Fake Fiancée [HS]- Română.

9. Misguided Ghosts

 

„Cause I’m just one of those ghosts, travelling endlessly”-Paramone

Încă îmi simţeam roşeaţa arzătoare din obraji, cât îmi ţineam partea de jos a rochiei şi urcam scările spre apartamentul meu sărăcăcios. Lumina de pe scări a pâlpâit şi din nou  m-a rugat ca liftul să meargă.

Mulţumesc Domnului, apartamentul nostru era la etajul al treilea din cele cincisprezece, din bloc, aşa că am ajuns imediat. Uşile de un alb decolorat m-au întâmpinat şi am oftat când mirosul familiar de mâncare şi ţigări, mi-a umplut plămânii. Casă, dulce casă.

Mi-am scos cheia din geanta pe care Harry, sau ar trebui să spun managementul lui Harry a plătit, dar cheia nu intra, oricât de tare înceram. Am mârâit exasperată, am lovit în uşă şi am strigat-o pe mama, dar niciun răspuns.

Unde ar putea fi la ora asta?

Scările care duceau în jos nu erau o muncă la fel de grea, ca şi urcatul lor şi în doar câteva minute am ajuns jos. Am mers încet spre apartamentul administratorului bocului şi am inspirat porfund când am deschis uşa. Urăsc că vin aici. Administratorul era un beţiv de cincizeci de ani, care era un pervers în faţa mea.

Mi-am spus că trebuie să rezist şi am ciocănit uşor în uşă. S-a auzit o bubuitură în interior, multă agitaţie şi înainte să-mi dau seama, uşa s-a deschis.

În faţa mea stătea el arătând dezgustător. Mereu purta ochelari de soare, pentru că mereu avea câte un ochi înnegrit, mustaţa lui era unsuroasă, ca şi părul lui, iar peste toate acestea, burta lui imensă era la vedere, bluza lui nefiind în stare să i-o acopere.

Dar nu privirea lui revoltată, m-a luat prin surprindere; era cantitatea mică de pudră albă pe care o avea, încă, pe mustaţă şi pe nas. Consuma droguri.

Am ignorat felul cum stomacul mi s-a strâns şi ochii mi s-au mărit la această privelişte. Am ignorat sentimentul, care doream să-l înlătur cât mai curând. Am ignorat dorinţa de a intra rapid în casă şi de a-i lua drogurile, până când Harry, mama, situaţia mea, problemele mele vor dispărea. Până eu dispăream.

-Bună? a spus el, scoţându-mă din gândurile mele şi şi-a trecut o mâna peste ochi. Ce vrei? vocea lui răguşită m-a întrebat.

-Apartamentul meu, este încuiat, ai schimbat încuietoarea, tâmpitule, am mârâit, încercând să-mi ţin ochii la depărtare de drogurile de pe faţa lui.

-Fără chirie, fără casă, a spus el, punându-şi ambele mâni pe uşă, înainte ca el să încerce să-mi închidă uşa în faţă. Mi-am ridicat mâna, într-o clipită şi l-am oprit din a mi-o trânti în faţă.

-Ce dracu’ vrei să spui? am împins uşa, intrând. Şi-a dat ochii peste cap şi s-a întors, adâncindu-se în camera dezordonată.

Mirosea a pufuleţi şi şosete murdare, asta în afară de dezgustătorul alcool, dar eram deja obişnuită cu asta.

-Unde este mama, Rick?

S-a aşezat pe una din canapelele lui şi şi-a pus picioarele pe masa de cafea.

-Nu ştiu. A plecat după ce i-am spus să iasă naibii din clădirea mea.

Ochii mi s-au deschis larg şi am simţit prezenţa lacrimilor în ei, ea este bolnavă, unde ar putea merge la ora asta din noapte. Ştia despre condiţia ei, asta mă enerva mai tare şi  cânt de greu îmi este să admit, mama s-a întâlnit cu el când aveam în jur de paisprezece ani.

Il urăsc. Mereu am făcut-o, mereu încerca să mă atingă când ea nu se uita, dar mulţumesc Domnului că s-au despărţit. Niciodată nu am avut curajul să-i spun mamei ce încerca să facă; surprinzător, părea mai curat pe atunci. Sunt nervoasă acum; ştia despre problemele ei şi a lăsat-o să plece aşa.