Iubind un medic

Durerea

Mă plimbam de colo până colo, dându-mi mereu bretonul de pe față. Sam era în biroul lui House, habar n-am ce făcea acolo, dar era în fața calculatorului său. Nu puteam sta locului nici măcar un minut. Starea de amețeală cauzată de alcoolul în exces pe care îl aveam în organism dispăruse odată cu panica și durerea pe care o simțisem în fața trupului lui House, întins pe asfalt. Doamne, ce am? Totuși, nu e logic, nu? De ce naiba mă agit? Mă enervam pe mine, oftam și mă așezam pe un scaun de pe hol, pentru vreo 5 minute, apoi mă ridicam iar, călcam apăsat, și mă plimbam iar între scaun și masa la care se afla recepționera. 

-Adele, pentru numele lui Dumnezeu, o să amețești. A spus Dr. Mercer, ieșind din sala de terapie intensivă. 

Am privit-o zâmbind, înroșindu-mă de asemenea. M-am așezat iar pe scaun,  iar ea mi s-a alăturat, atingându-mi ușor umărul. 

-House e bine, se va trezi în câteva minute. Nu scapă lumea încă de el, sincer. Omenirea mai trebuie să suporte unul ca el, încă vreo 50 de ani. 

I-am zâmbit sarcastic. Într-un fel îl înțelegeam pe House, într-un fel nu, dar cu toate astea nu-mi plăcea modul în care toată lumea îl privea, ca pe oaia neagră, cel rău, sau mai știu eu ce apelativ malefic. Am oftat, așezându-mă mai comod pe scaun. 

-Adele, pot să te întreb ceva ca între femei, dacă pot spune?

Am privit-o uluită, dând în cele din urmă din cap și privind dincolo de umărul său. 

-Ce se întâmplă cu tine și cu bătrânul de House? 

M-am uitat la ea șocată, iritată. Și am privit-o îndelung, până ce în colțul gurii ei date cu un ruj roșu s-a ivit un zâmbet aproape insesizabil. Eram destul de bună la observat zâmbete din astea. 

-Cred că nu-ți înțeleg întrebarea, doamnă Mercer. 

-Jessica, te rog, am spus că suntem între femei, nu? Păi, Adele, de ce te agiți în acest mod pentru House, este șeful tău, nu un membru al familiei tale.

Am rămas la fel de tăcută, privind în gol. Simțeam că nu pot să spun nimic, că orice aș scoate pe gură ar suna bâlbâit. M-am jucat du degetele, apoi cu mâna, apoi nu încetam să nu-mi mișc picioarele exact ca o fetiță care era prinsă cu o minciună despre o vază spartă. Voiam să vorbesc, dar nu-mi puteam dezlipi buzele, pur și simplu. Simțeam cum începeau să-mi transpire palmele, apoi să par din ce în ce mai agitată. Oh, stai, de ce eram așa? 

-Se trezește! Dr. Mercer, vă rog să veniți în salon, probabil îi vor reîncepe durerile, striga Sam, din pragul salonului. 

Marcer s-a ridicat, iar eu nu am ezitat, și am urmat-o. M-am agățat de un halat pe care l-am îmbrăcat repede, pentru a putea intra în zona sterilă. Am oprit ușa descisă de către Marce pentru a reuși să mă strecor în salon, fără ca Sam sau Marcer să observe. 

M-am blocat în fața unui pat din metal, cu așternuturi albe în care un bărbat se zvârcolea de parcă era într-o operație, fără să fie anesteziat.  Îi auzeam fiecare urlet, fiecare țipăt prelung, și-i vedeam durerea în fiecare mișcare. 

-Tu crezi că pot să rezist așa? țipa el către Mercer. Sam, tâmpitule, dă-mi naibii odată doza aia de morfină, nu mai rezist! Țipa House din toți rănunchii. 

-Nu-ți dau morfină, House! Măcar de data asta suportă durerea și nu te mai droga! Striga exasperată Marcer spre el, în timp ce-i injecta o substanță în perfuzie. 

-Nu pot, nu pot! Mă doare piciorul, mă omoară. Am dureri în tot corpul, femeie! 

M-am apropiat de marginea patului în care era Mercer, privind mai atent spre House, încercând să-l calmez.  I-am pus mâinile pe umeri, încercând să-l țintuiesc în pernă. Desigur, dintr-o singură mișcare, House m-a prins de halat trăgându-mă spre el.