Iubind un medic

Dependent

Dimineața mea, nu a prea fost dimineață. M-am trezit la 5 și nu am mai putut dormi de la ora aia. Casa mea era scufundată în beznă, iar orașul la fel. Geamurile nu-mi pictau nimic, înafară de o pată neagră. 

Am aprins aproape toate luminile din casă, probabil trezindu-mi toți vecinii. Am pierdut mai bine de o oră în duș, încercând și reîncercând să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla azi, cum va reacționa House când mă va vedea. Se făcuse aproape 6 jumătate când m-am gândit să-mi fac o cafea care să mă trezească. Mi-am pierdut restul timpului citind câteva capitole din cartea mea preferată, sorbind din cinci în cinci minute din cana albastră plină de cafea dulce, până ce tot ce a mai rămas în ea era zahărul netopit. 

M-am îmbrăcat repede, de data asta cu un tricou simplu și niște blugi albaștri deschiși. Mi-am prins părul în coc și mi-am pregătit niște dosare în geantă. Am ieșit pe ușă, încuind-o încet. Azi era cald, iar soarele de iulie aproape că îmi ardea părul. Am dat drumul la aerul condiționat și am pornit în trombă înspre spital. 

Nici măcar nu am realizat că era aproape 7 jumătate când am ajuns în clinică, desigur, mult prea devreme după părerea mea. Medicii de gardă se pregăteau să iasă, vorbind încet între ei. Dr. Marcer încă nu ajunsese, probabil nici Sam nici House nu erau în clinică la ora asta. Am urcat cu liftul la etajul doi, întrebându-mă spre biroul lui House. Avusesem dreptate, încă nu ajunsese. 

Mi-am lăsat sacoul pe canapea și am luat halatul alb din cuier. Mirosea diferit de orice parfum pe care îl avusesem vreodată. Mirosea a soc. Biroul lui House era frumos aranjat, cu câteva fișe așezate una peste alta. M-am îndreptat spre el, deschizând ușor sertarul.

Nici măcar nu știam ce caut, sau de ce fac asta, dar încă continuam. Am zărit undeva în spate, sub niște hârtii cu rețete, un tub galben pentru pastile. L-am ridicat citind eticheta albă, scrisă de mână: „Gregory House- 50 de pastile Vicodin”. Tubul era gol. L-am pus la loc, închizând sertarul. 

Era dependent, cu siguranță era. Tot ce știu despre analgezicul ăsta e că dă dependență foarte repede. M-am gândit la modul în care înghițea pastilă după pastilă, și asta mă făcuse să tresar. M-am ridicat de pe scaun și mi-am luat geanta de pe canapea. Dacă mă va găsi în biroul lui, nu va ieși tocmai bine. 

M-am îndreptat grăbită spre camera de consultații. Am deschis ușa aproape izbind-o de perete. 

- Bună dimineața, nu credeam că vei veni atât de repede în dimineața asta. 

Sam mă privea acum, rotind un pix între degete. 

- Oh, scuze. Bună dimineața, nu știam că ești deja ajuns. 

M-a privit zâmbindu-mi. Mă simțeam inconfortabil, gândindu-mă că el poate mă văzuse adineauri. Mi-am pus geanta pe un scaun și m-am așezat comod pe pat, lângă scaunul lui Sam. 

- Pot să te întreb ceva ?

- Sigur, te ascult, mi-a spus Sam zâmbind. 

- Ce este cu Dr. House ? Nu îl înțeleg. E mereu deranjat de câte ceva, nu suportă pacienții, vorbește mereu sictirit. El așa e mereu ? 

Sam nu m-a privit, preferând să se joace cu foile din mapa sa. A tăcut pentru câteva momente, înainte să-mi răspundă. 

- Nimeni nu-l înțelege. Nu vorbește cu nimeni, nu iese niciodată. Eu îl știu așa de când l-am cunoscut, și din câte am înțeles, el e așa de când a fost împușcat.

L-am privit mirată, reproducând în minte ultimul cuvânt. Deci asta avea la picior. 

- Cred că am înțeles, am spus eu printre dinți. 

- Mă bucur. Stai liniștită, noi trebuie doar să ne facem treaba, foarte bine, ce-i drept, mi-a spus Sam privindu-mă vesel.

Am discutat despre consultații. Sam m-a salvat, dându-mi tura sa pentru a nu-mi petrece prea mult timp cu House astăzi.

- El nu prea calcă prin camera asta, deci „vei fi în siguranță”, a spus el râzând. 

Se făcuse aproape 8 jumătate când Sam a ieșit din cameră, anunțându-i și pe pacienții că pot intra. Mi-am petrecut toată dimineața consultând nenumărați oameni, câțiva chiar cu „boli imaginare”.

Ieșise un bărbat înalt când i-am auzit vocea lui Sam din tocul ușii. 

- Adele, scuze, dar ne cheamă House în biroul lui. Cred că avem un caz. 

M-am ridicat de pe scaun ieșind în urma lui în hol. Medicii roiau din stânga în dreapta prin în fața mea, ieșind și intrând în birouri. Sam a deschis ușa mică din sticlă lăsându-mă să trec. House stătea pe scaunul de la birou privind spre oraș gândindu-se. Au trecut câteva momente până ce Sam spart tăcerea. 

- Deci, ce este ? 

House a tăcut, rotindu-și privirea spre noi. S-a ridicat de pe scaun și a luat o cariocă de pe birou. S-a îndreptat spre tabla interactivă din celălalt colț al biroului. A început să scrie dezordonat, una sub alta câteva, cel puțin așa cred, simptome. 

„ Greață

Stop respirator

Dureri de cap

Amețeli

Pierderi de memorie

Ritm cardiac neobișnuit de mare ” 

Am citit și reciti toate acele simptome până când l-am auzit pe House spunând : 

- Bărbatul are 39 de ani. Și da, să nu uit, se presupune că e așa zis, schizofrenic. S-ar putea să-mi placă cazul ăsta.

- Îți plac nebuni? Am întrebat eu pe nesimțite. 

House m-a privind cu același chip rigid ca întotdeauna. 

- Ei gândesc, spre deosebire de mulți dintre oameni normali. Și desigur, nu mint. 

L-am privit și am înțeles ce voia să spună. L-am înțeles, nu îi plăceau oameni care mint, deci, după părerea lui, toată lumea minte, deci el nu place pe nimeni. 

Nici măcar nu am observat când a ieșit din birou, dar m-am trezit sigură cu Sam pe canapea. 

- Mă duc eu să termin consultațiile, a spus Sam. Poți să mergi să vezi pacientul cu House, cazul ăsta va fi interesant. 

L-am privit și am dat aprobator din cap. Am ieșit amândoi din biroul, luând-o în direcți diferite. Gândul meu în momentul ăla era cum să colaborez cu House. Chiar aveam nevoie de el acum.