Iubind un medic

Prima zi

Dimineața s-a ivit mult prea repede pentru mine. Ceasul a sunat la timp, la 7 dimineața. Eram amețită, căutându-mi papucii pe sub pat. Noaptea a fost scurtă, gândurile referitoare la House făcându-mă să mă trezesc aproape din oră în oră. Nu am mai întâlnit o persoană ca el. E uimitor. Oh, eu aud ce spun ? Îl cunosc de o zi, exagerez deja. 
Cafeaua a fost cel mai bun remediu pentru a mă trezi. Am băut o cană plină, citind și două capitole din cartea mea preferată. 
Când am ieșit din casă, un aer rece mi-a traversat spatele. Era groaznic de frig. Cerul nu era liniștit, iar ploaia aștepta momentul oportun să cadă peste oraș. Am închis ușa, căutându-mi cheile de la mașină în geanta mea albă. 
- Prima mea zi. Doamne, sper să nu fie groaznică, măcar atât. 
Mi-am înăbușit vorbele, pornindu-mi mașina. Traficul era liniștit, aproape inexistent în drumul meu spre clinică. Am parcat aproape de intrare, sperând ca ploaia să nu mă găsească afară. 
Am intrat în clinică, împingând ușa cu cotul, încercând în același timp să-mi dau sacoul jos. Am observat-o pe Dr. Marcer la biroul de asistență și am salutat-o politicos din cap. Mi-a zâmbit și a șuierat printre buze un amabil „Baftă”.
Am luat liftul până sus. Un bărbat în scaune cu rotile și o asistentă au urcat cu mine. I-am lăsat să iasă primii, așteptând. O voce usturătoare a răsunat de dincolo de pacienți care așteptau. 
- Oh, ce drăguț, dai prioritate. Poți să faci asta te rog și când nu întârzii ? 
L-am zărit pe House îndreptându-se spre mine. Mergea și astăzi cu ajutorul acelui baston negru. 
- Scuze, dar credeam că tura mea începe la 8, și după cum indică ceasul de pe perete, e 8 fără 
cinci minute, i-am spus eu privindu-l descurajator. 
- În fine. Avem un caz. De fapt, aveți un caz. Nu am chef de muncă astăzi. 
L-am privit șocată, dar modul în care a rostit cuvintele m-a făcut să izbucnesc într-un râs stupid de sarcastic. 
- Ce e așa amuzant ? M-a întreba el imitându-mă. 
- Cred că glumești. De ce te-ai mai făcut doctor ? Mă rog. 
M-a privit ciudat, dându-și ochii peste cap. 
- Te aștept în biroul meu. Adu-l și pe Sam. 
S-a învârtit și a pornit spre biroul său. Singurul lucru la care mă gândeam era unde naiba să-l găsesc pe Dr. Morgan. Salonul de consultații mi-a trecut fulgerător prin minte. Acolo trebuia să fie. Am mers înainte, până când ușa întredeschisă a salonului m-a făcut să mă opresc. Am bătut încet la ușă și am intrat scuzându-mă.
- Hei, bună dimineața Adele, mi-a spus Morgan relaxat.
Numele meu a sunat foarte ciudat spus din gura lui. Nu mă așteptam să-mi spună pe nume atât de repede. 
- Bună, Dr. Morgan. Dr. House a spus să mergem în biroul lui, acum.
M-a privit zâmbind. Am observat că nu avea pe nimeni la consultație. 
- Iar ? Jesus, ce om. Și, poți să-mi spui Sam. 
Am dat aprobator din cap. Am ieșit amândoi din salon. Sam s-a întins spre un cuier de la intrare și a luat un halat alb, de lungime medie. Mi l-a întins.
- Cred că ai nevoie de ăsta. 
L-am îmbrăcat, aranjându-i gulerul. Mirosea a liliac, era proaspăt spălat, probabil. 
- Mereu e așa? Am întrebat eu ezitând. 
- Cine ? House ? Cam da. O să te obișnuiești cu el, toți se obișnuiesc. Mulți nu-l suport, dar nu au 
ce face, e un doctor extraordinar. 
L-am privit încercând să-mi dau seama dacă minte sau nu. Nu o făcea, dar uitase să-mi prezinte un mic amănunt. I-am spus calm:
- Nici tu nu îl prea suporți, nu ? 
M-a privit uimit. Probabil nu se aștepta să-l întreb asta. 
- Puțin. E un geniu, trebuie să admitem asta. 
Am chicotit, făcând și el la fel. Marcer avusese dreptate. Mă voi înțelege de minune cu Sam, cel puțin așa pare. Am mers tăcuți restul drumului până în fața ușii din sticlă. Credeam că nu văd bine, dar House se juca cu o minge înăuntru. O tot lovea de perete, prinzând-o și aruncând-o iar. 
Sam a deschis ușa, lăsându-mă să intru prima. Ne-am așezat amândoi pe canapeaua albă din cealaltă parte a biroului, în timp ce House a prins mingea pentru ultima oară, punând-o pe birou, lângă un pahar plin cu creioane. 
- Bun, caz nou, a spus House privindu-ne. Un puști de 15 ani are sângerări și dureri de cap. Probabil se droghează, zic. 
Sam a râs, deci am înțeles că ultima frază fusese o glumă. 
- Da, cu siguranță House, și eu sunt un cal. 
- Ni ha ha, căluț, a spus House strâmbându-se. 
Am izbucnit într-un râs frenetic. Cât sarcasm are omul ăsta în el ? 
- Și ce facem ? A întrebat Sam. 
- Mă gândeam să vă ascult teoriile, să-mi bat joc de ele, apoi să le urmez pe ale mele. Ca de obicei.
L-am privit atât de urât încât mă așteptam la o replică acidă din partea lui. Dar a tăcut și a privit pe geam. 
- Fă-i un R.M.N, Sam. Iar tu, vii cu mine să-i facem o radiografie la cap.
- Am un nume, nu crezi ? 
- Cu siguranță ai unul, dar eu nu mi-l amintesc. Anna ? Alice ? 
- Adele Sharon. 
- Da, așa era. Sharon, vii cu mine să-i facem o radiografie la cap, mulțumită ? 
Am zâmbit și am dat, din obișnuință, aprobator din cap. Sam a ieșit din birou, iar eu am rămas singură cu House. 
- Câți ani ai ? m-a întrebat House pe neașteptate. 
- Am 26 de ani, de ce ? 
M-a privit, zâmbind. Mă simțeam ciudat, foarte ciudat. A tăcut și a ieșit din birou. L-am urmat, gândindu-mă că vom merge să vedem pacientul. 
A înghițit încă două pastile în fața mea, mergând. Credeam, iar, că se va îneca. M-a privit și a zâmbit. 
- M-am obișnuit. Nu mă înec.