Iubind un medic

Un altfel de House

Am tăcut toată ziua, stând la locul meu în salonul de consultații, intrând în contact cu oameni bolnavi sau cu oameni care doar se prefăceau pentru a-și prelungi pauza de prânz. Nimic nu mi-a atras atenția. House era în biroul lui, sau în biroul lui Robert, alternase între cele două toată ziua. Mă speria acest lucru, gândindu-mă mereu și mereu că ăștia doi vorbeau despre mine, în continuu, că eu eram subiectul lor de discuție. Într-o jumătate a părții, nu-mi displăcea, știam că sunt în mintea lui House în tot acest timp, dar cealaltă jumătate mă deranja. Robert, cel mai probabil, aflase mai multe despre mine decât oricine altcineva, într-un timp foarte scurt. Vorbim aici de doar câteva ore.  M-am gândit la asta toată dimineața, nefiind foarte atentă la ce se întâmpla în jurul meu. Era aproape 12 când Sam a intrat vijelios în salonul de consultații, strigându-mă. 

-Cred că avem un pacient nou. Nu-l pot stabiliza, am nevoie de ajutorul tău!

-Al meu? Unde naiba e House? L-am întrebat în timp ce îl urmam spre holul plin de doctori. 

Un tânăr, nu-i dădeam mai mult de 19 ani stătea în fața mea, presat de convulsii. L-am atins și am simțit cum ardea, încălzind totul în jurul lui. Mi s-a părut extrem de ciudat faptul că tremura în același timp. La o temperatură a corpului de cel puțin 39 de grade, el tremura. Frisoane, mi-a venit în minte imediat. 

-Ce Dumnezeu! Are febră, și încă una foarte mare, dar are și frisoane. 

-Asta nu e tot, a țipat Sam către mine. Prezintă junghiuri toracice. 

L-am privit mai bine pe tânăr și i-am observat talia extrem de mică, anorexică. Nu mănâncă, de ce nu mănâncă? Sute de simptome și de boli mi se roteau în cap, stând și privind către targa băiatului care se îndrepta către urgențe. 

-Ce idee ai, Sam? L-am întrebat oprindu-mă în fața salonului.  

-Niciuna, are prea multe simptome, aleatorii. M-am gândit la cancer, dar nu are nici o legătură, la un virus, o gripă severă, dar nu merge. Avem nevoie de ceva analize, nu doar de o vizualizare externă. 

- Doctor Morgan, îl pierdem! A strigat una dintre asistentele ce încerca să-i introducă o branulă în venă, tânărului. 

Sam a alergat către patul pacientului, încercând să-l resusciteze manual, fără succes, însă. 

-Doamnă doctor, vă rog, ce se întâmplă cu fiul meu? 

Mi-am rotit privirea către o femeie mică de statură cu un păr creț, ondulat, amintind de îngerii din cărțile pentru copii. Ochii de un verde deschis aruncau către mine raze gri. Plângea neîncetat, încercând să vorbească printre suspine. Am privit-o și am tăcut, privind iar spre Sam care îl resuscita cu aparatura specială. I-am făcut un semn uneia dintre asistente să închidă ușa și să tragă toate jaluzelele geamurilor. 

-Calmați-vă, are o problemă de sănătate, cel mai probabil al plămânilor. A fost gripat în ultima perioadă?

-Nu știu, toată ziua sunt la muncă, iar el nu mai vorbește cu mine de ceva vreme. De ce mă întrebați asta? Copilul meu părea destul de sănătos azi-dimineață înainte să plece la liceu. 

Am privit-o sceptic pe femeia de lângă mine. Nu știa ce se întâmplă cu fiul ei, asta suna destul de ciudat. 

-Trebuie să-i facem niște analize, dar mai întâi trebuie să-l stabilizăm. Vă rog să vă păstrați calmul, momentan starea lui nu este extrem de critică. 

M-am întors și am intrat în salon. Beep-urile asurzitoare ale aparatului nu mai aveau aceeași intensitate, pe semne că Sam reușise să-l stabilizeze pe tânăr. Respira uniform, dormind sub anestezia provocată de către analgezice. Sam își ștergea mâinile de un prosop umed, adus de o asistentă.