ɴᴏ ᴄᴏɴᴛʀᴏʟ| jikook

38

Taehyung privea cum prietenul său se uita în gol, era absent, mult prea pierdut în gândurile sale. Ar fi vrut atât de mult să știe exact la ce se gândea dragul său Jimin, ce gânduri îl chinuiau atât de mult și cum putea să le facă să dispară.
Nu exista nimic pe lumea care îl rănea mai mult decât suferința persoanei pe care o iubea cel mai mult. Îl iubea pe Jimin, niciodată nu ar fi putut să înceteze să-l mai iubească pentru că era cel mai drag prieten al său până la urmă.
Voia doar să-l vadă fericit, fericirea lui Jimin era și fericirea sa. A crezut că totul urma să fie bine odată cu apariția lui Jungkook în viața lui Jimin. Nu înțelegea de ce încă suferea. Ar fi renunțat la tot doar ca să nu-l mai vadă suferind. Privirea tristă și pierdută a lui Jimin era prea mult pentru el, simțea cum inima îi se sfâșia de durere. Durea, durea prea tare să-și vadă prietenul așa.
Își întinse brațul spre el și îl apucă de mână mângâind-o cu degetul arătător. Nu a scos nici măcar un cuvânt, doar l-a ținut de mână.
Jimin privea cum degetul lui lung se plimba peste mâna sa mică. Privirea lui Taehyung emana atât de multă iubire încât pentru o clipă a uitat de tot și doar i-a zâmbit.
-Ai un zâmbet atât de frumos, Jimin.
Remarca amicului său i-a făcut ca inima să îi bată mai tare, iar obrajii săi rotunzi și plini au devenit mai colorați.
Taehyung îl făcea să se simtă atât de bine, dar și ciudat. Era ciudat cum cel mai mic gest al său îl făceau să se simtă atât de iubit, dar în același timp vulnerabil.  Sentimentele lui față de el se schimbaseră mult, nu mai erau aceleași ca în liceu, dar cumva tot înnebunea de tandrețe ori de câte ori îi vedea chipul. Doar Taehyung îl făceau să simtă cum îi se topea inima.
Îl iubea, îl iubea ca pe un prieten, îl iubea ca om, pur și simplu îl iubea.
-Te iubesc atât de mult Taehyung. Ești singurul care îmi mai aduce bucurie, singurul care mă alină, singurul care mă ascultă și nu aș putea niciodată să îți arăt cât de recunoscător îți sunt și cât de mult te iubesc.
-Nu trebuie să faci nimic. Te iubesc Jimin , iar iubirea pe care ți-o port e ceea ce mă face cel mai fericit.
Cu grijă îi dusese mâna micuță la buze și i-o sărută afectuos.
Ochii îi sclipeau, iar inima îi bătea mai tare ca oricând. Totul era atât de cald, atât de copleșitor. Jimin era fericit, era fericit să primească afecțiune de la dragul său prieten.

Jungkook: Jimin, mă ignori de două zile. Îmi pare rău dacă te-am rănit, nu am vrut. Te rog hai să ne vedem și să încercăm să rezolvăm neînțelegerea asta.
Te iubesc. Nu vreau să te pierd. Nu ai idee cât de mult te iubesc!

*văzut*

Jungkook: Jimin, înțeleg că ești supărat. Da, recunosc că am greșit și îmi pare nespus de rău. Te rog, doar răspunde-mi!

*văzut*

Jungkook: Nu înțeleg de ce te comporți așa. Care e problema ta?!! Încetează să mai fi atât de imatur și să mă ignori!
În 10 minute ajung la tine! Hai să rezolvăm neînțelegerea asta ca doi oameni maturi.

Se uita din minut în minut la ceasul telefonul cu spaimă. Nu voia să dea ochii cu Jungkook, nu era pregătit să-l vadă, dar nu avea de ales știa că o să vină și ar fi fost mult prea exagerat să nu îi răspundă.
A simțit un nod în gât și un gol în stomac când a auzit soneria.
Cum a deschis ușa i-a simțit mâinile în jurul taliei și buzele peste ale lui.
I-a răspuns la sărut cu la fel de multă pasiune, s-a lăsat dus de val, amețit de gustul dulce al salivei lui.
-Te iubesc atât de mult Park Jimin, i-a mărturisit încă gâfâind.
Jungkook aștepta să primească un răspuns, nu un alt sărut, dar nu se plângea, se mulțumea și cu buzele pline și gustul dulce al salivei brunetului.
A fost un sărut urmat de alte săruturi pline de tandrețe și dorință.
-Jimin, am venit să vorbim. Mai ești supărat ?
-Vreau să mă iubești, te rog iubește-mă.
-Te iubesc, te iubesc atât de mult.
-Atunci nu o să mă mai rănești, o să fii blând cu mine, nu?
-Îmi pare atât de rău că m-am comportat așa, doar mi-a fost teamă, îmi e teamă să nu te pierd. Ești singurul pe care îl iubesc și îmi doresc să fiu singurul pe care îl iubești.
Cu doar două degete îi ridicase chipul forțându-l să-l privească fix în ochi. Privirea lui Jungkook era intimidantă încât Jimin o găsea chiar înspăimântătoare.
Își închise ochii și se ridică pe vârfuri pentru a-l săruta din nou, dar a fost oprit spre surprinderea sa.
Și a deschis ochii când a simțit degetul arătător peste buzele sale.
-Jimin, de ce nu sunt singurul pe care îl iubești?
Îl întrebase pe un ton ferm, dar oarecum trist.
Îi înțelesese cuvintele, dar îi era greu să priceapă ceea ce încerca să îi spună. Ce își dorea Jungkook să audă de la el?
-Dar te iubesc enorm, îi spusese timid, mai mult în șoaptă.
-Vreau să mă iubești doar pe mine, Jimin.
Îi sărută vârful degetului. Gestul său îl luă total prin surprindere pe Jungkook și-l făcu să roșească puternic.
Un mic rânjet îi apăruse în colțul gurii când îi văzu chipul lui Jungkook. Îi plăcea cum rolurile se schimbaseră atât de repede și Jungkook era cel intimidat, cel care încerca să-și ferească privirea.
Își pusese brațele peste umerii săi și se apropriă de urechea șatenului.
-Nu te iubesc doar pe tine, dar te iubesc și pe tine. Mulțumește-te cu ceea ce ai Jungkook. Când tânjești după mai mult de cele mai multe ori sfârșești cu nimic.
Rostise fiecare cuvânt jucăuș de parcă râdea puțin de Jungkook. Apucă între dinții lobul urechii făcându-l să scoată un geamăt înfundat.
-Știu că e greu de crezut, dar chiar ești una dintre cele mai importante persoane din viața mea și chiar dacă relația noastră e departe de a fi una perfectă, nu vreau să te pierd, Jungkook.
Cuvintele lui Jimin erau dulci și sincere, dar nu erau suficiente pentru Jungkook. Nu își dorea să fie una dintre cele mai importante persoane, ci cea mai importantă persoană pentru Jimin.
Trebuia să fie singurul pe care îl iubea. Trebuia să-l iubească numai și numai pe el. Dacă ar fi putut ar fi scăpat de oricine pe care Jimin îl iubea, voia și era nevoit să facă asta, doar așa putea să fie singurul ce se bucura de dragostea lui Jimin.
Niciodată nu trecuse prin atât de multe stări doar într-o zi. Când Jimin îi ignorase mesajele a fost trist, după când l-a văzut în pragul ușii a fost atât de fericit. Gustul buzelor lui Jimin l-au făcut să-l dorească, să-l atingă, să-l facă doar al lui pentru o noapte, iar după gesturile lui Jimin l-au făcut să se simtă atât de vrăjit de el, atât de vulnerabil, dar cuvintele sale l-au mâhnit. Era atât de furios, simțea cum îi fierbea sângele în vene.
Trebuia să se controleze, dar nu putea, nu mai suporta, îi ajunse peste cap comportamentul lui Jimin, îl înnebunea.
Începuse să-l strângă din ce în ce mai tare de gât. Se sufoca, devenea din ce în ce mai greu să respire și era speriat. Era prima dată când vine îl rănea fizic și nu știa cum să reacționeze.
-Cine e cel mai important pentru tine?! Cine?!
Tăcerea lui Jimin îl enerva și mai mult și îl făcea să urle din ce în ce mai tare.
"Cine, cine, cine?" tot repeta, dar era singurul care vorbea căci Jimin doar se gândea cu groază la faptul că rămânea fără aer.
-Trebuie doar să mă iubești pe mine, doar pe mine! M-ai auzit Jimin?
Îl strângea din ce în ce mai tare fără să realizeze cât de mult îl rănea pe brunet.
Oricât ar fi încercat nu putea să respire, începuse să se înece cu propria sa salivă și își dăduse ochii peste cap. Corpul îi devenea din ce în ce mai moale, nici nu și-l mai simțea. Se întreaba dacă acela era sfârșitul. Era posibil să moară de mâna celui pe care îl iubea? Era capabil Jungkook să facă ceva atât de groaznic?
Din fericire și-a dat seama ce făcea și s-a oprit. Era în stare de șoc iar mâinile îi tremurau incontrolabil.
Slăbit Jimin i-a căzut la picioare în genunchi. Respira greu, dar fiecare gură de aer se simțea ca o binecuvântare.
-Jimin, îmi pare atât de rău, nu știu ce m-a apucat. Te rog iartă-mă.
Plângea și îl ținea strâns în brațe, plângea de parcă era un copilaș speriat, dar cel care ar fi trebuit să plângă ar fi trebuit să fie Jimin și îi venea să plângă căci pentru prima dată nu se mai simțea în siguranță în brațele lui Jungkook, dar nu a făcut-o.
-Te iert! rosti pe un ton rece lipsit de orice emoție.
De ce îl iertase? O făcuse din dragoste sau frică? În trecut l-a iertat pe Yoongi de fiecare dată, făcea oare aceeași greșeală?