Fake Fiancée [HS]- Română.

38. Leaving Tonight

"You fooled me from the start, when you let me start to love you// And I-I figured it all to be love, but this isn't lovely."-The Neighbourhood

Andie

Zilele treceau încet la început, iar apoi rapid. Un ritm care se schimba constant și-a făcut loc în programul meu gol. Acum că teatrul a luat sfârșit, am rămas cu cinci lucruri- o mulțime imensă de bani, un psiholog drăguț care, din vina mea, și-a pierdut dreptul de a profesa, o prietenă cu carea abia vorbeam din teama de a nu-i striga fericirea din cauza depresiei mele interminabile, o mulțime de scrisori pline cu ură a celora care mă detestă pentru ceea ce am făcut... și în cele din urmă, singurătate.

Și acum, când m-am uitat la calendarul plasat peste fereastra lui James- care arăta că este 14 februarie, am realizat că nu au trecut zile, ci săptămâni. Timpul a trecut cu adevărat peste mine, fără ca eu să-mi sau seama. Împreună cu James, ne-am petrecut ultimele zile împachetând tot ce avea în birou. Chiar dacă și-a pierdut slujba, i-au fost oferite multe posibilități în Europa, până s-a decis să rămână în Irlanda.

Mi-a oferit să merg cu el. Să încep o viață nouă, dar la cât de mult mi-am repetat, am realizat că nu pot uita povestea pe care am avut-o aici și să trec mai departe. Mi-ar plăcea, dar... dintr-un motiv nu pot.

Totuși i-am spus că mă voi gândi. Chestia este că, am doar câteva ore pentru a o face. Zborul lui pleacă astăzi la zece.

-Dă-mi banda adezivă, te rog, a spus el, iar eu am luat-o în mâini înainte de a o-o arunca.

-Am spus dă-mi-o, nu aruncă-mi-o, a chicotit el și fără să mă uit la el am trecut peste asta. Asta l-a făcut doar să râdă mai tare. Chiar ești o figură...

-Da, da mă rog, mi-am dat ochii peste cap, dar totuși, cu un zâmbet pe buze. James mă făcea mereu să zâmbesc în cele mai simple moduri posibile. Spre deosebire de Harry, care era la fel de pervers ca și mine.

-Ascultă, trebuie să plec... merg să vizitez mormântul mamei, m-am îndreptat spre el, iar el a pus cutia pe care o avea în mâini jos și a venit spre mine.

-Bine, a zâmbit el, privindu-mă de sus. Doamne, e ca naiba să fi scundă, câteodată. Încă te mai gândești la Irlanda? Ne-am putea crea o viață acolo... Vom fi fericiți, mâinile lui îmi mângâiau obrajii, iar eu i-am zâmbit scurt. Mă gândeam... lucruri pro și contra. Ce mă sperie cel mai tare este faptul că lista lucrurilor pro este mult mai lungă decât a celor contra și totuși încă mă opun să mă mut.

-Okay, bine..., mi-a înconjurat el talia, eu imitându-i acțiunea. Sună-mă dacă ai nevoie, voi încerca să termin ce am de făcut aici.

-Ai putea termina azi, dacă nu te-ai mișca precum o broască țestoasă, am mormăit spre el și m-am dat în spate, pentru a-mi lua geanta. El doar a râs.

-Nu sunt, a răspuns el.

Am mers spre ușă și m-am uitat spre el cu un zâmbet.

-Continuă să-ți spui asta.

****

Nu-mi dădusem seama cât de înnorat se făcuse până când am parcat mașina în locul unde trebuia să ajung. Imaginile păreau luate dintr-un film de groază sau din unul foarte trist. Încă nu am decis în care dintre ele mă aflu. Pinii păreau chiar mai verzi pe cerul gri și încet, dar sigur, florile ce se aflau pe morminte erau o imagine seacă a frumuseții și a culorilor ce au fost odată.

Într-un fel îmi aminteau de mine, obișnuiam să fiu strălucitoare și colorată, și totul s-a dus dracului de când a trebuit să mă comport precum un adult, eu fiind doar un copil. Chiar dacă întreg locul mă deprima mai mult decât eram deja, am pășit în interiorul cimitirului.