Iubind un medic

Dr. House

Am ieșit pe ușa mică din sticlă, urmând-o pe Dr. Mercer ca pe un ghid turistic. Am urcat cu liftul de lângă intrare, pe care nici măcar nu-l observasem. Era mic, cu o oglindă în loc de perete. 
- Nu va fi ușor la început. House e puțin mai complicat decât ceilalți medici din clinică, dar Sam te 
va ajuta să te adaptezi, a spus Mercer dintr-o suflare. 
M-a privit zâmbit, iar buzele mele au întrebat aproape fără să-mi dau seama: 
- Cine e Sam ? 
M-a privit zâmbind. Chiar mă întrebam unde încape atâta ospitalitate într-o persoană. 
- Îmi pare rău, am uitat să îți spun. Echipa lui House este format din Dr. Sam Morgan, și ei bine, 
acum și tu. 
M-a privit în ochii. Acele două mărgele de un negru mat m-au făcut să tresar. Am privit înainte, așteptând să ies odată din lift. Etajul 2. Când s-au deschis ușile liftului tot ce am văzut au fost o „mare” de halate albe. Erau mai mulți medici decât jos. M-am uitat mirată la farmacistul din stânga liftului care dădea niște analgezice unui fete de 14 ani. Avea părul blond, perfect drept, răvășit pe umeri. 
- Pe aici, mi-a spus Marcer. 
Asta m-a făcut să mă trezesc și să o urmez printre pacienții care așteptau puțin mai în spate. Am observat cum oamenii o privau cu admirație pe femeia de lângă mine. Probabil avea în jur de 35 de ani, deci experiență cât cuprinde. Mergea demn, cel puțin asta observam din spatele ei. Rochia de un roșu aprins i se mula perfect pe corp. Nu era îmbrăcată deloc formal, poate doar halatul care tocmai și-l dase jos o făcea să pară un medic. 
Am mers aproape până în cealaltă parte a etajului, unde ne-am oprit în fața unei uși din sticlă pe care scria cu litere mari „ House M.D”. Biroul său era la fel de luminat ca și al lui Marcer. A deschis ușa aproape izbind-o. Am impresia că nu are chiar cea mai bună părere despre acest doctor. 
Un bărbat înalt, cu un păr ciufulit stătea așezat la birou, cotrobăind într-un sertar. 
- Unde naiba le-am pus... l-am auzit șoptind. 
Avea un ten palid, vizibil obosit. Câteva cute îi brăzdau fruntea și colțurile ochilor. L-am privit, l-am privit îndeajuns de mult încât să cred că mă holbam la el. Făcea gesturi mici, dar brutale, răsfoind printre zeci de foi. Avea o cămașă mov, descheiată la doi nasturi. Călcată aiurea, cu cute destul de adânci. Sacoul negru sidefiu îl făcea să pară sobru. L-am privit. Probabil a durat doar câteva secunde, căci vocea lui Marcer a răsunat în urechile mele. 
- House! Ce tot faci acolo ? 
- Îmi caut analgezicele, trebuie să fie pe undeva pe aici.
Vocea lui m-a străpuns urechile făcându-mă să tresar. Avea o voce calmă, joasă, care mă făcea să îl ascult, îmi plăcea cum sună. Avea un mic tub galben în mână, plin de niște pastile lungi, albe. I-a desfăcut capacul și și-a turnat câteva în palmă. Cred că în jur de 5. Am rămas uimită când le-a înghițit pe toate în același timp, fără apă. Mi-am strâns sacoul în mâini, gata să sar în caz că se va îneca. Dar nu a făcut-o. Era perfect calm, întins confortabil pe scaunul său. 
Și-a ridicat capul. Văzându-mă a încremenit, ritmul respirațiilor sale fiind mai scăzute. Nu a durat mult, i-ar buzele i s-au curbat într-un mic zâmbet. Avea ochii albaștrii. Un albastru, poate unic, pe care eu nu-l mai văzusem la altcineva. Avea ochii încețoșați, probabil de la oboseală. 
- Voiam să ți-o prezint pe noua ta colegă. Ea este Adele Sharon.
De data asta, numele meu mi s-a părut că sună ciudat spus din gura ei. L-am privit pe House, cum s-a ridicat de pe scaun, luându-și bastonul de lângă mmarginea dulapului cu dosare din stânga sa. A călcat încet, mișcându-și piciorul drept odată cu bastonul său negru. M-a privit încruntat și mi-a întins mâna. 
- Gregory House, singurul medic din clinica asta care este obligat să fie aici. Îmi pare bine. 
L-am privit șocată, nefiind sigură dacă auzisem bine. Am ezitat puțin, până ce să-i întind mâna. Era rece. Rece ca zăpada din decembrie. Extrem de rece, cu mâinile palide. 
- House! Nu începe iar, te rog ! Nu și de data asta ! Am auzit-o pe Marcer aproape zbierând. 
- Ce ? Este adevărul Jess. Ce ? Ea va fii una dintre acele persoane care o să mă bată la cap zilnic cu 
cazurile pe care le am ? Puteai s- o chemi pe mama, același lucru era. 
L-am privit șocată. Felul în care îi spusese „Jess” mă cutremura prin interior. E clar că el nu voia ca eu să fiu aici, sau oricine altcineva să-i controleze munca. L-am privit cu ochii întrebători. Și-a rotit privirea spre mine și a tăcut. Avea chipul extrem de inexpresiv și rece. El era glaciar. 
- Fie. Dar ăsta e ultimul începător care mi-l mai aduci, a spus House întorcându-se spre biroul său.
A văzut-o pe Dr. Marcer zâmbind. Eu nu puteam să zâmbesc. M-am simțit în plus, cred că oricine ar fii simțit asta. L-am privit pe House cum s-a așezat iar la biroul său, citind o revistă. Se chinuise puțin să-și urce picioarele pe birou, stând într-o poziție puțin spus comodă. Am privit deasupra lui, prin peretele de sticlă din spatele lui. Nu mai simțeam nici un strop de fericire în corp. Voiam să merg la el și să îi țip în ureche „ Eu nu sunt ca toți!”. Asta mi se derula în cap, iar și iar. M-am stăpânit, mușcându-mi limba și strângându-mi excesiv sacoul între brațe. 
- Ți-l voi prezenta imediat și pe Dr. Morgan. El e mult mai amabil decât House. A spus asta privindu-l peste umăr cu dispreț.
- Încă sunt aici, te aud, a spus House acentuând cuvântul „aici”.
Am urmat-o pe Marcer într-un salon de asistență. Un bărbat blond citea ceva de pe niște foi. Și-a ridicat privirea instantaneu când am intrat în încăpere, zâmbind. Avea ochii de un verde smarald, cu reflexi ciudate de la lumina fosforescentă din salon. O femeie stătea întinsă pe pat, cu un picior bandajat.
- Foarte bine Dr. Morgan. 
Marcer era un fel de educatoare care spunea mereu dacă e bine sau nu. Era ciudat. Morgan m-a privit. Și-a dat mănușile jos și mi-a întins mâna.
- Eu sunt Adele Sharon, îmi pare bine să te cunosc, am spus eu tăindu-i vorbele. 
- Îmi pare bine. 
Mi-a strâns mâna puternic, legănând-o în jos și în sus. 
- Probabil vă veți înțelege de minune, a spus Marcer zâmbind. 
Morgan mi-a explicat cum stă treaba cu consultațiile și cum, probabil, o să le împărțim între noi. A evitat, strategic, subiectul „Dr. House”, probabil pentru a nu mă speria mai tare decât eram. Ziua mea la spital s-a încheiat mult mai repede decât mă așteptam. Era 15:00 când m-am întors acasă. Am continuat toată după –amiaza și aproape toată noaptea să mă gândesc la House.