A doua șansă

Incident

- Apropo, vroiam să îți spun că peste...
- Majestate, aici erați. V-am căutat peste tot. Ducele de Almiond a sosit. Cere să se întâlnească cu excelența voastră de îndată.
- Neața' Alton.
Alton se uită la mine încruntat și îmi răspunde:
- ... Bună dimineața domnișoară Vivien.
- Alton, parcă mă aștepta Derrick. Să mergem. Spune Karston pe un ton sever.
- Desigur majestate.
- Vivien, ne vedem la cină.
- Sigur, pe diseară atunci.
Cei doi au plecat în drumul lor în timp ce eu mă plimbam prin palat gândindu-mă ce am făcut de Alton nu mă place. Eram așa prinsă în gândurile mele încât m-am lovit de cineva.
- Au. Scuze! Nu eram atentă pe unde...
Nici nu am terminat de rostit ce avem de spus că am simțit un metal rece la gâtul meu.
- Cine ești?
Bărbatul de care m-am lovit m-a întrebat în timp ce își ținea sabia la gâtul meu gata să îmi facă felul. Pentru o secundă m-am speriat, însă mi-am dat seama că e o șansă perfectă să scap de viața asta. În plus, ce vroiam mai mult? Să fiu omorâtă de un bărbat sexy era perfect! Am început să zâmbesc, și cu mâna stângă am prins de lama sabiei și am făcut presiune în așa fel încât să încerc să îmi pună capăt zilelor. Am simțit sabia cum îmi taie încetul cu încetul palma datorită faptului că strângeam de ea. Bărbatul și-a dat seama foarte repede și a retras sabia provocându-mi o tăietură urâtă la mână. Speram să fie la gât însă am reușit doar să fac o împunsătură încât să curgă puțin sânge. M-a durut tare, dar eram hotărâtă să pun capăt.
- De ce te-ai oprit?! Omoară-mă!
- Tsk. Acum ai comis-o. Vino cu mine!
Bărbatul mă i-a brusc de umăr și mă târăște după el.
- Încetează! Măcar dacă vrei să mă omori, omoară-mă fără durere!
- Oricine ai fi n-ai să scapi.
M-a tras după el până am ajuns la o ușă. A deschis-o și m-a aruncat pe jos.
- Ce înseamnă asta!?
O voce pe care o cunosc destul de bine se face auzită.
Karston?
Karston când m-a văzut, a fugit rapid la mine să vadă dacă sunt bine.
- Vivien! Ești bine?! Ce... Sânge? Cheamă imediat doctorul! Vivien, totul va fi bine... promit.
- Karston, doare... doare tare.
Am început să plâng de durere. Rana la mână era mai gravă decât mă așteptam.
De ce nu m-a omorât de la început?! Așa numai m-a chinuit!
- Vreau o explicație acum, Carlton!
- Majestate, am găsit această femeie plimbându-se prin palat fără permisiune. Nu aparține a nici unei familii de nobili. Cred că e o asasină sau spion.
- Carlton ești în toate mințile?! Femeia asta este oaspetele meu special! Cum îți permiți să o ataci?!
- Karston, te rog... te implor, omoară-mă... nu mai suport, te...
- Vivien! Revinoți! Vivien!
Am leșinat din cauza durerii. Nu mai știam ce s-a întâmplat, totul s-a făcut negru.
- La naiba, unde e doctorul acela? Întreabă Derrick îngrijorat.
...
- Mmm, ce s-a întâmplat? Unde sunt?
- Domnișoară Vivien! V-ați trezit, slavă Domnului!
- Ivy? Ce s-a întâmplat?
- Ați leșinat din cauza durerii și a pierderii unei cantități destul de mare de sânge de la mână.
- Am fost șocate când am aflat că domnul Carlton, căpitanul gărzii imperiale v-a făcut asta. Continuă Anne.
- Căpitanul gărzii imperiale?
- Da. Am să îl anunț pe majestatea sa că v-ați trezit în sfârșit.
Anne a ieșit din cameră în timp ce Ivy se abținea să nu mai plângă.
- Ivy, cât timp am dormit?
- Patru zile domnișoară.
- Patru zile?!
- Da. Ne-am speriat rău că nu vă trezeați. Doctorul a spus că nu înțelege de ce nu o faceți. Ne-a spus că tot ce putem face e să așteptăm. Mă bucur enorm că v-ați trezit domnișoară Vivien!
- Gata gata Ivy, sunt bine acum. Nu s-a întâmplat nimic.
- Vivien!
Karston intră ca un fulger în cameră, iar când vede că sunt trează fuge spre mine și mă strânge strâns într-o îmbrățișare.
- Ești bine, te-ai trezit... în sfârșit. M-ai speriat de moarte...
- Mărețul rege s-a speriat că am murit?... Măcar dacă era așa.
- Ce tot îndrugi acolo? Nu glumesc, chiar m-am speriat.
- Bine bine, sunt aici... încă. Apropo, unde este bărbatul care m-a rănit?
- În temniță.
- În temniță?! De ce?!
- Cum de ce?! Ai stat patru zile în comă! Te-a atacat, a acționat împotriva regulilor și a cuvântului meu!
- Dar, n-am nimic! Te rog eliberează-l, trebuie să am o discuție cu așa zisul căpitan.
- Discuție? Ce discuție?
- E privată, te rog eliberează-l, nu a greșit cu nimic și-a făcut doar datoria. E normal să acționeze defensiv; a intrat o străină în casa șefului său.
- Dar...
- Nici-un dar Karston. Te rog?
- Haa, bine.
- Mulțumesc. Aș putea vorbi cu el te rog?
- Acum? Nici vorbă, trebuie să te odihnești.
- Adu mâncare și cheamă doctorul. Ordonă Karston, iar Anne a și executat, în timp ce Ivy a mers să îl aducă pe doctor.
- Vivien, te doare?
- Nu sunt bună să mint deci o să spun că da, mă doare foarte tare. Nu pot să îmi mișc mâna.
- Firar. Am să îl fac să plătească scump pentru insolența sa.
- Karston ți-am spus, nu e el de vină. Eu am ținut de lama sabiei și am făcut presiune pe gât.
- Dar de ce? Nu înțeleg.
- Pentru că vreau să mor, iar ocazia aceea am crezut că e perfectă pentru asta.
- Tsk, Vivien! Ți-am spus să renunți la ideea asta! Nu am să te las!
- Karston nu e viața ta! Nu ai nici-un drept să te amesteci!
- Pentru că nu mă lași! Vreau să știu ce simți, ce gândești, ce te frământă! Ți-am spus că vreau să te ajut!
- Nu sunt jucăria ta de divertisment!
- Nu am zis niciodată că ești! Ești... ești...
- Majestate, a sosit doctorul. A spus Anne.
- Bună seara sire. Bună seara domnișoară. Am venit să văd cum sunteți și să fac un control.
- Dă-i drumul. Spune serios Karston.
Doctorul m-a consultat. Aparent rana de la mână e adâncă și va rămâne cicatrice, iar din cauză că am pierdut sânge sunt slăbită. Rana de la gât e superficială și se va vindeca repede. După ce ne-a spus diagnosticul, doctorul a plecat. Anne a ajuns cu mâncarea și la porunca lui Karston, ea și Ivy au plecat. Karston m-a ajutat să mănânc, iar după mi-a urat noapte bună și a plecat.
Se poartă ciudat.
Următoarea zi am reușit să mă întâlnesc cu căpitanul gărzii.
- Ști de ce te-am chemat aici?
-...
- Haa, în primul rând, Karston ți-a făcut asta? Arăți ca lovit de tren.
- Nu înțeleg domnișoară.
- Adică ești plin de vânătăi și răni. La asta mă refer.
- Am primit o pedeapsă mică. Meritam moartea la ce greșeală imensă am făcut. Nu pot să exprim în cuvinte cât de mult îmi pare rău.
- Cum te cheamă?
- Carlton Patterson la dispoziția dumneavoastră domnișoară Vivien.
- Carlton, ai zis că meritai să mori. Ști de ce sunt eu supărată?
-... Că v-am confundat cu o asasină sau că v-am provocat răni?
- Nu, deloc. Sunt supărată că nu sunt eu moartă! Ce gardă ești tu?!
- ... P-poftim? Nu înțeleg, cum adică sunteți supărată că nu v-am omorât?
- Așa bine, nu aparțin acestei lumi, trebuie să mor, iar tu erai omul perfect în momentul perfect, însă ai ratat. De aceea sunt supărată! Acum trebuie să mă gândesc la o altă modalitate!
- Cu tot respectul domnișoară Vivien, nu înțeleg de ce doriți să muriți.
-... Nu e problema ta. Crede-mă așa e cel mai bine.
- Vivien, ai terminat de vorbit cu el?
Se face auzit Karston de după ușă, așteptând.
- Da. Sper să te vindeci repede și să îți reiei postul, căpitane Carlton.
- Vă mulțumesc domnișoară. Cu permisiunea dumneavoastră mă retrag să vă puteți odihni.
Când Carlton a ieșit, Karston a intrat și a închis ușa după el. S-a uitat serios la mine în tăcere.
- Ce s-a întâmplat? Întreb nedumerită.
- ... Nimic. Cum te simți?
- Mai bine, mă doare încă mâna, dar medicamentele ce mi le-a dat doctorul mă ajută.
- Mă bucur să aud asta. Trebuie să îți spun ceva.
- Ce este?
Karston se apropie de mine și se așează pe pat.
- Peste cinci zile va fi un bal pentru a cinsti ziua mea de naștere.
- Serios? Câți ani faci?
- Douăzeci și cinci de ani.
- Mulți înainte.
- Mulțumesc.
- Și de ce mi-ai spus mie asta?
- Pentru că vreau să îmi fi parteneră, desigur dacă te vei simți mai bine.
- Ești drăguț, dar nu vreau să fiu bârfa nimănui.
- Nu voi permite așa ceva, cât timp o să stai lângă mine vei fi bine. Deci, ce părere ai?
- Nu știu Karston... vreau... vreau doar să mă odihnesc acum. Putem vorbi mâine despre asta?
-... Desigur. Odihnește-te, vorbim mâine.
Karston a plecat lăsându-mă singură. Eram obosită psihic. Nu mai vroiam. Îmi era frică să nu mă îndrăgostesc de el. Și așa simt ceva pentru el și nu vreau ca sentimentul acela să crească. Mi-e frică că nu o să pot să îl părăsesc. M-am hotărât deja că vreau să mor.
- După bal o să găsesc o cale.
A doua zi am mers dis-de-dimineață să îl caut pe Karston. L-am găsit în biroul lui ocupându-se de niște documente.
- Karston, putem vorbi puțin?
- Vivien? Sigur, ce s-a întâmplat? Haide așează-te.
M-am așezat, iar Karston a așteptat să spun ce aveam de spus. Când a văzut că nu zic nimic, s-a ridicat de la biroul său și s-a așezat lângă mine luându-mă de mâna dreaptă cu atenție. Am simțit cum mă încălzesc la față, dar am reușit să ascund asta cumva.
- M-am gândit toată seara ieri și dacă mai e valabilă oferta de a-ți fi parteneră pentru balul de ziua ta, accept cu mare plăcere.
Îi spun în final ce aveam de spus cu un zâmbet cald pe chip. Karston se uită la mine uimit.
- Normal că mai este valabilă oferta. Îți mulțumesc, Vivien.