Iubind un medic

Incapabil

                Când am reușit să mă dezmeticesc, aparatele încă scoteau sunete sfâșietoare iar medicii încercau din greu să o resusciteze pe Adele. M-am întors repede, aruncându-mi pe față una dintre măștile pe care toți le purtau, m-am apropiat și aproape am amorțit văzând trupul lui Adele, atât de plăpând întins pe masa asta rece. Mi-am întins mâna către unul dintre medici, oprindu-l din ai încărca trupul și cu mai mult curent electric.

-Ce naiba faci? A strigat la mine revoltat. O pierdem și...

-Trebuie mai întâi să o închideți, nenorociților, pierde mult prea mult sânge. Cineva să-i facă un masaj cardiac în timp ce altcineva să o închidă.

-House, nu te băga, nu ne ajuți cu nimic acum. Facem tot ce putem...

-Ascultați-mă și faceți cum vă spus, dacă copilul ăla își pierde mama, o să aveți de a face cu mine! Am urlat din tot rănunchii în timp ce chiar eu începusem să îi fac un masaj cardiac.

Nu mi-am dat seama când Mercer s-a apropiat de mine și m-a atins pe umăr, încercând să mă tragă de acolo. Nu m-am întors, nu am scos nici un cuvânt, am continuat să-i fac nenorocitul ăla de masaj cardiac în timp ce altcineva începuse deja să îi închidă operația. Situația nu s-a schimbat de loc, aparatele alea încă scoteau un zgomot de avertisment. Pulsul ei devenea din ce în ce mai slab. Când cel de lângă mine a sfârșit închiderea rănii deschise, un altul s-a apropiat pentru o nouă serie de resuscitări. Atunci Mercer împreună cu Morgan m-au tras de acolo, aproape târâindu-mă până pe hol. M-am simțit atât de incapabil atunci, așezându-mă pe unul din scaunele destinate celor ce aveau să aștepte.

Morgan s-a așezat lângă mine, iar Mercer a intrat iar în salonul unde Adele, probabil, își dădea ultima răsuflare. Cuvintele acelea au sunat minute întregi în capul meu, precum un ecou înecat în milioane de valuri. Deși spitalul era plin, ca în oricare altă zi, eu nu vedeam pe nimeni și nu auzeam nici un sunet. Mi-am dat seama atunci că aveam să o pierd, să pierd ceea ce am iubit cel mai mult în viață. Frica m-a cuprins în tot corpul și am început să tremur, ca și cum aș fi fost într-un servaj după Vicodin. M-am gândit la acel copil nevinovat ce aștepta cu nerăbdare să-i vadă ochii mamei lui. M-am gândit cât de groaznic e ca acel copil să nu o privească niciodată în ochii pe mama lui, unica lui legătură cu lumea.

M-am ridicat de pe scaun și am început să mă plimb în colo și în coace ca un dement. Aproape am început să-mi smulg fire de păr în timp ce-mi frecam fața de parcă aș fi vrut să curăț ceva de pe ea. Eram de-a dreptul disperat, nu știam ce să fac, nu puteam să pierd, nu puteam să o pierd. Morgan mă privea în continuarea, cu ochii aproape închiși, umezi, asemenea unei mirese în ziua nunții. L-am văzut ca un cățeluș plăpând, părăsit și am înțeles că oricât de mult mi-aș fi dorit să nu se întâmple, el încă o iubea enorm de mult. Aș fi vrut să-l alin cumva, așa cum mi-aș fi dorit ca pe mine să mă aline cineva.

-Tu măcar ai ceva important de la ea, mi-a spus sfârșit.

L-am privit confuz, neînțelegând în totalitate ce voia de fapt să îmi spună. M-am plimbat în continuare în colo și în coace fără să scot nici un cuvânt și fără să-l privesc mai mult de o secundă. Când l-am auzit suspinând mi-am dat seama că nu a mai rezistat și a început să plângă. Și nu tocmai bărbătește, ci dureros, în acel mod în care putea să frângă inima oricui. Dar nu și a mea. Nimeni și nimic nu ar putea frânge o inimă deja frântă. Am rămas la fel de tăcuți. Tot ce reușeam să aud erau suspinele lui Morgan.

M-am oprit în loc și am privit o perioadă îndelungată spre ușa din care în orice clipă avea să iasă Mercer sau oricare alt doctor. Așa a și fost, Mercer a fost prima care a ieșit, căutându-mă cu privirea prin hol. Când privirile noastre s-au înlănțuit într-o legătură tensionată și plină de regrete am înțeles că acele cuvinte pe care avea să mi le spună mă vor distruge încet. I-am văzut în ochii uimirea, văzându-mă în sfârșit slab, disperat, topit acolo, în mijlocul holului în care în fiecare zi mă plimbam, cu aceeași privire rece și cu sarcasmul meu specific. M-a văzut în întunecimea mea atât de adâncă și dură. Toate lanțurile din jurul sufletului meu s-au deschis, iar sentimentele mele s-au descătușat.