4 ani au fost cei mai scârboși, cei mai mizerabil ani din viața mea. Atunci m-am urât cel mai mult.
Plângea, dar continua să vorbească. Continua să vorbească printre suspine.
Fusese atât de orb. Nu a putut să vadă cât de mult suferea Jimin în acea perioadă, se simțea vinovat că nu observase, ar fi putut să facă ceva mai devreme.  Dacă ar fi vorbit atunci cu Jimin în timpul liceului s-ar fi schimbat ceva?
-Jimin îmi pare rău... Mă simt groaznic că nu am făcut nimic atunci. Aș fi putut să vorbesc cu tine, aș fi putut să îmi dau seama că nu erai bine.
-Nu ai fi putut și e în regulă. Până la urmă Hoseok deja absolvise când tu ai început liceul și eram un actor bun. Singura persoană care a bănuit că nu eram bine a fost Taehyung. El a fost primul care m-a ascultat, primul în fața căruia am plâns și a fost primul și singurul meu prieten adevărat. Nu am avut cea mai grozavă viață, nici acum nu prea e, dar a fost mai suportabilă durerea alături de el. El m-a făcut să realizez ce îmi doream, îmi doream o poveste de dragoste reală și sinceră. Prima dată am vrut ca el să fie cel care îmi oferea asta, cel care îmi îndeplina dorința de a fi iubit și de a iubi pe cineva cu adevărat, dorința de avea o relație care să nu însemne doar sex, o relație așa cum există doar în cărțile de dragoste mult prea siropoase, dar pe care le adoram. Am acceptat că Taehyung nu putea să fie mai mult decât un prieten, iar după terminarea liceului am tot sperat că în viața mea va apărea acea persoană specială cu care aș vrea să îmi petrec tot restul vieții. Voiam să-mi întâlnesc iubirea vieții, dar e cam greu să dai când nimeni nu te ia în serios. Relațiile mele după liceu au fost exact la fel: pierderi de timp și dezamăgiri, aproape că am renunțat la fantezia mea prea romantică pentru acest secol, dar după l-am întâlnit pe Yoongi. Părea diferit de restul, am crezut că ceea ce aveam noi era real, am crezut că era dragostea vieții mele și că vom fi mereu împreună... M-a înșelat. Relația cu el a fost cea mai mare dezamăgire din viața mea. Aș vrea să nu mă mai doară, dar încă doare, doare atât de tare să știi că o persoană pe care ai iubit-o atât de mult niciodată nu te-a iubit. Până la urmă chiar a fost ca restul și el m-a folosit, dar mi-am dat seama prea târziu. Am fost atât de prost să cred că iubirea adevărată există. E doar o minciună, o amăgire nimic mai mult.
După ce a terminat de spus tot ce avea a început să plângă isteric. Preț de câteva minunte Jungkook nu a știut ce să facă, doar se uita la el. Jimin nu mai putea să vadă nimic, lacrimile ce îi învadaseră ochii îi făceau vederea neclară. Trupul îi tremura, arăta atât de firav și neajutorat.
-Jimin?
Vocea suavă ce tocmai îi rosti numele, ochii blânzi care îl priveau și mâinile calde ce erau peste obrajii l-au făcut pe Jimin să se calmeze, dar nu numai atât, se simțea iubit.
Cu vârful degetelor Jungkook i-a șters lacrimile rămase. Îi zâmbea, dar zâmbetul lui dulce îl neliniștea pe Jimin pentru că îl făcea să simtă ceva ce nu își putea explica.
-Jimin, eu cred în iubire. Nu îmi pasă de cât timp vei avea nevoie pentru a mai iubi din nou pe cineva, o să aștept, o să te aștept. Vreau să îți ofer povestea de dragoste la care mereu ai visat și pe care o meriți. O să îți arăt că iubirea adevărată există, doar accordă-mi o șansă, nu mă îndepărta. Nu te voi răni vreodată.
-De ce te-aș crede. De unde să știu că nu ești exact ca Yoongi? De unde să știu că doar vrei să mă folosești, iar după ce te plictisești de mine o să mă părăsești? Îmi pare rău, dar nu pot avea încredere în tine și nici nu sunt gata pentru o relație...
-Nu trebuie să fim împreună, nu îți cer să fii iubitul meu. Doar un singur lucru îți cer, ieși cu mine la o întâlnire, Jimin.
"Ieși cu mine la o întâlnire, Jimin" acele cuvinte i-au reamintit de Yoongi, i-au reamintit de ce a crezut că el era diferit.
-O întâlnire? întrebă confuz.
-Da, o întâlnire. Oamenii ies la întâlniri înainte să decidă dacă vor sau nu o relație. Vreau să avem o întâlnire, de fapt vreau să avem mai multe întâlniri.
-Vreau să merg la o întâlnire cu tine, Jungkook.
Nu s-ar fi așteptat ca Jimin să îl sărute, dar i-a răspuns fericit la răspuns.
Săruturile, întâlnirile, cuvintele dulci uneori nu înseamna prea mult, uneori sunt doar minciuni.
Îl plăcea mult , dar pur și simplu nu putea avea încredere complet în el, nu ar mai fi suportat să fie din nou rănit de o persoană pe care o iubea.
Doar câteva întâlniri l-ar fi putut să aibe încredere în el? Jungkook credea că e posibil, credea că e posibil să-l facă pe Jimin să se îndrăgostească de el doar dacă aveau câteva întâlniri, trebuia doar să fie de neuitat.
Își dorea să îl facă fericit pe Jimin. Știa că va reuși, era încrezător, iar ceea ce îl făcea să fie atât de încrezător era faptul că simțea că sentimentele lui Jimin începeau să fie mai puternice poate la fel de puternice ca ale lui. Trebuia doar să îl facă pe Jimin să accepte că se  îndrăgostea și nu era un lucru rău, ba din contra, era ceva minunat. Într-o zi Jimin avea să îi spună că îl iubea.

A/n: După ce că îmi ia 30 de ani să postez eu mă mai și apuc să scriu alte cărți. Măcar am început să scriu capitole mai lungi. Nu mă așteptam să fie atât de lung capitolul pentru că nu s-a întâmplat prea mult. Sunteti gata pentru momente drăguțe jikook pt că vor urma câteva uwu.
Aa, sunt singura căreia la început nu prea îi plăcea de Jimin?(mă refer la Jimin din carte, efectiv din prima clipă în care l-am văzut pe Park Jimin l-am adorat, nu degeaba a fost primul meu bias). Mă cam enerva Jimin pe la începutul cărții, dar acum e personajul meu preferat.
Care e personajul vostru preferat din carte?^^