Când Diavolul Iubeste

Capitolul 10

Cateva zile mai tarziu...

Am incercat sa evit pe cât posibil drumul spre casa pe partea cu padurea.Preferam sa ocolesc câteva strazi si sa ajung acasa prin centrul orasului ca sa nu am tentatia sa descopar adevarul....asa cum spusese Gabriel.

Desi ma macina sa aflu aveam o urma de încredere ce mi-o insuflase Lucian înainte sa dispara....Da sa dispara pentru ca nu i-am mai vazut chipul de mult,nici in vis,nici întâmplator.

-Hei Angi iar esti departe?De ceva vreme te tot privesc si esti pierduta în ganduri.A fost,s-a dus,altul....insista Santy.

-Ai deptate...spun ca sa incheie dezbaterea acestei probleme si ma prefac atenta la ea.

-Si atunci ce mai astepti.I-a zis acel Gabriel te-a mai cautat?

-Nu...raspund sec.

-Ce naiba Angi,tu ai vazut cum arata,e divin?!Mai sa cad de pe tocuri când m-a abordat.Am fost putin dezamagita când m-a întrebat daca te cunosc,recunosc,dar m-am si bucurat ca poti sa cunosti o bomboana buna de savurat chiar în momentul în care idiotul ala nu a mai dat nici un semn.

-Nu îmi aminti de Gabriel te rog,tipul e cam ciudat.

-În pat draga mea poate sa nu deschida gura,deci ai putea sa încerci macar sau o sa mori virgina asteptând printul fermecat.

Ma rasucesc si o privesc enervata,stia ca asta este punctul meu sensibil si ca nu aveam de gand sa fac sex doar de dragul de a o face.Este un moment important din viata mea si vreau sa gasesc persoana potrivita,sa fie ceva inedit,ireal...perfect.

-Bine,bine...nu mai zic nimic...se lasa pagubasa.

Ridic încheietura si privesc ceasul,este aproape de apus si imi propusesem sa trec pe la atelier înainte sa ajung acasa.

-Ce gata pleci?întreaba nedumerita.

-Vreau sa iau ceva de la atelier si pe urma sa ajung acasa,sunt franta.

-Pe bune si eu care vroiam sa te invit în club.De cand nu ai mai iesit cu mine noaptea?!Stii sa imi oferi doar o amarata de cafea si te evapori imediat.
Trebuie sa te distrezi Angi,nu sa stai acasa mironosita si sa astepti ca cine stiu eu sa iti bata din nou la usa.

-Nu astept nimic Santy,doar ca sunt obosita si nu am chef.

-Aceeasi scuza de fiecare data...nu mai insint,faci ce vrei.

-Multumesc...zic si rinicându-ma de pe scaun îi sarut obrazul.

Zâmbeste pe sub mustati dar tot se preface suparata.

-Ne vedem mâine.

-Ok...spune cu jumatata de gura.

Din pacate drumul spre atelier,de la cafeneaua unde ma vedeam în mod obisnuit cu Santy,trecea pe langa padure si o alta ruta ocolitoare nu aveam.
Ajunsa în dreptul ei,ma opresc pentru o secunda si privesc copacii inalti si masivi ce îi strajuie intrarea.
Oare chiar ar putea sa stea cineva acolo?!Ma întreb.
Cobor bordura si parca mânata de o dorinta si de o curiozitate nebuna ma întrept în directia de unde întunericul începe sa se lase încet.