Când Diavolul Iubeste

Capitolul 26

Incerc sa opresc alarma enervanta cu puterea mintii dar nu reusesc asa ca îmi strecor mâna de sub patura si apas pe butonul de stop al ceasului electronic.
Realizez ca este dimineata când îmi dau patura jos de pe cap si razele soarelui ma izbesc din plin orbindu-ma.

Miroase a cafea iar mireazma îmbientoare ma ghideaza spre scari în jos.
Fredoneaza o melodie cunoscuta cu glasul lui divin în timp ce probabil pregateste clatite pentru ca parfumul de vanilie ma ademeneste înca de la capatul scarilor.

-Buna dimineata iubito...îmi spune cu fata senina si un zâmbet irezistibil pe buze când ma opresc în dreptul usii pentru o secuna ,sa îl privesc.

Ma întind somnoroasa iar mintea mea murdara i-ar zmulge sacoul si camasa de pe el dar stiu ca asta l-ar face sa întârzie la birou.

-Buna si tie frumosule...zic si îmi musc buza de jos.

Ma cuprinde cu bratul si tragându-ma mai aproape de trupul lui masiv ma saruta pofticios.

-Clatite...spune si nu am realizat ca o mâna înca îsi continua treaba iar cu cealalta ma sustinea pe mine.

-Te rog...si apucând o farfurie din uscator,o întind spre tigaie.

Ma asez la masa multumita de prada mea iar el îmi aduce cana cu cafea.

-Cu doua cuburi de zahar si mult lapte asa cum îti place tie...rânjeste la mine si îmi saruta delicat obrazul.

Buzele lui catifelata îmi împratie fiori în tot corpul.
Ridic privirea sa îi vad ochii întunecati....nici nu mi-am imaginat vreodata ca barbatul asta chipesi si irezistibil de sexy îmi este sortit tocmai mie.

Nu îl las sa se îndeparteze prea mult si prinzându-l de cravata îl trag înapoi si îl sarut cu toata pasiunea ce zace în mine.Îmi umple gura cu savoarea lui fierbinte si dulceaga si totul este atât de real,de palpabil si abea atunci realizez.....

Ochii mi se deschid încet si sunt tot în întunericul iadului,singura parte buna din toate astea este ca el se afla aici langa mine.Îl privesc lung cu lacrimi ce stau sa mi se rostogoleasca pe obraz.
O tristete apasatoare îmi strânge sufletul pentru ca visul pe care l-am avut nu va deveni niciodata real.
Aceasta este realitatea mea,sunt prinsa într-o lume din care nu imi doresc sa fac parte.

Îmi citeste nelinistea pe chip si cu o îmbratisare încearca sa ma linisteasca.Nu spune nimic pentru ca probabil mintea mea a fost o carte deschisa pentru el în tot acest timp.
Ma saruta pe frunte si se ridica usor.
Nu vreau sa îl privesc plecând asa ca ma ghenuiesc mai tare suspinând.

Când nu îi mai simt prezenta îmi ridic privirea si ma uit în gol spre usa masiva ce strajuieste intrarea si un gând fulgerarori îmi strabate capul.

Aproape ca alerg pe culoarele înguste fara sa vad pe unde calc.La mai putin de o suta de metri de mine se afla portile imense de metal larg deschise.
A plecat iar ele se vor închide curând îl urma lui...la fel si despicatura din pamânt ce permite iesirea.

Grabesc pasul din instinct si nu apuc sa ma apropii prea tare ca dau cu ochii de Gaap.
Fac ochii mari de spaima,hidosenia lui ma cutremura chiar daca ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu ea pentru ca nu si-a schimbat niciodata înfatișarea în fata mea.

-Te grabesti undeva papusa?...spune cu glas ca de sarpe.

Nu-i raspund dar nici nu ma opresc,este singura mea sansa sa scap de aici.
El ma urmeaza cu pasi marunti mentinand distanta dintre noi.

-Stiu ca nu sunt binevenita aici...reusesc sa balmajesc ca sa mai pot trage de timp si sa nu il fac sa închida portile.

Râsul lui apasat si rasunator ma face sa tremur.

-Esti oaspetele special al Împaratului nostru...ma îndoiesc ca te face sa te simti nedorita dupa gemetele pe care le scoti,ba din contra am impresia ca îti place maxim.

Rosesc la auzul aluzie lui,nu am fost atât de constienta ca ceea ce se întâmpla în spatele acelor pereti se poate auzi.

-Vreau sa plec...spun gâtuita,simtind cum nodul din stomac îmi astupa gâtul.

-Daca Stapânul nu este de ajuns putem sa te satisfacem noi...râde badjocoritor Belial care apare de undeva din spatele lui Gaap.

Uratenia lui nu ma mai face sa reactionez.În ciuda înfatisarilor lor de demoni stiu ca au fost cei mai frumosi îngeri cândva.

-Termita-te cu poftele astea..intervine Gaap întinzând o mâna ca sa îl opreasca sa îsi continue drumul catre mine.Daca domnisoara vrea sa plece,de ce sa stam în calea ei?!

Pentru câteva minute ramân blocata si nu reusesc sa ma mai misc.Nu stiu daca totul e o gluma sau cei doi chiar doresc sa scape de mine.

-Hai ce mai astepti...ma zoreste aproape ragnind.

-Împaratul va fi foarte furios...îl aud pe Belial reprosând.

-Nu este vina noastra el a lasat portile deschise,noi doar am iesit mai tarziu.
Dă Gaap din umeri nepasator.

Sunt aproape de treptele din piatra si din instinct privesc înapoi peste umar strâmgându-mi poalele rochiei lungi în pumni pentru a putea sa pasesc mai repede.Ei stau acolo rânjind cu dintii ascutiti si sclipitori de albi.Gaap îmi face semn cu mâna sa ma grabesc.

Si are dreptate,dâra de lumina incepe sa se micsoreze.Urc câte doua trepte atenta sa nu cad,când ajung la capatul lor deschizatura aproape ca arata ca o gaura de put.
Ma strecor prin ea si îmi multumesc în gând ca sunt atât de subtirica.

Aerul mi se pare atât de tare încât abea intra în plamâni.Ma obisnuisem cu aerul rarefiat din subteran.
Pipaiesc iarba cu palmele si strâmg smocuri groase în pumni ca sa vad ca totul este real.Aproape ca îmi vine sa sarut pamântul.
Ma ridic încet pentru ca simt cum capul mi se învârte si nu apuc sa fac prea multi pasi prin întunericul dens ca ma simt smulsa si ridicata de la pamânt.

-Aici erai...spune glasul ce ma concentrez sa îl recunosc.

Scrâncesc.Înaltimea la care sunt purtata cu atâta repeziciune imi face stomacul sa reactineze.
Sunt tinuta de brate cu corpul atârnat iar pozitia aceasta nu este deloc confortabila pentru ca nu pot face nimic sa îl pot vedea pe cel care m-a rapit.
Când ajungem destul de sus ma arunca deasupra norilor.

Un strigat ragusit si disperat îmi iese pe gura când realizez ca aici se va termina viata mea.În cel mai scurt timp voi ajunge sa ma strivesc de pamânt si gata.
Gândul îmi zboara la Lucian si la faptul ca am evadat,apoi moartea mea imatura îl va supara cumplit si încerc sa ramân cu amintirea ultimului lui sarut tinând ochii strâns închisi,vreau sa fie imagine cu care ma voi duce pe lumea cealalta oricare va fi ea.

Bratele celui ce ma aruncat mai devreme ma prind exact când ma împacasem cu ideea ca voi murii.

-Tuuuu...zic când deschid ploapele grele.

-Buna Angela,ti-a fost dor de mine?!...spune zâmbind.