Iubind un medic

Arme în spital

-Ai de gând să-mi dai ciocolata aia? M-a întrebat întinzându-se către măsuța din fața ei. După cum vezi, îmi e puțin greu să mă mișc. 

M-am oprit din spălatul vaselor și am căutat un prosop uscat cu care să-mi șterg mâinile. L-am aruncat pe masa din bucătărie și m-am îndreptat către ea. Stătea întinsă pe canapea, cu burtica ei ce creștea în fiecare zi și se uita la un serial siropos. Mi-am întins mâna către ciocolată și am privit-o zâmbind:

-Nu crezi că ar trebui să mănânci și altceva înafară de ciocolată? Chiar nu îți este foame deloc? 

A scuturat din cap și mi-a luat ciocolata din mână. M-am așezat lângă ea și i-am mângâiat părul. Uneori avea toane și nu-mi plăcea să mă cert cu ea. O lăsam să mănânce ce vrea și să se uite la ce vrea. Avea o față obosită din cauza nopților trecute. Începuse să-i fie iar rău, dar medici nu-i puteau face nimic. Ne spuneau mereu că este ceva normal, dat fiind complicațiile sarcinii ei. Avea aproape cinci luni și sarcina era evidentă. Abdomenul ei plat se transformase ca peste noapte într-o minge perfect rotundă. 

-Ești atât de frumoasă, i-am spus sărutându-i fruntea. 

-Mă faci să râd, mi-a spus sarcastică. Ce e frumos la mine, cearcănele sau faptul că m-am îngrășat cu vreo 15 kg?  

Am început să râd, lăsând-o cu teoriile ei despre cum ar trebui să arate o gravidă frumoasă. M-am ridicat și m-am dus înapoi în bucătărie, încercând să termin vasele alea de spălat. 

-Știi că am tură de noapte în seara asta, nu? Adele, te descurci singură, da? 

-House, nu sunt handicapată, sunt doar însărcinată, tâmpitule. 

Am zâmbit, gândindu-mă la cât de des mă înjura în perioada asta. Am aranjat și ultima farfurie, ștergând ușor blatul de lângă chiuvetă. 

-Ei bine, ești însărcinată cu copilul unui tâmpit, i-am spus. 

M-am îndreptat către canapea, privind-o cu o seninătate în ochii. Mă amuza foarte mult situația noastră din ultima perioadă. Ea era cu hormonii la pământ și spunea lucruri amuzante pentru mine, lucruri care, în mod normal, ar trebui să mă enerveze. 

-Crede-mă că știu, altfel nu l-aș iubii atât de mult pe copilul ăsta care mă face grasă. Din ce în ce mai grasă...

Am sărutat-o, închizându-i în sfârșit gura. M-a împins dar a continuat să mă sărute. M-am oprit și am privit-o pentru câteva momente. Avea acei ochii albaștri care păreau fericiți, acei ochii reci dar plini de iubire. Nu mai suferea, nu mai trebuia să plătească acel preț. Lucrul ăsta mă făcea fericit. 

-Chiar trebuie să plec, i-am spus privind către ceas. Serios, te descurci singură până mâine dimineață? Am să vin cât de repede pot.

-Trebuie doar să dorm House, nu e ca și cum al merge pe o linie de înaltă tensiune, pe bune. 

-Bine, bine, ne vedem dimineață. 

Am sărutat-o iar și mi-am luat o jachetă din cuier. Am ieșit privind-o încă o dată. Era răcoare, o răcoare specifică lunii octombrie. M-am urcat în mașină și am demarat către spital, gândindu-mă în continuu dacă Adele chiar se va descurca în noaptea asta singură. 

Știa aproape tot spitalul. Faptul că Adele își luase concediu maternal a dat multe de bănuit. Până la urmă toată treaba s-a aflat. Robert era foarte fericit că voi fi tată și mă tachina mereu. Se mutase cu totul în Boston, de unde era și proaspăta lui logodnică. Pentru numele lui Dumnezeu, cred că asta e a treia soție. Nu i-am promis că voi ajunge la nuntă, dat fiind situația în care se afla Adele acum.