Când Diavolul Iubeste

Capitolul 19

Nu mai stiu nimic de Lucian si ma simt abandonata.Ca de obicei,vine îmi deschide sufletul îmi rascoleste inima apoi din senin nu mai da nici un semn.
Nu stiu de ce am atât de multe asteptari din partea lui,stiu ce este si totus am speranta ca pot duce o viata normala cu el?!
Sunt cuprinsa de un sentiment de teama de câteva zile.Am impresia ca ceva rau se va întâmpla si ma simt constant urmarita.Nu e Gabriel si nici Lucian,altcineva ma vegheaza si nu îmi place deloc starea care mi-o da.

Mintea îmi joaca feste si am impresia ca mereu vad umbre în camera mea si peste tot indiferent ca este zi sau noapte.
Stresul m-a facut sa o iau razna la propriu.Poate e mai bine sa ma îndepartez de tot ce tine de lumea nevazuta de altii si vazuta doar de mine.
Telefonul suna si tresar.Privesc ecranul si vad numele lui Santy asa ca raspund imediat.

-Hei frumoaso ,ce faci azi?!

-Nimic interesant,ai vreun plan?

-Vreau sa ne vedem,e destul de urgent...Crezi ca poti sa ajungi cât se poate de repede in parcul de langa padure...îmi spune cu glas alert.

-Cred ca da...zic.
Si totus mi se pare ciudat ca Santy sa îsi doreasca sa ne vedem într-un loc pe care ea îl uraste.

-Ok,ma gasesti aici,te astept.

-Ne vedem acolo.

Si dupa ce îi închid ramân putin pe gânduri.Încerc sa mi le alung pe cele negative,poate doar are chef de putina liniste si detasare...si de asta am si eu nevoie acum.

Luându-mi cheile de pe pervaz ma îndrept spre usa,apoi cu pasi grabiti o i-au pe strada ce duce direct la locul stabilit.

Caldura înca te topeste,desi este abea amiaza.Noroc ca port un maiou din in si pantaloni asortati,materialul este destul de racoros.

Nu dureaza mult pâna intru pe prima alee si o vad stând pe banca.
O salul iar ea îmi face cu mâna si se ridica.
Privirea ei îmi da fior iar pasii îmi încetinesc pentru un moment.Îmi iau inima în dinti si totus ma apropii,ceva o tulbura si trebuie sa aflu ce anume.

-Buna Angi...spune si cuprinzându-ma cu bratele,ma saruta pe obraz.

-Ce e cu tine?o întreb direct.

-Sa stii ca nu e vina mea el m-a convins sa te aduc aici...îmi pare rau...

Îmi spune si desprinzându-se de mine îmi da posibilitatea sa îl vad pe cel ce sta ascuns în umbra ei.

-Gabriel...zic mirata iar el ma masoara cu privirea.

-Angela...îmi rosteste numele pe un ton apasat.Scuze ca a trebuit sa îti folosesc prietena ca sa te pot scoate din bârlog.Din pacate eu nu ma mai pot apropia si stiu ca nu te-ai fi grabit sa vi daca eu te-a fi chemat.

-Cum asa?!Din câte îmi aduc aminte tu ar trebui sa ma vechezi.

-Ar trebui dar fratele meu mai mare mi-a cam limitat apropierea.

Ma uit la el încruntata,habar nu avea ce vroia sa spuna de fapta.Dar ca si cum mi-ar citi gândurile raspunsul vine imediat.

-Nu ma  pot apropia de casa ta sau atinge de tine...ma lamureste.

-Si de ce ai vrea sa o faci,lucrul asta nu îti este interzis?!