Nobody else 1

1.

      Clasa a 12-a, calvarul liceului. Poate fi unul din cele mai grele momente, poate părea oribil, dar când ești înconjurat de atâția oameni minunați nu ai cum să te simți rău. Cel puțin, nu în prima zi de școală.
     Matt și Kat au venit la mine ca să plecăm împreună la școală, așa cum obișnuiam mereu.
Matt este un băiat blond, drăguț, simpatic, cu ochi verzi schimbători, are talentul de a te face mereu să râzi, uneori e mai impulsiv, face lucruri fără să gândească, dar apoi regretă și-și cere scuze. E imposibil să nu-l ierți.

***

     La poartă, Matt a fost acostat de niște colegi din echipa de fotbal a liceului, așa că eu am plecat cu Kat înainte. Pe hol, ne-am întâlnit cu Caroline. Mergând spre cancelarie ca să ne luăm noile orare, am zărit în biroul directoarei un băiat înalt, care stătea cu spatele. Avea un spate așa drăguț. Doamne, o luam razna. Ochelarii negri de soare i se potriveau perfect cu geaca de piele și îi confereau o atitudine misterioasă. Ceva era suspect. O simțeam.

     -Heei! Pământul către Elena!

     Kat. Prietena mea nebună tocmai îmi urlase numele în întreg culoarul liceului, atrăgând către noi toate privirile și făcându-mă să o mut pe a mea.

     -Parcă te-ar fi lovit fulgerul, așa arătai, a spus mai încet, cu un zâmbet sfidător.

      -L-am pierdut!

     Am pufnit supărată, în timp ce Kat chicotea ca o descreierată.

     - Poate o să ai ocazia să îl revezi mai târziu, asta dacă nu vom primi detenție pentru că întârziem la istorie, a replicat, trăgându-mă după ea spre sala de clasă.

     -Unde e orarul meu?

     - Chiar aici, mi-a răspuns, întinzându-mi coala de carton.

     -Caroline unde e? Nu am mai văzut-o.

     -Are engleză, nu stă să se uite dupã băieți. A chicotit, dându-mi un ghiont în umărul drept. A, cred că asta e clasa noastră.

     - Ce mai așteptăm? Să mergem!

     Am deschis ușa clasei și ne-am salutat toți colegii, dar mintea mea era absentă, încă îl căuta. Mi-am plimbat privirea în jur și l-am zărit pe Matt – părea puțin pierdut.

     - Ce ai pățit?

     M-am așezat lângă el, căutând să îl descos.

     - Echipa de fotbal se va destrăma, a replicat scurt și rece. Avem nevoie de încă un mijlocaș, dar nu apare de nicăieri.

     - Ce părere ar avea antrenorul dacă ar fi o fată? Am întrebat, sperând să găsesc o cale de mijloc.

     - Ești drăguță, dar nu e pentru tine să fii într-o echipă de băieți. Și pe lângă asta, nici măcar nu îți place să joci, tu urmărești doar la televizor meciurile.

     - M-aș fi integrat acolo pentru tine, nu aș fi ținut cont de plăcerea mea de a juca, am spus ferm.

     - Știu că ai fi făcut-o, dar nu îți dau voie să faci ceva din obligație. Voi găsi o altă echipă la care să mă înscriu.

     Dezamăgirea se citea în ochii săi minunați, iar eu eram neputincioasă.

     - Va fi bine, o să vezi. Toate au o rezolvare, am spus încurajator.