Fake Fiancée [HS]- Română.

22. Medicine

"You've got a warm heart, you've got a beautiful heart, but it's desintegrating, from all the medicine, from all the medicine, from all the medicine, medicine." - Daughter

Andie's P.O.V.

Un lucru m-a învăţat viaţa, din greşelile pe care le-am făcut, iar acesta este să nu am încredere în nimeni, să mă protejez, dar nu am făcut asta. Desigur, moartea mamei nu are nimic de-a face cu asta, dar a fost o lovitură atât de puternică, încât nu cred că sunt pregătită pentru încă una, iar atunci când stau cu Harry primesc atât de multe lovituri, trebuie să fac ceva pentru a le opri.

Chiar dacă asta înseamnă să mă depărtez de cel mai bun şi în acelaşi timp lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Nu mă poz uita la el, nu vreau să-i văd reacţia la ce am spus, ştiu doar că încăperea a ajuns tăcută, iar eu priveam podeaua, până când Amanda a tuşit incomodată.

-Harry, a spus ea, sprgând gheaţa. Eşti de acord cu asta?

Nu mă mai puteam abţine şi m-am întors cu privirea spre el. Nu se uita la mine, sau defapt nu se uita într-un loc anume, doar privea peretele, rece. Îmi pot da seama că este furios. Când nu a răspuns, Amanda a oftat profnd şi m-a privit.

-Bine, Andie, o vom face aşa cum vrei tu...

S-a ridicat în picioare, iar sunetele scoase de tocurile ei semnalizau că se îndrepta spre ieşire, până când am strigat.

-Stai, a borbososit, ţinându-mi privirea în jos.

Ea s-a oprit.

-Pot pleca acum? La apartamentul meu, vreau să spun? am spus încet.

-Da, doar ia-ţi câteva săptămâni libere. Te voi suna dacă intervine ceva, a spus ea, înainte să iasă pe uşă şi să mă lase singură cu un bărbat creţ şi foarte, foarte nervos.

Tensiunea a crescut în încăpere, imediat ce ea a ieşit pe uşă şi nu-mi puteam găsi cuvintele potrivite pentru a-i explica lui Harry de ce am luat această decizie. Nu era din vina lui, ci din vina mea, mă protejam singură. Şi aşa cum mă protejez de el, aşa voi face cu toată lumea...

Având în vedere că nu părea că va vorbi cu mine, sau că vrea să facă asta, m-am ridicat. Am văzut cum şi-a mutat privirea spre mine, pentru o fracţiune de secundă, înainte să se întoarcă la privitul peretelui, iar eu oftat şi am mers în camera mea. Trebuie să-mi împachetez toate lucrurile.

*****

Aproape terminasem de împachetat totul în valize, nu aranjat dacă pot spune, pentru că sincer nu mai pot sta aici nici o secundă îl plus. Simţeam că mă sufoc, nu mai suportam, voiam să plâng, dar nu puteam. S-a auzit un mic ciocănit la uşă şi m îngheţat, lăsând tricoul pe care-l ţineam în mână să cadă, alături de celalalte lururi.

Dacă este Harry? Dacă vrea să vorbim?

Nu am răspuns, dar uşa s-a deschis, chiar şi aşa, şi spre surprinderea mea Liz şi-a făcut apariţia în cameră. Avea o expresie nervoasă şi totuşi supărată pe faţă, când a închis uşa şi a făcut câţiva paşi imenşi pe mine, oprindu-se în faţa mea. Ea a luat unul din tricouri, pe care l-am împachetat şi l-a aruncat pe podea.

Doar mă uitam la ea, iar apoi am privit tricoul de pe jos, înainte să mă uit din nou spre ea, ridicându-mi o sprânceană.

-Ce dracu' Andie! a ţipat ea, luând alt tricou şi aruncându-l pe podea.

M-am aplecat să-l ridic.

-Nu eu trebuie să fiu cea care spune asta acum? am răspuns cu o vocea joasă. . Vocea îmi suna răguşită, ca şi cum aş avea gâtul inflamat.