Iubind un medic

Vrei să mă iubești?

        

Adele,

                Nu vreau să încep, pur și simplu nu vreau să o fac. Nu știu ce să-ți spun, pricepi? Nu sunt în stare să leg totul în ceva care să sune bine. O să scriu totul, nu pot să aleg, nu știu cum aș putea alege. O să fie groaznic și sper să nu începi să plângi și să nu mai înțelegi nimic, te rog. Chiar dacă știu că o vei face și acum vei șovăi un „tâmpitule", e ok, știu că sunt prost și laș pentru că nu pot să-ți spun toate astea în față, pur și simplu.

                Adele, te iubesc. O fac în modul meu stupid și anormal, dar o fac. Am făcut-o din noaptea aia în care am venit la tine, de când m-am certat cu tine și m-ai făcut să-mi dau seama că îmi pasă. Te-am iubit din acea noapte în care te-am găsit în fața geamului, privind spre răsărit. Erai frumoasă îmbrăcată în cămașa mea, întinsă în pat, cu părul răvășit în fiecare noapte. Te-am iubit de când te-am văzut la căpătâiul meu după accident și am știut că vei fi acolo. Știam că mă urmărești în fiecare zi, ocolindu-mi salonul. Te-am iubit de atunci, Adele, de când privirea mea a căzut asupra ta și nu am mai putut-o dezlipi.

                Îmi pare rău, Adele. Îmi pare atât de rău pentru că din cauza mea ai intrat în depresia aia urâtă și ai început iar să fumezi. Îmi pare rău. Ar fi trebuit să te oblig să rămâi, să mă pun în fața ta și să te lipesc de un perete, să te sărut, să nu te las să pleci. Trebuia să o fac. Trebuia să nu ies eu pe ușă primul. Trebuia să fac multe lucruri pentru tine până acum, prea multe lucruri pe care nu le-am făcut. Doamne, cât de mult m-ai distrus când ai leșinat în ziua în care te-am găsit. Nu știam ce să fac, nu știam cum să te fac să te întorci.

                Apoi, te-ai întors tu singură, cu brațele deschise cald. O parte din mine s=a unit atunci. Ai fost cel mai frumos cadou, de ziua mea, de orice zi. Ai venit tiptil și te-ai lipit de sufletul meu completându-l. Unde ai fost, până acum, carne tânără și rece? Unde ai zburat, pe cine ai căutat?  În noaptea în care te-am strâns în brațe iar m-am simțit complet, un defect complet. Ți-am spus odată că nu voi fi niciodată capabil să te iubesc așa cum ar trebui, ți-ai dat tu singură seama de lucrul ăsta când nu am putut să-ți rostesc cuvintele pe care ți le doreai. Eu nu sunt genul ăla de om, eu nu pot fi genul ăla de om.

                Ți-am găsit jurnalul într-o zi și am sărit la o pagină aleatorie și am văzut acolo ceva interesant. Povesteai despre cum nu dormeai noaptea pentru că nu știai ce simți pentru mine. Am alunecat într-o visare continuă de atunci ș am înțeles niște lucruri. Tu erai făcută să suferi pentru mine. Să-mi accepți trupul și sufletul, să mă ierți și să mă privești așa cum și-ar privi câinele stăpânul, și nu invers. Nu ți-a fost milă de mine, m-ai acceptat cu durerea mea și ai vindecat-o. M-ai făcut să nu mă mai gândesc, să-mi canalizez rațiunea pe altceva. Și privește-mă astăzi, aproape că alerg și nu mai beau pastilele alea. Am ajuns să zâmbesc și să fiu fericit. M-ai făcut atât de fericit, Adele.

                Îmi pare rău dacă încep deja să tremur, dar e trei dimineața și deja simt că am să cedez.

               Nu ți-am povestit niciodată despre zidul pe care l-am zidit în jurul meu, niciodată. Sunt o persoană greu de înțeles, sunt un drum anevoios, de aceea am fost mereu singur. Asta m-a distrus, deși m-a purificat totodată. Nu e ca și cum nu aș fi putut avea oamenii în jur, doar că, eu mereu i-am îndepărtat. Mi-a fost greu să trăiesc alături de cineva și să-l accept, așa cum nici el nu m-a putut accepta. De aceea m-ai găsit așa, gol și ars pe dinăuntru de milioane de gânduri. M-am ascuns în spatele unei idei, unor principii ce m-au făcut să mă simt mai presus de ceilalți, când, de fapt, eram sub ei. Am avut un dar și darul ăsta a fost inteligența. M-a distrus mult această inteligență în zilele în care am avut nevoie să fiu prost, să nu gândesc, să fiu liber. Știu că mă înțelegi, oricât de prost m-aș exprima acum. Toate aceste lucruri s-au transformat în cărămizi pe care le-am clădit în jurul meu. Astfel am zidit „House-land-ul". Ce rol ai tu în povestea asta? Ei bine, toată viața mea am așteptat pe cineva care să spargă zidul ăsta, sau să-l sară pur și simplu. Ei bine, tu nu ai făcut asta. Tu m-ai făcut pe mine să mă ridic deasupra zidului, alături de tine. M-ai făcut să privesc un orizont, un soare pe care nu-l mai văzusem niciodată atât de clar. Tu ai devenit lumina mea pe care o căutam dintotdeauna.