Când Diavolul Iubeste

Capitolul 38

O privesc din cadrul usii cum doarme.Zâmbeste si tare mi-as dori sa fiu acum în gândul ei ca sa stiu ce viseaza.Arata ca un înger printre asternuturile albe.
Parul ei lung sta împrastiat pe perna iar pielea fina si putin bronzara straluceste ca un diamant în lumina soarelui ce o mângâie delicat.
Strâmba din nas si deschide ochii încet deranjata de razele de soare ce intra pe fereastra.

-Buna dimineata iubito...îi spun si ma apropii cu câtiva pasi.

Ma priveste nedumerita iar când se dezmeticeste îmi face semn sa ma asez langa ea.
O mângâi usor pe cap apoi o sarut pe frunte si îi multumesc în gând Tatalui meu ca s-a îndurat sa mi-o de-a înapoi.

-Buna si tie frumosule...zice zâmbind si cu buzele tuguiate se ridica si ma saruta apasat.E gata cafeaua?

-Ai si clatite cu sirop de artar si câteva gustari cum numai eu stiu sa le prepar.Vom lua micul de jun afara la masa de pe veranda...o informez.

-Uite de aceea te iubesc eu pe tine.Esti minunat.

-Eu mai mult...îi soptesc la ureche si ridicându-mă îi întind mâna sa o ajut si pe ea.

O conduc pe holul slab luminat si ridica nasul ca un lup sa adulmece mirosul aromat al cafelei ce se simte plutind în aer.Îi cuprind mijlocul cu mâna si o trag mai aproape de mine.Îmi place atât de mult sa o simt din nou,sa o stiu în siguranta.
Coborâm cele câteva trepte asa îmbratișati iar când iesim pe veranda îi trag scaunul din fier forjat cât pot de încet ca sa nu fac prea mult zgomot si o invit sa i-a loc.
Ma asez pe celalalt si ramân sa o privesc în tacere.

-Vrei si tu...zice si îmi întinde furculita cu o bucata mare de clatita îmbibata în sirop.

Fac gura mare si ma aplec putin peste masa.Ma prefac ca o savurez intens desi încă nu ma obisnuisem cu gustul mâncarii oamenesti.

-E buna nu-i asa...zâmbeste si înfometata se întoarce la continutul farfuriei.

Nu stiu cum s-a întâmplat dar pâna si Dumnezeu si-a dat seama ca ceea ce a creat nu este chiar o fiinta slaba si neînsemnata.Nu s-ar fi gândit niciodata ca un om se poate sacrifica pentru a salva nemurirea unui înger si nici ca eu Lucifer,regele iadului de atâta timp,încapatânat si orgolios din fire pot renunta la tot ce am construit si pot cu umilinta sa îi cer ,chiar sa îl implor sa îmi i-a toata puterea si eternitatea pentru a-i reda ei viata.Angel este ceva special,ceva ce nimeni nu a întâlnit pâna acum si merita din plin sa îsi urmeze drumul frumos pâna la capat fara sa îsi mai aduca vreodata aminte de ororile prin care a trecut,practic viata i-a fost redata într-un anumit punct iar eu am fost acolo sa o întâlnesc.

Tot ce am fagaduit eu mi-a fost iertat,pentru ca într-un final asta face un parinte indiferent de faptele comise de copilul lui...iarta.Dar cel mai important este ca mi-a fost dată posibilitatea sa îi îndeplinesc visul si sa îi veghez viata micului meu înger fiindu-i alaturi si iubind-o din toata inima aici pe pamânt iar dupa ce îmi voi îndeplini misiunea sa ma întorc înapoi sa preiau din nou frâiele Iadului.Mi-am dat seama ca de fapt mi-a fost încredintata o lume cruda pentru ca eu as fi fost singurul capabil sa impun ordine printre demoni,nu a fost ca o pedeapsa suprema,am înteles gresit iar Tatal meu a renuntat la mine pentru ca stia ca poate sa se bazeze pe mine.Poate daca mi-ar fi spus atunci cu siguranta nu as fi acceptat sa fiu închis printre creaturi hâde si pacate.

Gavril a primit o pedeapsa mai usor de suportat iar Mihail a promis ca nu îl va mai scapa niciodata din frâiele invizibile ce îi leaga.

-Iubitule pot sa te întreb ceva?!ma trezeste glasul ei din gândit si îmi dau seama ca ma urmarea cu privirea senima de ceva timp.

-Spune micuțul mei înger.

-Stii, am avut un vis ciudat...Un vis în care se facea ca tu aveai aripi iar mie îmi placea atât de tare stralucirea lor si a ta si ma gândeam,ce am facut eu atât de special încât sa primesc o asa mare binecuvântare în viata mea?!Sa îmi fie dat sa întâlnesc un asemenea barbat chipeș,bun si iubitor...zâmbeste ea.

Îmi statea pe limba sa îi spun cât de unica este dar asta va fi secretul meu pe care nu îl pot împartasi cu nimeni.

-Doar ai visat iubito.Nu sunt chiar asa cum îti imaginezi...îi zic rânjind.Si mai ales nu un înger... si ridicându-ma vin lânga ea si o trag la pieptul meu.

Ma înconjoara cu bratele si îsi culca capul în dreptul inimii care bate atât de tare încât am impresia ca o sa îmi sara din piept.

-Pentru mine esti cel mai special indiferent de ce ai fost sau ce vei deveni,mi-ai salvat viata si asta este tot ce conteaza....

Înghit în sec....Oare poate sa îsi aminteasca farâme din trecut chiar daca Tata m-a asigurat ca nu o sa stie niciodata nimic?!

O strâng mai tare iar când ridica privirea vad în ochii ei tot universul meu si când buzele ei le ating pe ale mele moi si catifelate, inima îmi explodeaza într-o mie de stele cazatoare si desi mi-as dori sa dureze o eternitate stiu ca într-o buna zi totul se va sfârsi,dar voi avea grija ca atunci când va renaste din nou sa îi ramân mereu aproape din umbra.

~~Sfârsit~~