Nobody else 1

24.

Ne-am trezit târziu, era ora 13.. Stefan s-a trezit primul și a așteptat să mă trezesc și eu.. Voiam să mai lenevesc, să mai uit de belele, iar el mi-a făcut plăcerea. Am mai stat în pat încă 45 de minute. M-am decis să mă ridic și să merg jos.. Îmi reveniseră gândurile.. Nate mai avea mai puțin de o zi la dispoziție.. Nici nu voiam să cred că apoi o să fie vârcolac.. I-ar fi distrus viața.. Nu eram prea optimistă în gãsirea unei noi soluții..
Încercam să par mai destinsă, dar nu-mi prea ieșea.. Am decis să-mi bag căștile în urechi și să merg la alergat. Cu toate că alergatul era pentru dimineți, am zis că e mai bine așa. Eram singură. Doar eu și gândurile mele. Ajunsesem în stadiul de a compune soluții, de a le inventa.. Îmi făceam rău singură. Am mers până în cimitir. Simțeam nevoia să vorbesc cu cineva. Știam că părinții mei mă vor asculta.
Mi-am scos căștile, m-am așezat jos lângă mormânt și am început să vorbesc. Le povesteam totul. Dacă m-ar fi auzit cineva, probabil m-ar fi crezut nebună, dar nu mai conta..
După ce am dat tot din mine, m-am simțit mai liberă, dar problemele tot stăteau nerezolvate.
Când să plec, am sărutat crucea. Cum am atins-o, o imagine mi-a apărut în fața ochilor.. Îl vedeam pe Stefan încătușat. Mai vedeam și o uriașă poartă de piatră, ce avea însemnat pe ea o stea cum erau cele din cărțile cu vrăji.. Era o viziune. Cum era posibil? Eu nu avusesem așa ceva niciodată. Numai cei ce au puteri supranaturale pot avea viziuni.. Ce se întâmpla?
Nu era de bine. Am plecat imediat către casa lui Kat. Am intrat brusc, nu am mai așteptat să îmi răspundă cineva.
Acolo, ea era cu bunica ei și cu ....
E: Caroline?
C: Elenaa?
E: OMG! Ce dor mi-a fost de tineee.
C: Și mie de tinee.
Ne-am îmbrățișat strâns. Ce bine! Acum eram cu toții acasă..
Am început să-i povestim tot și ei. Se lărgea lanțul celor care știau, dar era nevoie. Nu ne puteam ascunde. Știam că ea nu va spune..
C: Elena, sper că n-ai de gând să te sacrifici.
E: Dacă m-ar fi lãsat, o făceam.
K: Nope. Nu ai nici o șansă.. Vom face noi ceva.
E: Nu e timp.
K: Just wait.
E: Ok.. Umm... Kat? Am avut o viziune azi.
K: Poftim? Elena, astea se întâmplã doar la cei cu puteri.. Ești sigură că a fost viziune?
E: Mai mult ca sigură. Am văzut o poartă de piatră cu inscripții din magia veche, dar am văzut și ceva ce nu miroase a bine: Stefan era încătușat și nu arăta prea bine.
K: Doamne. Asta e rău. Viziuni? Nu! Nu se poate. Tu nu poți fi...
E: O vrăjitoare?
K: Nu.. Noi nu avem viziuni. Oare ai putea fi o demoniță?
E: Ce facee? Demoniță? Creatura aia care are cele mai mari puteri în magie?
K: Chiar ea..
E: Nu, nu am cum să fiu. Ne dădeam seama până acum.
K: Ba da, se prea poate.
E: Nu!
K: Auu..
E: Kat, ce ai?
K: Nu știu. Capul meu.. Simt cã îmi pocnește. M-ai vrăjit.
E: Poftim? Nu. Nu am vrut să fac asta.
K: Știu că nu. Buniiiiiii..
B: Ce se întâmplã?
K: Elena a avut viziuni și acum, aproape că mi-a pus creierii-n tigaie.
B: Demoniță?
E: Nu ! E imposibil!
B: Elena, calmează-te.
E: Nu, nu se poate. Nu pot să am puteri. O să distrug tot.
Am plecat fărã sã mă mai uit înapoi. Nu voiam decât să merg acasă, în camera mea și să îmi repet cã nu e adevărat, că nu are cum. Nu am gãsit pe nimeni acasă, era doar un bilet pe masă în care scria că băieții sunt la plimbare cu Doc.. Toți trei. Era bine. Eram singură din nou. Puteam face orice prostie, dar am decis să merg în cameră..
Am început să plâng și deja aveam impresia că nu poate fi mai rău. Mă distrugeau gândurile. Dădeau pe dinafară. Voiam doar să se termine. Așa de arzătoare era dorința, încât am început să am dureri. La început erau minore, dar apoi s-au agravat. Tot corpul îmi tresărea. Știam că e de la puteri. Mã răneam singură. Nu știam cum să mă opresc. Am început să țip și să plâng mai tare. Durea din ce în ce mai tare. Capul parcă îmi lua foc. Nu mă puteam opri. Am căzut lângă pat și nu reușeam să mă ridic.
Nu a durat mult și am simțit o prezență în jur. Nu era foarte aproape, dar se apropia cu rapiditate. Credeam că sunt vreun portal pentru demoni, dar apoi am auzit ușa trântindu-se și glasul lui Stefan care mă căuta.
Încã țipam. Parcã se agravaseră puternic.
S: Elena! Elena!
Striga, se speriase. Eram aproape distrusă. Abia apoi am conștientizat la ce ajunsesem. Reușisem sã mă opresc. Eram mai mult moartã decât vie în brațele lui Stefan.
S: Ce ai fãcut?
E: Sunt un monstru!
Atât am reușit să îi spun printre lacrimi.
S: Elena, rămâi cu mine! Elenaa!
~~DIN PERSPECTIVA LUI STEFAN~~
M-am întors acasă la Elena să iau discul lui Doc de joacă. Știam că are nevoie să fie puțin singură.. I-am respectat decizia.
Am auzit strigăte. Ea era. Erau urlete de durere. M-am grăbit să ajung.
Țipa. Nu era nimic în preajmă ce să o rănească. Era ceva supranatural. Simțeam. Ceva îi făcea rău.
Leșinase. Am sunat-o pe Kat. Îi dădusem sânge, dar degeaba. Nu avea reacție. Elena nu avea puls.