„You just want somebody listening to what you say...”- Coldplay
Când faci ceva pentru o persoană, un servici spre exemplu, te aştept ca ei să-ţi mulţimească, nu-i aşa? Te aştepţi să-ţi promită că vor face ceva în schimb pentru asa sa măcar să fie drăguţi cu tine. Ei bine, Harry nu a făcut nimic din asta; nu mi-a mulţumit, nu mi-a spus că se va revanşa, la naiba, nici măcar nu s-a purtat drăguţ cu mine, aşa cum mă aşteptam. Toată media chiar ascunde cum este el cu adevărat.
În tot acest timp, am crezut că faimosul Harry Styles este o dulceaţă, aşa cum ei îl descriu- cineva blând, grijului şi foarte drăguţ. Dar acum, când petrec timp cu el, realizez cât de mult greşeşte toată lumea. Era orice altceva în afară de asta. Cu toate schimbările fizice, managementul lui mă scoate din sărite.
Aparent, acum, ar trebui să fiu foarte „feminină” pentru că faimosul Harry Styles nu poate ieşi cu un băieţoi şi acesta nu au fost cuvintele mele, erau o combinaţie între cuvintete lui Harry şi ale ei. Harry se pare că este de acord cu ea, la început, credeam că au o relaţie oribilă, dar cred că ţinta lui Harry este să mă facă să mă simt mizerabil.
Mi-am dat jos jacheta de la Wallmart şi am pus-o pe un umeraş. Am refuzat să-mi dau demisia, până când nu se va afla cine sunt cu adevărat, nu aveam de ce să mă ascund şi voiam să petrec mai mult timp cu familia şi prietenii mei, înainte să dispar cu totul. Eram nedumerită dacă trebuia sau nu să-i spun lui Danny despre ceea ce se petrece. După toate astea, el este încă cel mai bun prieten de-al meu. El merită să ştie.
-Pleci atât de devreme? George m-a strigat, din spatele meu; aproape am sărit la auzul vocii lui. M-am întors să fiu cu faţa la el. Avea un mic zâmbet pe faţă şi avea mâinile în buzunare.
Am aprobat din cap.
-Da, i-am spus Sarei că voi pleca mai devreme; a spus că este bine, având în vedere că este ultima mea z- a spus că este bine, speram că nu şi-a dat seama de ce voiam să spun. Nu voiam să ştie că prec azi. De aceea voiam să-i spun lui Danny că voi pleca sau nu mă va ierta niciodată.
Faţa lui George era nedumerită şi mă privea cu grijă, Sara era managerul principal şi seful meu, chiar dacă şi el era. Aşa că am mers direct la ea să-i spun veştile, pentru că nu voiam pe nimeni altcineva să afle. Dar mulţumită gurii mele mari, George începea să-şi dea seama.
-Astăzi este ultima ta zi? Ce, de ce? Ai fost concediată? Pot vorbi cu Sara chiar acum, probabil era în acea perioadă a lunii, cu poate să-
-Nu m-a concediat, l-am întrerupt înainte să continue, arăta suprins. Am demisionat.
-Este vreun motiv pentru asta? Am făcut eu ceva? Vreun angajat ţi-a făcut ceva?
-Nu... A fost decizia mea, e-eu..., nu ştiam cum să-i răspund, nu aveam niciun motiv să demisionez, când toţi îmi ştiau situaţia de acasă.Pot spune că începe să pună piesele la locul lor.
-Are vreo legătură cu băiatul care te-a tras ieri din Walmart, din cauza fanilor lui obsedaţi? Pentru că, încă de atunci, te-ai schimbat Andie..., a borborosit el, încerca să se uite în ochii mei, dar eu mă uitam în altă parte.
-N-nu sigur că nu, m-am bâlbâit.
-Sigur că nu ce? m-am uitat în spatele lui George şi am îngheţat la auzul vocii lui. George s-a întors şi stătea între mine şi Harry, privindu-ne când pe unul, când pe altul.
-Îmi poţi explica ce se petrece, te rog? De ce demisionează Andie? George l-a întrebat pe Harry şi cât de politicoase şi drăguţe păreau aceste cuvinte, tonul lui nu exprimau asta.
CITEȘTI
Fake Fiancée [HS]- Română.
FanfictionEste o linie subţire între prefăcătorie şi adevăr… Este o line subţire între iubire şi ură… Cum au reuşit să le rupă pe ambele? Nu este povestea mea, eu doar o traduc. All rights reserved: @musicnotes.