Fake Fiancée [HS]- Română.

1. Marry You

„I think I wanna marry you, just say you do.”- Bruno Mars

*****

-Respiră profund, scumpo; pot să fiu eu atent când faci asta. Nu ai spus că mama ta are nevoie de nişte haine? Du-te, du-te, voi fi eu atent, mi-a spus cel mai bun prieten al meu, Danny. M-a bătut la cap în ultimele minute şă iau o pauză. Sunt aici de la cinci dimineaţa, lucrând una-întruna, dar ce pot spune? Am nevoie de bani.

Preţul medicametelor mamei au crescut foarte mult şi cu banii pe care îi dau deja pe biletele de autobuz, mă descurc foarte greu să plătesc şi medicamentele şi chiria, deci a trebuit să cer ore în plus. Dar cred că este Wal-Mart, deci nici orele în plus nu ajută.

-Bine... dar dacă ne prinde George, tu eşti de vină, am mârâit, ţinându-mi mâinile pe un tricou pe care unul dintre clienţi nu a vrut să-l cumpere. Ştii cum este, am continuat. Geroge era şeful magazinului şi managerul lui. Era atrăgător, da, dar era genul de persoană care îşi ia serviciul în serios.

Danny şi-a dat ochii peste cap şi mi-a luat tricoul gri din mâini, agitându-l în faţa mea.

-Bla, bla, bla, George este spate, verificând nişte plante noi, nu cred că va fi înapoi în următoarea jumătate de oră, acum grăbeşte-te, ceasul se învârte.

Îl iubesc pe tipul acesta.

Nu i-am răspuns, în loc de asta am aprobat din cap, luându-mi căştile şi îndreptând-mă spre zona hainelor, lăsându-mi uniforma în spate. Mama avea nevoie de nişte pulovere pentru toamnă, care este doar la început, dar este foarte frig.

Probabil găseşti relaţia dintre mine şi mama amuzantă, în loc ca ea să lucreze şi să câştige bani pentru mine, eu fac asta. Dar în urmă cu câteva luni mama a fost diagnosticată cu tuberculoză şi nu poate lucra acum.

Mâinile mele au atins materialul moale al bumbacului a puloverului pe care îl ţineam în mână, în timp ce fredonam melodia care se auzea în căşti şi m-am pierdut în muzică, mişcându-mi capul în faţă şi în spate pe ritmul muzicii.

Aveam deja câteva pulovere în coşul de cumpărături şi căutam mai maulte, asta până când am simţit nişte degete reci pe umărul meu, care mă rotesc. Ochii mi se deschid larg, când văd o mulţime de camere făcându-mi mie poze, mie?

Ce am făcut?

Ce naiba se petrece?

Ochii mi s-au mutat pe persoana care m-a rotit, căştile îmi erau încă pe urechi. Era înalt, mult mai înalt decât mine, avea ochi verzi, măslinii şi păr creţ. Faţa lui era speriată şi îngrijorată. Mi-am prins căştile cu mâinile şi le-am dat jos, doar ca să realizez că ţipetele erau mai puternice decât muzica pe care o ascultam.

-Cine este ea, Harry?

-Care este numele ei?

-Hei, fato, când l-ai întâlnit pe Harry?

Camerele şi microfoanele erau întinse spre mine şi cu coada ochiului îi puteam vedea pe Danny şi George, uitându-se la noi, cu nişte expresii, care, cu siguranţă, o copiau pe a mea, uimire şi frică.

-Ieşiţi dracu’ afară, a strigat cineva, dar nu l-au băgau în seamă, se făceau poze în continuare şi ţipetele continuau.

-Am spus să mă mişcaţi sau voi trage! acelaşi bărbat a strigat, iar grupul de reporteri s-a depărtat şi un bărbat a trecut pe lângă mine. Mi-a zâmbit compătimitor şi s-a întors spre tipul de lângă mine.

-Să ieşim naibii de aici, trebuia să stai afară din ochii presei, Harry, nu să fii îmbulzit de ei, a ţipat bărbatul nervos.

Ce caut aici? Ce legătură am eu cu asta? Am fost în locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.