Când Diavolul Iubeste

Capitolul 8

Mi se zvârcoleste sufletul în mine vazând-o cum sta în fata mea,ravasita si pietduta printre sentimente.
Cunosc toate acele simtiri pentru ca si în inima meu neagra este acelas cutremur.

Nu i-as mai fi dat drumul din bratele mele,as fi tinut-o acolo strâns,as fi sarutat-o la nesfârsit,as fi tinut-o lânga mine...dar îmi este imposibil daca vreau ca puritatea ei sa nu fie patata cu pacatul meu.
Sunt un demon,sunt constrâns de situatie sa slabesc lantul ce ne leaga,nu vreau sa îi fac nici un rau sau mai ales sa pateasca ceva din cauza mea.

Iadul trebuie condus cu mâna de fier iar eu devin slab din cauza ei.Încep sa simt,sa am remuscari...sa cedez si nu este bine.
Am un juramânt pe care trebuie sa îl duc la bun sfârsit si un regat de readus la capacitate maxima.
Gaap si Belial au devenit suspiciosi si desi eu le sunt conducator nu trebuie sa îi subestimez.

O mai trag o data la pieptul meu si nu se opune.Nu am ce cuvinte sa îi spun ca sa îi pot curma suferinta asa ca prefer sa tac si sa o simt,stiu ca asa îi face bine pe moment.
Voi fi langa ea în fiecare vis pe toata perioada disparitiei mele fizice,acolo nimeni nu ne poate descoperii iar Gavril nu mai are nici o putere asupa mea,nu ma mai poate alunga.
O poate apara pe ea de relele din lume dar nu si de mine.
Îmi apartine,mi-a apartinut întotdeauna.

-A venit momentul...îi spun soptit dar refuza sa se desprinda de mine.

-Te voi mai revedea?!
Ma întreaba sfioasa fara sa ridice privirea.

-Bineînteles...o asigur stiind ca voi fi acolo în visurile ei.

Si sa nu mai prelungesc despartirea o sarut pe frunte si ma îndepartez fara sa mai privesc înapoi.

Stiu ca ma va urmarii cu ochii umezi pâna voi disparea în negura noptii dar e mai bine asa.

Cand ajung în adâncul padurii deschid poarta iadului si cobor treptele de piatra spre împaratie.
Îmi simt sufletul greu si nu mai am nici un chef de viata....care apropo este interminabila si nemuritoare.
Îmi reiau înfatisarea hâda si urlu cu disperare iar flacarile arzatoare îsi maresc vâlvataia.Sufletele chinuite urla o data cu mine si le simt suferinta iar asta ma enerveaza si mai tare.

Ma asez pe tronul meu si privesc în jur,stiu ca demonii mei sunt la suprafata dar se vor întoarce în curând.
Inchid ochii si o vad cum se forteaza sa zâmbeasca tuturor desi inima i se rupe în bucati.
Simt durerea ei în pieptul meu si farâme de imagini fulgeratoare din trecut imi apar din nou în gând.
Strâng pumnii atât de tare încât unghiile îmi strapung carnea.

Urasc aceste fragmente pentru ca ma nelinistesc si ma fac vulnerabil,mai ales ca toate sunt legate de ea iar ea este legata de mine.

-Te simti bine împarate?Pari încordat...aud vocea lui Belial în spatele meu si îi simt greutatea palmei pe umar.

-Sunt mai bine ca niciodata...zic în timp ce ma ridic si rasucind din mâna deschid portalul sufletelor.

Unul câte unul începe sa se scurga pe spirala de foc în adâncul haului si rânjesc satisfacut.

-A-ti facut treaba buna baieti...îi laud si le citesc mândria în ochii.

Încep sa ma plimb la pas în jurul cercului înflacarat iar Gaap ma urmeaza.

-Iadul geme din nou stapâne iar înaripatii aia nu au avut nici o sansa în fata noastra...râde el iar vocea îi rasuna cu ecou.

-Asta si vreau Gaap,sa nu le mai dau nici o satisfactie iat Tatal lor poate sa vina personal sa ma înfrunte aici jos...îl bat eu pe umar.

Ma priveste putin îngrozit la auzul cuvintelor mele legate de cel care ne-a izgonit din Rai dar mie chiar nu îmi pasa doar sunt regele Iadului,aici eu comand.

Restul zilei mi-am facut de lucru prin împaratie evitând sa imi dau timp de zabovire.
La apusul soarelui am iesit pe strazile orasului ocolind locurile unde as fi putut sa dau de ea.
Realizez ca imi e tare greu sa nu o pot simti în preajma mea,o pot vedea pentru câteva secunde când închid ochii si o caut printre gânduri dar nu este de ajuns,as vrea sa o strâng în brate,sa o sarut,sa îi fac simturile sa se zbata si inima sa pulseze ca nebuna sub atingerile mele.

Mi-am concentrat toata atentia pe ce am de facut si pe colectarea sufletelor ratacite întreaga noapte.
Curând lumina îsi va face loc dând negura întunecata la o parte.E timpul sa cobor asa ca grebesc pasul catre padure.

Intru în adâncul ei, înainte sa deschid portile iadului o adiere puternica de vânt ma doboara la pamânt.

Ridic privirea înainte sa ma ridic eu si îl vad pe Gavril mai furios ca o tornada,stând cu pumnii strânsi si dintii înclestati în fata mea.

-S-a întâmplat ceva fratioare?!întreb ironic si vad ca se înfurie si mai tare.

-Tu nu esti frate cu mine...scuipa printre dinti.Si da, s-a întâmplat ca vreau sa îi lasi sufletul în pace.

Ridic o sprânceana prefacându-ma ca nu stiu despre ce este vorba.

-Fi mai explicit.

-Las-o în pace sa îsi limpezeasca gândurile si sa îsi deschida inima.Este în pericol daca nu pot sa o apar si tu esti un pericol pentru ea.

-Daca ai uitat,asta este treaba mea...a fost dintotdeauna....îi reamintesc.

În urmatoarea secunda se napusteste asuprea mea cu atâta ura încât simt lovitura puternica ce ma arunca câtiva metri mai încolo,facându-ma sa îmi iau înfatisarea de diavol.
Cand îmi revin ma ridic cu viteza si deschizându-mi aripile,sar ca un animal de prada înfigându-mi mâna în pieptul lui.Aproape ca îi ating inima.

Stiu ca o singura miscare îi va ridica duhul la cer dar ar fi mult prea usor,am planuri mai complexe în ceea ce îl priveste.
Ma apropii cu gura de fata lui si cu limba aspra si lunga îi ling obrazul fin.Stiu ca asta îl va înfuria si mai tare,apoi îi soptesc la ureche.

-Nu valorezi nimic,pot sa te sfarâm ca pe un gândac si în ceea ce o priveste pe Angel ia-ti gândul...e a mea si asa va ramâne.

Îl împing iar caderea lui zdruncina pamântul.Rasucesc din mâna si când portile se deschid cobor scarile scotând hohote malefice de râs.
Stiu ca ma priveste pentru ca privirea lui ma arde si stiu ca aceasta înfruntare va avea urmari...dar de un lucru sunt sigur,ca eu voi iesi triunfator.