Când Diavolul Iubeste

Capitolul 18

Pamântul se crapase în urma pogarâri lor.Desi eu si Angel eram bine protejati si invizibili pentru ochii lor în globul creat de mine,zgomotul a patruns pelicula si s-a facut auzit.
Ca un adevarat protector a trebuit sa o stiu în siguranta asa ca fara sa mai stau pe gânduri am dus-o într-un loc sigur înainte sa fim vazuti.

Când m-am întors Rafael si Haniel rascoleau padurea în cautarea mea.

-Aici sunt...le strig când îmi fac aparitia printre copaci.

-Regele neînsemnat a lumii de nicaieri a iesit în sfârsit la lumina...rânjeste Rafael.

-Nu am chef de glumele tale arogante.De ce a-ti venit?...le zic pe un ton amenintator.

-Pentru ca Mihail ne-a trimis...i-a Haniel initiativa.Nu suntem aici sa ne confruntam,vrem doar sa iti transmitem un mesaj.

-Dar de ce fratiorul meu nu a venit personal?!

-Probabil ca nu vrea sa îti vada fata...apuca sa zica acesta înainte ca Haniel sa îi traga un cot direct în coaste.

-Asta e si ideea,va veni dar nu poate momentan...ma lamureste ea.Dar trebuie sa fi peste trei zile la trei fix la a 3-a intrare în grota De Dincolo.

Ridic o spânceana întrebator.Grota aia era un loc ascuns departe în creierii muntilor,un loc magic în care vorbele nu se auzeau iar supranaturalul putea sa se ascunda de orice ochi iscoditor.
Daca Mihail vroia sa ne vedem acolo însemna ca ceva se întâmpla si vrea sa îmi spuna secrete ce doar eu trebuie sa le stiu.

-O sa fiu acolo....o asigur.

-Sa nu întârzii,nu poate zabovii...spune si luându-si zborul vad cum cerul se deschide ca sa le perimita intrarea.

Timp de trei zile nu am facut nimic altceva dacât sa ma întreb ce era atât de important sa îmi spuna.Pana si pe Angel am evitat-o,nu stiu de ce dar am un presentiment ca totul se leaga de ea si nu as fi putut sa o mint daca m-ar fi întrebat ce ma framânta.
Astept zorii zilei sa îmi pot lua talpasita din iad.Supusi mei tocmai sau întors dupa o noapte lunga si sunt frânti,nu îmi vor simti lipsa prea curând.
Când nu le mai aud râsetele enervante îmi dau seama ca este momentul sa plec.
Ajuns în crângul verde îmi deschid aripile si ma înalt pe culme.Nu pot zbura mai sus de nori pentru ca nu îmi este permis,stratul protector al cerului m-ar face scrum,am încercat o data asta.
Am ceva drum de strabatul asa ca ma înarmez cu rabdare...De ce nu am puterea de a ma teleporta...ma gândesc.Aceasta putere mi-ar fi fost de mare ajutor în unele situatii....si în gând îmi apare ea.
Cum ar fi fost sa îmi fie acum în brate si sa privim rasaritul împreuna.Dorul ma doare si ma simt prost ca în tot acest timp am disparut din nou din viata ei.

Sper doar sa ajung la timp în locul stabilit,daca ratez ora intrarea va disparea si nu voi mai stii niciodata ce are în cap Mihail.

Un curent al naibi de rece începe sa îmi îngreuneze zborul.Aici este mereu iarna si frig iar locul acesta este foarte bine ascuns si izolat.
Ma hotarasc sa merg restul drumului pe jos.Stiu ca sunt aproape,simt vibratia puternica a grotei care îmi face inima sa se zguduie în piept.
Urc cu greu pe treptele din piatra din cauza furtunii stârnite din senin.Ajung în dreptul unui perete stâncos cu semnul a3-lea pe el si spun cuvintele ce stiu ca va deschide poarta de Dincolo.

'Aperi usque ad portam animae et fac me intrabit'
(Deschide ușa sufletului si lasa-ma sa intru)

Si piatra începe sa se despice lasându-mi loc sa trec.
Se închide cu zgomot în urma mea facându-ma sa tresar.Înaintez pe culoarul luminat de cristalele albastre ce îmbraca peretii.Cu cât inaintez mai mult cu atât vederea îmi este afectata pentru ca stralucirea lui Mihail se reflecta în cristale.