Fake Fiancée [HS]- Română.

25. State Of Grace

"And I never, saw you coming. And I'll never be the same."- Taylor Swift

Harry's P.O.V.

Am ţinut-o pe loc, în linişte şi cu grijă, cât timp ochii mei erau fixaţi în ai ei şi încercam să o fac să înţeleagă că doar ea contează pentru mine. Şi încerc să găsesc o cale ca să fiu cu ea şi ea să înţeleagă că asta îmi doresc, fără să o abandonez pe Talia. Ştiu că odată va trebui să-i spun lui Andie ce s-a întâmplat şi de ce nu pot să o abandonez pe Talia, dar mi-e frică că acest adevăr o va face să se fugă de mine.

M-a privit în ochi, încercând să vadă dacă spun adevărul şi mi-am coborât mâinile de pe obrajii ei şi i-am lipit coprul ei mic şi cald de al meu, îmbrăţişând-o puternic.

-Vorbesc serios, am şoptit, insipirând parfumul de căpşuni pe care-l avea în păr.

Nu mi-a răspuns, dar când braţele ei mi-au înconjurat abdomenul eram sigur că m-a auzit. Dar apoi, m-am uitat în sus.

Şi am îngheţat.

Talia era dată jos din pat, în faţa ferstrei, dar în loc să fie tristă, mi-a zâmbit fericită, înainte să-şi întoarcă scaunul şi să plece.

-Rahat! am exclamat tare, ignorând faptul că Andie privea din interior şi am dat un pumn maşinii, iar mai apoi, am început să mârâi, din cauza durerii şi mi-am ridicat mâna la nivelul feţei să văd cât de tare m-am lovit. Nodurile le aveam roşii, iar maşina nu avea nicio urmă a furiei pe care o simţeam.

Dar surprinzător, când mi-am ridicat capul, Andie mă privea din maşină. Şi se pare că încerca să-şi ascundă zâmbetul, pentru că mâna ei acoprea jumătate din faţa ei, iar ridurile din jurul ochilor, care ies la iveală atunci când râde şi care am ajuns să le iubesc, o dădeau de gol. Am pufăit uşor şi m-am îndreptat spre partea opusă a maşinii, am deschis uşa şi m-am aruncat pe scaunul şoferului, privind-o în tot acest timp.

Iar apoi, zâmbetul ei a dispărut, buzele ei fiind lipite una de alta, înainte să se întoarcă să privească pe geam.

-Eşti doar tu, am spus din nou, când am introdus cheia în contact. Mă auzea, ştiam că o face.

-Nu mai minţi şi acum, Harry. Te rog, am trecut prin atât de multe minciuni, nu am nevoie de mai multe, a spus ea fără vlagă, tinându-şi privirea pe geam.

Cuvintele ei erau sincere, dar eu nu pot să reunuţ. Nu acum, dar ea a trecut prin multe, poate ea doar are nevoie de eliberare, o zi fără dramă, numai fericire şi distracţie. O zi în care să fie cu adevărat o adolescentă.

Şi exact asta plănuiesc.

****

Andie

Următoarele zile au trecut făra ca nimic importat să se petreacă şi rutina şi-a întrat în drepturi. Dimineaţa am un mic dejun ciudat alături de Harry şi cumva, mereu mă trezesc înaintea lui şi-l pregătesc. Nu prea vorbim, dar cu privirile pe care mi le aruncă şi cu zâmbetul de pe faţa lui nici nu vrea să mă gândesc. După asta, având în vedere că Harry şi toţi ceilalţi prieteni ai mei au fost de acord ca eu să nu conduc încă, Harry mă lasă în faţa cabinetului Dr. Hartford, care a luat aceste săptămâni ca un experiment, ca să vadă cât îmi va lua să ajung din nou la droguri. Ei bine, încă nu ştie răspunsul la asta.

De fapt, săptămâna trecută am avut un episod, ceva ce Harry sau doctorul nu ştiu, numai mama ştie. Dorinţa devine atât de puternică, încât uneori mă comport ca o nebună şi trebuie să găsesc o cale să nu ajung din nou la ele. Seamană cu un atac de panică, amestecat cu o dorinţă uiraşă să mă distrug. Harry a fost, mulţumesc Domnului, la un interviu şi nu a văzut cum în douăzeci de minute am reuşit să mut toate lucrurile din camera mea în faţa uşii, ca să mă oprească din a ieşi pe stradă.