Iubind un medic

Scrisoarea unei sinucigașe

        A început să râdă zgomotos, fără să observe neatenția noastră. S-a întors fără să mai spună nimic în biroul său. Am privit-o lung pe Adele și i-am zâmbit. Mă simțeam mai bine. Sam și Oliver nu erau în birou și m-am gândit că s-ar putea să nu fi ajuns încă. Am privit-o pe Adele cum își lăsase geanta pe canapeaua de lângă intrare, pășind ușor către mine.

        - Ce vom face? M-a întrebat aranjându-mi gulerul.

        Nu puteam să-i răspund. O priveam în continuu. Avea ochii aceea albaștri pe care nu-i puteam compara cu ai nimănui. Mă privea sceptică, analizându-mi probabil fiecare cută de pe cămașa albastră pe care o purtam. Simțeam nevoia să o sărut și totuși încercam să nu o fac.

        - Nimic? I-am spus sărutând-o ușor. „Fir-ar”, mi-am spus.

        M-a îmbrățișat, făcându-mă să-i respir parfumul pentru câteva momente. Ne-am îndepărtat unul de altul ușor. Ea s-a îndreptat către biroul ei din celălalt colț iar eu m-am așezat pe canapea, verificându-mi telefonul.

        -House! Unde Dumnezeu ești, House!

        În liniștea de mormânt din spital, vocea ascuțită a lui Jess se auzea cu un ecou fantastic de prost. Nu i-am răspuns, lăsând-o să intre în birou la fel ca un uragan. Era ceva de-a dreptul obișnuit pentru temperamentul ei vulcanic. 

        -Aici erai, credeam că nici măcar nu ai ajuns, mi-a spus privind-o, de fapt, pe Adele.

        -Este biroul meu, normal că m-ai fi găsit aici, nu crezi? I-am spus sarcastic în timp ce m-am ridicat de pe canapea.

        A tăcut, trântindu-mi pe birou un dosar negru. Nu mai văzusem unul de acest gen de ceva vreme. Nu era tocmai un semn bun.

        -Cred că te-ar interesa ăla, mi-a spus.

        Adele și cu mine ne-am îndreptat simultan către biroul meu, privind nedumeriți dosarul. L-am ridicat eu, lăsând-o pe Adele să se ridice pe vârfuri lângă mine. Am citit rapid și am înțeles cu ușurință la ce se referea documentul ăla. Era un certificat de deces. Cu ce m-ar fi interesat pe mine așa ceva? Era certificatul de deces al pacientei mele.

        -Nu! Am auzit-o pe Adele strigând lângă mine.

        S-a îndepărtat, ieșind aproape alergând din birou. Mi-am dat seama că Oliver și Sam erau probabil la morgă. Am recitit de câteva ori numele și datele de pe certificatul ăla. „Ora decesului: 03:48 AM”. Azi noapte, când eu dormeam liniștit alături de ea. Mi-au căzut ochii în cele din urmă pe cauza decesului și am rămas înmărmurit.

        -Sinucidere? De ce? Suntem într-un spital, de ce un pacient s-ar sinucide aici? Am întrebat-o derutat pe Jess.

        -S-a sinucis pur și simplu. Știa că o să moară și a făcut totul mai simplu. Adele exagerează, nu crezi? Ar trebui să fie mai calmă în situații de genul ăsta.

        -Doar știi că sinuciderea nu e un răspuns, Mercer. Niciodată nu a fost unul. De ce nu era nici o asistentă cu ea? Am întrebat-o privind către ceas.

        -Pentru că s-a luat la bătaie cu toate, mi-a răspuns sec. În fine. Oliver, Sam și cred că și Adele sunt la morgă, ar trebui să mergi și tu.

        -De ce? Am întrebat-o dându-i înapoi dosarul.

        -Pentru că ți-a lăsat un mesaj, mi-a spus îndreptându-se către ieșire.