Iubind un medic

Adevăratul răspuns

               

         Zgomotul interminabil al aparatelor mă făcea să-mi dau seama că oricât de mult mi-aș dorii să fiu cu totul în cafeneaua asta, nu eram. Îmi amintesc perfect împușcătura, cuvintele ei și tot tacâmul, dar nu mă pot trezi și pace. Lemnul dur al mesei era plăcut la atingere și mirosea încă a rășină amestecată cu mirosul petelor de suc și alcool. Priveam totul ciudat, dorindu-mi să pară distorsionat, însă, nimic nu părea să pară neobișnuit. Nu se vedea nimeni nicăieri, deși toate luminile erau aprinse.

                Ferestrele păreau acoperite, sau cel puțin opace. Am privit tavanul, beculețele pentru pom aranjate în fiecare colț și neoanele ce împrăștiau o lumină difuză. M-am simțit stingher în locul ăsta. Zgomotele încă se auzeau, iar mirosul inconfundabil de spital nu lipsea nici el. Am privit în jur, rotindu-mi privirea în spate, către bar, baie, și apoi către ieșire. Nimic. Totul era pustiu, ciudat de pustiu. Pentru o fracțiune de secundă mi-am amintit de plaja goală din visul meu. Am închis ochii strâns, încercând să mă trezesc.

                Clinchetul enervant al clopoțelului aranjat deasupra intrării m-a făcut să-mi deschid iar ochii. Mi-am ațintit privirea către intrare, unde un adolescent înalt, îmbrăcat în totalitate în negru intra încet, așezându-se la o masă față în față cu mine. L-am privit pentru câteva momente, mijindu-mi ochii asupra trăsăturilor bine definite. Era palid și avea ochii albaștri, un albastru ce-mi amintea de cineva. Inexpresiv, trist și îngândurat, adolescentul continua să mă privească.

-Hei! Cine ești? I-am spus încercâns să mă ridic de pe scaun, însă mă simțeam atras ca un magnet.

-De ce nu ai luptat? Mi-a răspuns el mișcându-și buzele aproape insesizabil.

-Cu cine? L-am întrebat șocat.

-Cu totul, tată, de ce nu ai luptat? De ce nu ai luptat pentru mama?

                Am rămas perplex, fixându-mi privirea în ochii lui. Acei ochii de ghiață ce ascundeau o flacără înăuntru. Erau ochii ei, ochii pe care îi vedeam în fiecare noapte, deși era beznă. Ochii pe care îi simțeam mereu ațintiți spre mine când ieșeam pe ușă. Acei ochii în vedeam acum, aceași față palidă, însă diferită. Avea rigiditatea mea, privirea mea rece.  Am îngețat, iar întregul meu trup simțea un fior groaznic. Respiram greu iar bătăile inimii se împuținau în fiecare secundă. Știam ce se întâmplă. Intram în stop cardio-respirator.

-Chiar nu vrei să încerci, deloc? Nu vrei să mă vezi cu adevărat? Mama o să piardă sarcina dacă te pierde pe tine acum.

                Am închis ochii, strângându-i în spasme. Mă durea tot trupul și simțeam că mă sufoc. Când am deschis iar ochii, băiatul se afla în fața mea. Am simțit cum respir iar, cum plămâni urcau și coborau regulat.

-E mai bine acum, nu-i așa? Mi-a spus privindu-mă.

-Da, cred că e. Până la urmă o să-mi revin, m-a împușcat în șold, nu în inimă, i-am spus.

-De fapt, a tras de mai multe ori. Un glonț te-a nimerit direct în abdomen. De asta ai și leșinat în brațele mamei, mi-a spus.

                Nu-mi puteam aminti chestia asta. Mi-am atins ușor abdomenul pe sub masa din lemn dur și am simțit o durere ascuțită. Probabil îmi scoseseră glonțul, însă rana avea mult până ce să se vindece. Am oftat, privindu-mi mâinile.

-Tu ești doar rodul imaginației mele, i-am spus. M-am gândit prea mult la Adele și la copil în ultima perioadă. Chiar și atunci când idiotul ăla și-a îndreptat arma către mine m-am gândit la voi doi. Am luptat pentru voi și am luptat pentru Adele, nu-mi poți spune mie că nu am făcut-o. Am făcut-o în modul meu idiot și plat, rece și arogant, dar am făcut-o. O iubesc, înțelegi? Am recunoscut asta, i-am spus-o pentru că am simțit nevoia să o fac. Și, dacă tu vei fi copilul meu, dacă acum am un fel de premoniție ciudată, te voi iubi și pe tine la fel. Nu voi fi mereu acolo, nu te voi duce la fotbal ca orice tată normal, nu-ți voi cumpăra o mașină la 16 ani, poate, niciodată nu-ți voi citi povești, dar voi fi acolo și te voi iubi pentru că ești copilul meu, iar părinții își iubesc copii. Ai mei nu m-au iubit, dar eu te voi iubi pe tine pentru că lucrul ăsta e singurul meu dar pe care ți-l pot da. Chiar dacă mor sau nu, chiar dacă ea va rămâne singură, iar tu te vei naște, eu tot voi fi acolo, oriunde, pentru că eu voi fi acolo unde vă este inima.