Nobody else 1

70.

M-am trezit plină de energie, dar totuși cam nervoasă.. Nu știam motivul ce-mi cauzează nervii, dar am încercat să îi ignor.
Am sunat acasă, să vãd cum mai sunt treburile pe acolo, iar apoi m-am dus la cafenea să mănânc ceva. Nate încă nu se trezise, așa că am plecat fără griji.
Când am ajuns în interiorul cafenelei, am dat de .... Stefan.
M-am apropiat ușor și am trecut nepăsătoare prin fața sa, ca și când nu l-aș fi văzut.
Nici nu am apucat să mă îndepărtez și niște brațe puternice mi-au cuprins corpul. Normal că era el.
S: Mhm. Treci pe lângă mine și te faci că nu mă vezi, ă?
E: Eu? Doamne ferește. :))
S: Hai, hai, taci acolo. :)))
E: Da, da. Ia spune tu, pe unde ai fost toată noaptea?
S: M-am plimbat .
E: M-ai înșelat, ă?
S: Cred că ai visat. M-am plimbat peste tot, am făcut grămezi de poze.
E: Bine, bine. Să zicem că te cred.
S: Ai face bine să mă crezi.
E: Uff. Abia aștept să plecăm acasă. Nu mai vreau sã stau departe de Jer și de ceilalți.
S: Ajungem noi și acolo.
E: Azi am cerut transferul lui Nate. Sper să se aprobe curând.
S: Trebuie să îl aprobe. El ce face?
E: E bine din câte-mi spune.. Aseară m-a mutat de pe canapea în pat, fără să simt măcar. :))
S: E superman. :)))
E: În vise. :))
S: Hai să mai și mănânci ceva, că după  nu mai e timp .
E: Uff. Ok.
Ne-am așezat la masă și am început să mâncăm ceea ce comandasem.

--ACASĂ--
~~DIN PERSPECTIVA LUI KAT~~
Numai ce vorbisem cu Elena la telefon, acolo totul era bine, la fel și la noi. Mie îmi mergea din ce în ce mai bine cu Damon, iar Jer și Dia își reveniserã după șocul răpirii. Sper doar ca Elena să treacă peste și Nate să fie bine.
~~DIN PERSPECTIVA LUI NATE~~
Razele soarelui de februarie pătrunseseră pe fereastra salonului . Ahh. Era dimineață. Fără să deschid ochii, m-am întors încet în pat. O căutam pe ea. Nu era pe nicio partea a patului.
Am deschis larg ochii, holbându-mă prin încăpere. Nu era nicăieri.
Am dat să mă ridic și apoi, pe noptiera de lângă pat am observat un bilețel. Era hârtie roz, deci era de la Elena.
În el scria: " Hei, pis! Scuze că nu sunt lângă tine acum. Am coborât la cafenea să mănânc ceva și aștept să se dea transferul ca să plecăm acasă. Vin repede. Stai fără griji. Pupicei,
Elena."
Cel mai dulce bilet pe care-l primisem vreodată. Abia așteptam să o văd din nou.
Mi se pare mie sau am început sã devin mult mai posesiv în privința ei decât de obicei? Nu e de bine. Trebuie să mă liniștesc.. Să văd cum percepe ea asta.. Uff.  Sunt atâtea tâmpenii... Dacă o iau razna?
Nu, nu e asta. Doar vreau să petrec mai mult timp cu pitica mea, atât. Asta trebuie să fie.
Gândurile mele au fost întrerupte de vizita doctorului. Nu l-am prea băgat în seamă decât în momentul în care mi-a înfipt perfuzia în mână din nou. Atunci am început să urlu că nu o mai suport și că nu o mai vreau.
Niște pași apãsați făcuți de niște pantofi cu toc se auzeau pe hol. Se apropiau tot mai repede de ușa salonului meu.
Era Elena. A pătruns în cameră cu o față destul de speriată. Clar, mă auzise țipând.. Sã vezi ce omor îmi iau acum.
E: Nate, ce se întâmplă?
N: Nimic, doar nu mai suportam perfuzia, spun nepăsător.
E: Tu, să urli doar dintr-atât?
N: Cam așa..
E: Nate...
N : Da?
E: Spune-mi adevărul.
N: Asta e.. Crede-mă pe cuvânt acum, îți spun mai încolo ce e.
E: Uff.. Bine. Văd că ai citit biletul, spune uitându-se la hârtiuța roz pe care o țineam în mână.
N: Da, l-am citit.
E: Ei bine, vin și cu o veste bună: s-a aprobat transferul!
N: Poftim?
E: S-a aprobat! Plecăm acasă. ❤
N: Nu îmi vine să cred. Abia așteptam.

Auzind acestea, s-a apropiat ușor de mine și m-a  sărutat pe frunte.

N: Nimic nu ne mai poate despărți acum, spun eu, iar un zâmbet gigantic îmi apare pe față, nimeni și nimic.!
E: Ai dreptate! ❤
N: Hai să facem bagajele odată!
E: Hai.
N: Unde e Stefan?
E: L-am lăsat la direcțiune ca să semneze ce mai e de semnat.
N: Bun, haide.
Într-o jumătate de oră am adunat toate bagajele, bine, mai mult ea le-a adunat, nelăsându-mă să fac mult efort.
Totul decurgea bine, până când...