Nobody else 1

5.

Cât a fost drumul până la sală, în mașină, Stefan și Jeremy au discutat despre subiectul care părea cel mai interesant pentru ei: jocurile video. Asta era pasiunea lor comună, pe care, am văzut că și-o împărtășeau cu drag.

S: Și ce zici de jocul care a ieșit acum? Ăla cu zombii și cu vârcolaci?, îl aud întrebând curios.

J: E super. Îl am și pe ăla. Nu reușesc să trec de nivelul 4. M-a prins la Poarta Morții și nu mai pot trece, spune total prins în discuție.

S: Eu nici nu am ajuns până la 4 că nu am prea apucat sã îl joc, îl aud spunând și nu mă mai pot abține, așa că râsul mă pufnește.

E: Umm... Băieți, scuze că mă bag, dar nu sunteți cam mari pentru jocurile astea? Totuși, ăămm... Aveți și voi o vârstă, poate alte preocupări, nu jocurile, spun când mă liniștesc și îi simt cum mă privesc intens.

J: Spui asta doar pentru că ție nu îți plac, replică și un alt hohot de râs îmi scapă printre buze.

E: Ăămm. Ok. Voi sunteți băieții, poate știți mai bine, nu mă bag, zic ștergându-mi lacrimile provocate de râs și încercând să fiu atentă la drum.

S: Da, mai bine lasă pe noi, replică și-i simt zâmbetul.

E: Jer, parchez aici. Mă suni când ieși, spun și opresc motorul mașinii.

J: Ok. Să fiți cuminți, zice și își ia geanta din portbagaj.

E: Ce gânduri ai, râd eu.

Îl privim plecând, iar noi rămânem și nu știm ce să facem.

S: Ce zici, mergem să ne plimbăm prin parc? Așa mai trece timpul, spune și detensionează atmosfera.

E: Sigur. Hai să mai vedem și puțină natură, spun și o iau înainte.

S: Păi da, normal că nu se poate altfel, spune chicotind și mă ajunge imediat din urmă.

Am dat o tură prin parc, iar apoi ne-am așezat pe o bancă să discutăm.

E: Deci, cum ți se pare aici? Te acomodezi bine?, întreb curioasă.

S: Da, la școală chiar e super. Și profesorii sunt de treabă, iar în clasă mi s-a părut că suntem destul de uniți, spune privindu-mă fix în ochi.

E: Da, mai nebuni, dar uniți. Sunt copii buni.

S: Mai ales tu. Ai fost parte din comitetul meu de primire, spune și chicotește.

E: Păi nu era normal? Dacă nu eram eu ce te făceai tu?, zic râzând.

S: Cred că stăteam degeaba, zice rânjind și ridicând ostentativ din sprâncene.

E: Știi că glumesc. Mie mi s-a părut normal ca noi să venim în jurul tău și să te facem să te simți ca acasă.

S: Merci. Chiar mi-a fost de ajutor. Nu mă acomodez prea ușor cu oamenii noi, oftează el.

E: Nu ai de ce să îți faci griji, acum ești de-al nostru.. Merg să arunc șervețelul, vin imediat, spun și mă ridic.

S: Ok, replică urmărindu-mă cu privirea.

După ce am aruncat șervețelul, am văzut că cineva îmi făcea cu mâna. Era un necunoscut. Nu m-am apropiat, nici nu aveam de gând, dar auzeam cum spune ceva, deci mi se părea că mă provoacă. I-am spus să tacă, dar fără efect, așa că am încercat să îmi văd de treabă, dar a alergat până în spatele meu și m-a prins de mână. Stefan era la o distanță de 20 m, dar cred că nici nu i-a simțit în viteza pe care a prins-o ca sã ajungă la mine.

S: Elena, ce se întâmplă?, întreabă încruntându-se atunci când observă cum mă ținea.

E: Nu am de unde sã știu, nu vezi cã mă provoacã?, spun și-i dau mâna la o parte, nervoasă.
?: Ce te bagi tu, fraiere? Discuția era între mine și domnișoara, spune și încearcă să mă atingă iar.

E: Care discuție? Nici măcar nu te cunosc, spun încurcată. Și tu nu-l faci pe el fraier cã n-ai niciun drept, zic enervată la culme.

S: Elena, gata, nu te mai complica. Lasă-mă pe mine, spune și mă trece în spatele lui, mâinile împletindu-ni-se perfect.

E: Stefan, nu!, mârâi eu. Nu trebuie să faci asta, spun și-l trag ușor înapoi, dar nu se clintește.

?: Domnișoară, mergem la un suc?, îl aud întrebând și-mi vine să-i scot ochii.

E: Băi, tu ești căzut în cap? Dispari de aici, spun și îl strâng pe Stefan de mână, chiar înainte să-l lovească, astefel oprindu-se.

?: Nu vrei să mergi cu mine? Îl vrei mai bine pe el?, întreabă crispat.

E: Da, așa că fă pași!, strig eu.

S: Ai auzit-o. E cazul să dispari, îi spune privindu-l fix în ochi.

?: Bine., spune și pleacă.

E: Stefan, ce a fost asta?, întreb când se întoarce spre mine.

S:Ce să fie?

E: Faza cu privitul, nu sunt proastă...

S: Nimic, nu a fost nimic, spune puțin agitat.

E: Stefan, nu-mi plac minciunile. Nu încerca să mă duci de nas, spun, iar el nu mai schițează nimic, iar eu îmi aud telefonul sunând. Ai multă baftă, dar nu te las eu. Hai să mergem. Jer a terminat.

Plecăm către mașină, iar eu încep să tremur și să strănut. Stefan îmi întinde geaca lui, dar eu refuz, spunând că nu îmi este frig. Nu acceptă ceea ce fac, așa că mă prinde în brațe și mă îmbracă chiar el.

S: Deja ai răcit, nu trebuie să devină mai rău, spune și-mi dă drumul din brațe.

E: Bine, mulțumesc, spun și descui mașina. Ție nu îți e frig?, întreb analizându-l atent.

S: Nu, sunt bine, zice zâmbind.

E: Cum a fost?, îmi întreb fratele atunci când apare.

J: Bine. Stefan, mergi pe la noi să jucăm ceva?Poate îmi arãți cum să fac cu nivelul ăla, spune atunci când ne urcăm în mașină.

S: Dacã mă primește surioara ta, vin.

E: Ești binevenit oricând. O să vină și Kat, spun și îmi suflu nasul..

***
E: Intră, Stefan. Simte-te ca acasă, spun când ajungem în fața ușii.

S: Mulțumesc, stimată domnișoară.

E: Acum faci mișto, râd înghiontindu-l.

S: Nu, nu aș putea, chicotește el.