Când Diavolul Iubeste

Capitolul 5

Nu stiu de ce dar tot restul zilei nu mi-am luat gândul de la el desi intuitia îmi spunea ca nu este bine sa gândesc atât de departe.
Mi-am imaginat cum ar fi sa se mute alaturi,cum ne-am bea cafeaua în fiecare dimineata pe veranda mea sau am vedea un film împreuna la el...poate am pune în aplicare câteva scene din ceea ce vizionam si...

-Angi mai esti pe aici?!pocneste din degete Santy.

Vazând ca nu îmi revin din gânduri,imi da peste mâna care îmi sprijinea capul visator si abea atunci reactionez.

-Heiiiii...strig la ea.

-Visezi frumos?!...întreaba masurându-ma cu privirea.

-Da...visam...ma strâmb eu.

-Pai nu mai tine doar pentru tine si povesteste-mi ce gândeste capul ala al tau frumusel,poate te ajut la îndeplinirea lor.

Iau paharul cu suc si sorb din pai cu zgomot apoi ridic încheietura si privesc ceasul evitând sa deschid subiectul.

-E deja ora 16:00?!

-Pai de ceva vreme dormi pe tine iar eu vorbesc singura,se pare ca misteriosul mi-a furat si atentia ta.

-Termina Santy,stii ca nu o sa scapi de mine în veci...zic sa o mai linistesc si o trag mai aproape sarutând-o pe frunte.

O vad rânjind satisfacuta apoi ma ridic.

-Trebuie sa plec,vreau sa trec pe la atelier azi si pe urma direct acasa.

-Si speri sa te ciocnesti de cineva întâmplator pe strada!?!

-Nu sper la nimic...spun si luându-mi geanta ma departez.

-Nu ar fi nimic rau sa stii...îmi striga ea.

Îi fac cu mâna si o las în urma vazându-mi de drum.
Ajunsa la atelier,fac putina ordine printre tablourile vechi ca sa mai pot face loc si dau peste unul pe care începusem sa îl pictez în urma cu mai bine de 3 ani cand terminasem liceul.
Îl scot si punândul pe sevalet o dorinta apasatoare ma îndeamna ca îl continui.

Pictasem o silueta de barbat cu doua aripi de înger negre,stiam ca este ceva întunecat la el,ceva gresit dar si ceva frumos.Nu reusisem sa îl termin pentru ca niciodata nu am putut sa îl asociez cu un chip...pâna acum când mâna îmi merge singura parca cuplata cu mintea mea.

Dupa cateva ore îl privesc si ramân socata.Parca fusesem într-o transa în tot acest timp si nu mi-am dorit decât sa schitez.
Pare atât de real încât ma cutremur.Privirea seducatoare si misterioasa,trupul sculptat cu muschi definiti si întunericul din ochi îmi dau fiori doar când îl privesc printr-un tablou.

Ma îndepartez câtiva pasi sa ma rup putin de sentimentul coplesitor si imi spal mâinile de vopsea privind spre mica fereastra.
Vad ca soarele este aproape sa se scufunde în bezna si a lasat în urma lui doar o urma rosie la orizont.

La fel ca si culoarea buzelor lui...îmi spun în gând.
Apoi îmi scutur capul...toata treaba asta devine mult prea obsesiva pentru mine si nu îmi sta în fire.

Las tabloul sa se usuce si ma schimb în hainele de strada.
Atelierul nu este foarte departe de locuita mea asa ca prefer sa o iau pe jos.
Seara este racoroasa asa ca strâng jacheta mai mult în jurul meu si pasesc prin linistea asternuta dupa forfota zilei.