Iubind un medic

Începutul sfârșitului

După Crăciun, Robert și Ariana au plecat. I-am promis că voi veni la nunta lor din vară, gândindu-mă că, poate, Boston-ul ar fi un loc destul de potrivit pentru Adele și copil. Îi promisesem și aveam de gând să mă țin de cuvânt. Sfârșitul anului a trecut și el fără lucruri interesante. Am rămas acasă, pregătind o cameră pentru copil cu tot ce ar fi avut nevoie. Aveam să mai locuim aici o jumătate de an, o perioadă deloc neglijabilă. Cu toate astea, am vorbit în repetate rânduri cu Robert să caute un apartament, sau chiar o casă, confortabilă lângă vreun spital. Am încercat să discut cu manageri câtorva clinici cu renume care ar fi capabile să deschidă o secție de diagnosticări. M-am lovit de multe refuzuri, dar cu toate astea nu m-am oprit.

Totul era plănuit, pregătit pentru plecarea noastră din vară. Am decis amândoi că va naște aici, chiar în clinica Sfântul Laurențiu, cu mine ca supraveghetor. Cu toate că nu aveam studii ginecologice, voiam să fiu acolo în caz că s-ar fi întâmplat ceva nedorit. Totul era aproape perfect, și spun aproape pentru că lucrurile au luat o întorsătură foarte urâtă într-o zi.

Adele a făcut cea mai urâtă criză de până atunci. Nașterea se apropia vertiginos, dar cu toate astea, știam că trebuia să nască mai devreme.

-Doamne Dumnezeule, cât o să mai dureze asta? Deja nu mai suport toată durerea asta nenorocită! Mi-a spus Adele în timp ce mă grăbeam să o urc în mașină.

-În curând, în curând, liniștește-te, te rog.

A început iar să sângereze și fața îi era mai palidă ca oricând. Am încercat să conduc cât de repede îmi permitea traficul. De-a lungul drumului Adele a avut momente de leșin ce le alterna cu luciditatea. M-am panicat, cu toată capacitatea mea de a-mi ține sentimentele sub lacăt. Am încercat să discut cu ea, să o țin trează până ce aveam să ajungem la spital.

-Pregătește o nenorocită de targă imediat, Morgan!

-House? Tu ești? Pentru ce-ți trebuie o targă? M-a întrebat Morgan, aproape urlând în telefon.

-Tu pentru ce crezi, idiotule? Adele e pe cale să nască.

Nu a mai spus nimic, a închis telefonul, nu înainte să o ia la goană, după cum îi auzisem respirația. Am parcat cât mai aproape de intrare, unde Mercer, Morgan și încă câteva asistente așteptau apariția noastră. Nu am observat când am plecat că aproape se întunecase și că norii de ploaie se învârteau deasupra noastră. Când am scos-o din mașină, leșinase de-a binelea și pulsul era scăzut.

-House, rămâi aici, a strigat Mercer la mine când am dat să intru în salon. Nu ne ajuți cu nimic dacă te agiți pe aici și începi să spui că nu facem nimic corect.

Abia atunci mi-am dat seama că vorbeam în continuu fără să-mi dau seama despre cum au luat-o din brațele mele și au pus-o pe targă și de faptul că mergeau prea repede.

-Dar... dar vreau să intru, i-am spus stors de vlagă.

-Poți să urci la balcon dacă vrei, dar nu aici, îi încurci mai mult.

Am făcut doi pași înapoi și m-am grăbit spre intrarea care duce spre balconul din sala de operații. Am înțeles că nu are cum să nască natural și m-am pregătit pentru ce-i mai rău. Sau poate nu, poate încă nu eram pregătit pentru nimic. M-am oprit în fața ușii, gândindu-mă dacă vreau cu adevărat să văd ce o să se întâmple cu ea. Nu știam ce simt. Nu știam ce să fac. Mă gândeam că ar putea murii acolo, născându-mi fiul și lucrul ăsta mă îngrozea. I-am promis că am să-l iubesc la fel de mult cum o iubeam pe ea, dar nu știu dacă lucrurile aveau să stea la fel dacă astăzi își ucidea mama. Pur și simplu, nu știam ce să fac.