Nobody else 1

3.

ELENA

     - Neața! Ce matinal ești! Am observat mirată atunci când am dat peste el în bucătărie.

     - Neața! Nu sunt eu cel care a stat până târziu aseară, mi-a replicat chicotind și ridicând ostentativ din sprâncene.Și mai ales, nu pe mine m-a adus acasă la ora aceea târzie un băiat chipeș, a continuat, alegându-se cu o privire urâtă din partea mea.

     - Nu tu mi-ai zis să mă las dusă de val? Asta am și făcut. M-am rățoit, trântindu-mă pe scaun.

     - Doar știi că iubesc să te tachinez. Chiar mi-a plăcut atmosfera de aseară, chiar dacă nu știu ce a urmat după ce am plecat.

     - N-a urmat nimic ciudat, doar două runde de biliard și poruncile de după. Voia să mă trateze ca pe o fetiță și i-am arătat că nu sunt așa! Am spus, mândră că nu mă lăsasem mai prejos.

     - Poate vei deveni fetița lui, a spus cu un aer dulce.

     - Jeremy! Am strigat intrigată și puțin rușinată de faptul că îmi surâdea ideea.

     - Am glumit. Poate că nu te va trata ca pe un copil atunci când veți fi împreună, a continuat să se joace cu nervii mei, dar soneria salvatoare și-a făcut apariția.

     - Kat! În sfârșit! Am răsuflat ușurată și am țâșnit pe ușă ca să nu mai am parte de alte replici stânjenitoare din partea fratelui meu.

     - Ia uite cine s-a trezit! Mă gândeam că încă ești în euforie, eram pregătită să intru peste tine, a chicotit, făcându-mă să-mi pară rău că nu rămăsesem la Jeremy.

     - Hai să mergem, o să întârziem, am mârâit enervată.

     - Mai mult ca sigur vom întârzia din moment ce am plecat mai devreme cu o oră de acasă, m-a ironizat, dându-și ochii peste cap. Vrei să vezi antrenamentul, știu.

     - Vreau să văd cum se descurcă echipa, îmi pasă de liceul nostru, am replicat cu oftică.

     -  Nu merge la mine. Știu ce vrei, te simt.

     - Tu ești vrăjitoarea familiei, nu? Mai nou te-ai transformat și în ghicitoare, am continuat ironia până când am realizat că deja spusesem prea multe.

     - Sper că n-a auzit nimeni ce tocmai ai spus, altfel voi face o vrajă care să îți oprească gura aia de ciocănitoare! A mârâit, făcând ochii mari.

     - Și eu te iubesc! Am chicotit, trăgând-o spre poarta liceului.

       Am ajuns la marginea terenului, unde echipa își făcea deja încălzirea. Am încercat să me facem nevăzute, dar Stefan a fost vigilent, ca de obicei și ne-a observat înainte de a ne urma strategia. Ne-a făcut scurt cu mâna, gest la care am răspuns la fel.

     - Hai să mergem, cred că am văzut destul! Am replicat stingheră, luând-o înainte.

     - Poftim ? Abia au început, încă n-am văzut antrenamentul! A rostit trăgându-și sufletul după ce alergase puțin ca să mă prindă. Elena! Vorbește cu mine! A mârâit, prinzându-mă de braț.

     - Mă simt ciudat în preajma lui. Nu vreau să pară că îl urmăresc. Nu știu ce a fost în capul meu să venim așa devreme. Îmi pare rău. Am șoptit, îndreptându-mă rapid spre clasă.

       M-am așezat în bancă, mi-am scos o carte, încercând să citesc ca să mă calmez, dar fără succes. Kat s-a așezat lângă mine fără să scoată un sunet. Devenisem din ce în ce mai agitată chiar înainte ca el să intre în clasă. Îi simțeam ochii pe mine. Nu mi-am clintit privirea din carte, continuând acel teatru fals. Așa am stat toată ora, iar la pauză am zbughit-o afară.

     - Elena, așteaptă! Vocea sa inconfundabilă răsună în spatele meu și frânez asemenea unui cal care se vede în fața prăpastiei. Bună! Nu am prea vorbit azi. Ai vrea să ieșim puțin ?

     - Bună! Sigur. Am răspuns puțin surprinsă și încurcată. Ce vrei să facem ?

     - Poate jucăm încă o partidă de biliard, mi-a replicat zâmbind.

       Am răspuns cu același zâmbet și am cotit înspre cafenea.

     - Jeremy chiar se pricepe la biliard! Mi-a spus, în timp ce ne așezam băuturile pe una dintre mesele apropiate și căutam niște bucăți de cretă.

    - Nu știu când a început să joace așa de bine, nu am mai jucat de multă vreme.

     - Cred că a avut cel mai bun profesor! A chicotit, un zâmbet larg întinzându-i-se pe întreaga față.

     - Nu cred că acel profesor sunt eu. Doar i-am arătat câte ceva, e doar meritul lui în rest, am spus distantă, continuând să dau vârful tacului cu praf de cretă.

     - E frumos că ești așa de apropiată de el, cel puțin așa mi s-a părut aseară când v-am văzut vorbind.

     - Chiar suntem apropiați. Tu ești singur la părinți?

     - Părinții mei au murit acum ceva timp și mai am un frate cu care m-am mutat aici, a spus, iar privirea i s-a întristat imediat.

     - Te înțeleg, am șoptit mai mult pentru mine, dar ochii lui s-au electrizat, privindu-mă bănuitor. Și ai mei au murit acum câțiva ani, am continuat ca să-l pot lămuri.

     - Îmi pare rău, a rostit ferm și rece.

     - Și mie, dar nu se mai poate face nimic acum.

     - Totul e deja cicatrizat.

     - E istorie deja și așa va rămâne. O poartă din trecut pe care nu vreau să o deschid.

      - Ai dreptate. Haide, lovește, m-a îndemnat, iar eu l-am privit confuză. Bila, nu pe mine, a continuat, chicotind.

       Nu am mai spus nimic, ci doar am luat tacul de unde-l lăsasem și am lovit bila, care a intrat imediat în gaură, gândindu-mă la cât de idioată am fost. Cum mă putusem bloca așa în ochii lui?

     - Cum de îți iese mereu?Care e secretul?M-a întrebat, iar eu i-am făcut semn să se apropie.

      - Exersarea, i-am șoptit la ureche chicotind.

     - Trebuia să știu asta.

     - Eu trebuie să îl duc pe Jeremy la antrenament, am spus, privind ceasul, iar el și-a abținut un oftat. Nu vrei să vii să-mi ții companie cât îl aștept? Am întrebat, mai mult fără să-mi dau seama de îndrăzneală.

     - Sigur, dacă nu te deranjează.

     - Normal că nu. Haide, am spus, trăgându-l după mine spre ușa cafenelei.